Antena Căutare

Ce fel de copil a fost Vladimir Putin. De ce s-a schimbat brusc la vârsta de 11 ani, când a încetat să mai socializeze

Vera Gurevich a fost profesoara președintelui Putin și chiar au avut o relație strânsă. Ea spune că, în adolescență, micuțul Vladimir a ales o cale greșită și chiar a încetat să mai socializeze după ce ”și-a stabilit un obiectiv serios”.

Galerie
Vera Gurevich a fost profesoara președintelui Putin și chiar au avut o relație strânsă. Ea spune că, în adolescență, micuțul Vladimir a ales o cale greșită și chiar a încetat să mai socializeze după ce ”și-a stabilit un obiectiv serios”. | Profimediaimages.ro

Președintele rus Vladimir Putin a încetat să mai socializeze la vârsta de 11 ani. Născut într-o familie din Sankt Petersburg, Putin însuși a recunoscut că a avut comportament de „huligan” în copilărie.

Într-un interviu apărut în cartea sa, „Prima persoană”, unul dintre profesorii săi, Vera Gurevici a spus că Putin „s-a schimbat brusc” când avea 11 ani.

Citește și: Unde i-ar fi ascuns Vladimir Putin pe Alina Kabaeva și cei patru copii ai lor. S-a aflat locul și nu este în Rusia, cum se credea

Ce s-a întâmplat cu Vladimir Putin la 11 ani, conform celei care i-a fost ca o a doua mamă

Articolul continuă după reclamă

Ea a declarat: „[Putin] însuși s-a schimbat brusc în clasa a șasea. Era evident că și-a propus un obiectiv. Probabil că înțelesese că trebuie să realizeze ceva în viața lui”.

Înainte de asta, unul dintre colegii din cancelarie i-a spus Verei că ea îl consideră pe Putin ca „meschin și dezorganizat”, dar Gurevich a spus că a observat imediat că actualul președinte al Rusiei va „face ceva din el însuși”.

În carte, Putin a spus că îi plăcea școala „atâta timp cât a reușit să fie liderul secret”, adică nu a încercat să comandă oamenii și a rămas „independent”.

Citește și: Cum trăiește Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin, și cine e soțul ei. De ce au fost obligați cei doi să plece din Olanda

Atunci și-a dat seama că trebuie să-și îmbunătățească statutul social. A început să facă sport și s-a străduit mai mult la cursuri.

Vera l-a ajutat pe Putin să se dezvolte, în timp ce i-a acordat mai multă atenție și l-a descurajat să-și mai petreacă timpul pe străzi, în anturaje periculoase.

Dar, în timp ce altor elevi le plăcea să meargă la dansuri, Putin a evitat să participe și „nu-i plăcea să socializeze”. El prefera să facă de judo de patru ori pe săptămână.

„Când am început să fac sport... obișnuiam să mă antrenez din două în două zile și apoi în fiecare zi. În curând nu am mai avut timp de altceva. Aveam alte priorități, trebuia să mă impun în sport, să realizez ceva, îmi stabilesc obiective.", a explicat Putin în rândurile cărții ”First Person”.

Citește și: Cine e bărbatul care l-a înlocuit pe Vladimir Putin în viața fostei soții. Artur e cu 21 ani mai tânăr decât Lyudmila Shkrebneva

Această schimbare l-a apropiat foarte mult de Vera, care a devenit o a doua mamă pentru el și îl ducea inclusiv în vacanțe.

Ea le-a spus autorilor cărții în 2000: „Cred că [Putin] este o persoană bună. Dar nu iartă niciodată oamenii care îl trădează sau sunt răi cu el”, potrivit Mirror.

Te-ar putea interesa și: UPDATE Război Rusia - Ucraina, ziua 15 LIVE TEXT. Întâlnire crucială între Kueba și Lavrov. Rusia anunță că se retrage din Consiliul Europei

Cum a fost descoperită o poveste de iubire începută în 1950. Scrisori ascunse într-o debara au fost returnate familiei... Fetița în vârstă de 8 ani care suferă de alopecie a demonstrat că e optimistă, în ciuda diagnosticului. Ce job și-a găsi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x