Antena Căutare

Jill Biden şi Kamala Harris au întors privirile la ceremonia de învestire a lui Joe Biden. Ce ținute au purtat

Joe Biden este oficial președintele SUA, iar ceremonia de învestire a fost una cu fast.Jill Biden, noua Primă Doamnă, şi Kamala Harris, noul vicepreședinte, au optat pentru ținute stilate la acest eveniment. Șiragul de perle al actualului vicepreședinte are o semnificație aparte, care ține de perioada studenției.

Galerie
Kamala Harris este prima femeie vicepreședinte din istoria SUA | Profimedia

Jill Biden și Kamala Harris sunt acum cele mai importante femei din statul american. În cadrul ceremoniei de învestire a democratului Joe Biden, cele două doamne au purtat fuste și paltoane peste genunchi.

Ceremonia de învestire a lui Joe Biden a avut loc miercuri, iar noul președinte american a jurat că va respecta Constituța și că va fi un șef de stat pentru toți americanii, indiferent de opțiunea politică a fiecăruia.

Ce ținută a purtat Jill Biden la ceremonia de învestire a lui Joe Biden

Joe Biden a venit la ceremonie având-o la braț pe soția lui, în vârstă de 69 de ani. Prima Doamnă a purtat la eveniment un palton peste genunchi, albastru deschis, cu mănuși și mască de aceeași culoare și pantofi cu toc, nude. Jill Biden a avut o alură distinsă, demnă de titulatura pe care a primit-o odată cu învestirea soțului său.

Articolul continuă după reclamă

Ce ținută a purtat Kamala Harris la ceremonia de învestire a lui Joe Biden și ce semnificație are șiragul de perle

Cea de-a doua femeie importantă în statul american este Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte din istoria SUA. Joe Biden a amintit că în urmă cu ceva vreme femeile nu aveau drept de vot, iar acum, putem vedea o evoluție mai ales datorită faptului că SUA a ajuns să aibă o femeie într-un post atât de important.

Citeșt eși: Ținuta purtată de Melania Trump la părăsirea Casei Albe. Cum arată costumul "de doliu" ales de fosta Primă Doamnă

Kamala Harris a optat pentru o ținută mov, ca omagiu adus lui Shirley Chisholm, prima femeie afro-americană care a candidat la preşedinţie. Democrata a purat o pereche de mănuși din piele negre și pantofi negri, o broșă în piept, perle și o fustă de aceeași culoare cu paltonul.

Kamala Harris a purtat un șirag de perle cu o semnificație aparte. Actualul vicepreședinte a studiat la Universitatea istorică privată afro-americană din Washington, „Howard”, unde a fost membră a asociaţiei studenţeşti de fete Alpha Kappa Alpha. Membrele acestei asociații poartă numele de „perle”, iar acestea sunt și simbolul asociației respective, potrivit BBC. Așadar, colierul d eperle are o simbolistică deosebită pentru membrele de culoare a asociației.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO.

Joe Biden a depus jurământul ca preşedinte al SUA

Joe Biden a depus jurământul de învestire ca preşedinte al SUA, miercuri, după ce Kamala Harris a depus şi ea jurământul pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.

Citește și: Detaliul inedit de pe pieptul lui Lady Gaga. Ce ținută a purtat artista la inaugurarea președintelui Joe Biden

„Este ziua Americii, este ziua democrației, este ziua speranței. Azi sărbătorim nu triumful unui candidat, ci triumful unei cauze, cauza democrației. Suntem o națiune măreață, suntem oameni buni. Am ajuns atât de departe, dar mai avem mult de mers. Avem multe de făcut, avem multe de reparat, avem multe de vindecat. Am aflat iar că democrația este prețioasă. Democrația este fragilă iar în acest moment democrația a învins. Acum, pe acest teren, unde acum câteva zile violența a încercat să afecteze chiar fundația Capitoliului, ne reunim ca o singură națiune, indivizibilă, pentru a efectua transferul pașnic, al puterii așa cum am făcut timp de mai mult de două sute de ani. Aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Niciodată! Voi fi un preşedinte pentru toţi americanii. Sunt vremuri care ne pun la încercare. Am avut de-a face cu un atac la democrație, un virus, cu creșterea inegalității, cu rasism sisemic, dar vom face față tuturor obstacolelor. Ne vom ridica la înălțimea provocărilor!”, a spus Joe Biden după ce a depus jurământul de învestire.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x