Antena Căutare

Motivul pentru care Vladimir Putin trebuie să își întrerupă de mai multe ori întâlnirile importante. Ce spune un spion britanic

La mai bine de 3 luni de la declanșarea războiului din Ucraina, se pare că starea de sănătate a lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, se înrăutățește.

Galerie
La mai bine de 3 luni de la declanșarea războiului din Ucraina, se pare că starea de sănătate a lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, se înrăutățește. | Profimedia

Se zvonește deja de mai mult timp că liderul de la Kremlin ar fi grav bolnav și că este însoțit la tot pasul de o armată de medici. Se pare că starea lui de sănătate se înrăutățește, potrivit Business Insider.

Puterea lui Putin se scurge ușor pe măsură ce boala președintelui avansează. Un fost spion britanic, pe nume Christopher Steele, a desconspirat câteva dintre detaliile legate de starea de sănătate a președintelui Rusiei.

Vladimir Putin, tot mai bolnav, are nevoie de pauze dese

Liderul de la Kremlin trebuie acum să ia pauze periodice în timpul întâlnirilor importante pe care le are cu oficialii ruși, dar și cu alți membrii de state. Vladimir Putin primește tratament de la medici în timpul pauzelorde la întâlnirile oficiale.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Vladimir Putin ar fi ajuns de urgență la spital pentru a fi operat. Se zvonește că liderul de la Kremlin are cancer de sânge

“Înțelegem că e un haos și o neconcordanță la Kremlin”, a declarat spionul britanic într-un interviu recent pentru un post de radio.

Christopher Steele a lucrat pentru mulți ani în Rusia și a fost șeful agenției de spionaj din Rusia timp de 3 ani.

“Nu există niciun semn potrivit căruia Putin este cel care i-a deciziile politice. El e foarte bolnav și, în termeni militari, structura de comandă nu e mai e aceeași și nu funcționează cum trebuie”, spune în continuare Steele.

Chiar dacă nu a vrut să divulge de unde știe aceste informații, fostul spion britanic a mărturisit că e sigur de ceea ce zice.

Ce spune fostul spion britanic

Între timp, Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt de top al președintelui Vladimir Putin, a negat totul.

“Sigur starea lui de sănătate are un impact masiv asupra felului în care e guvernată Rusia în acest moment”, a mai spus Steele.

Citește și: Alina Kabaeva, presupusa amantă a lui Vladimir Putin, inclusă în pachetul UE de sancţiuni. Pentru ce este ea celebră

Fostul spion britanic a mai explicat că Vladimir Putin este însoțit peste tot de o echipă de medici. În timpul conferințelor de guvern, care majoritatea sunt online, se impart în mai multe sesiuni pentru că Putin are nevoie de pause dese.

Liderul de la Krmelin ieșea din sălile de ședințe pentru a primi îngrijiri medicale specializate. Christopher Steele a mai spus că el nu crede într-o eventuală retragere a lui Vladimir Putin din Ucraina pentru că și-a stabilit deja ce colț ar vrea să anexeze și are o imagine a teritoriilor pe care vrea să le alipească Rusiei, iar această imagine nu i-o va scoate nimeni din cap.

Zvonurile legate de boala lui Vladimi Putin au început să circule încă de acum câteva luni. Pe 14 mai, Generalul Kyrylo Budanov a declarat pentru Sky News că Vladimir Putin este foarte bolnav. Ultimele apariții televizate ale liderului de la Kremlin au scos în evidență starea de sănătate precară a accestuia pentru că arăta mult mai palid, în durere și umflat la față.

Povestea refugiatei din Ucraina care l-a determinat pe un englez să-și părăsească familia. Unde s-au mutat cei doi îndră... Câți bani primesc rușii care se înrolează în armată. Cum recrutează Rusia soldați pentru războiul cu Ucraina...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x