Antena Căutare

Cum păstrezi pâinea proaspătă vara, chiar și 3 săptămâni, fără să facă mucegai. Truc ieftin și simplu cu care face economie

Poți să păstrezi pâinea proaspătă timp de 3 săptămâni, dacă folosești un truc pe cât de simplu, pe atât de eficient. Fără să le congelezi, franzela, chiflele și alte produse de panificație vor putea fi consumate oricând și nu vor face mucegai.

Galerie
Descoperă ce truc poți folosi ca să păstrezi pâinea proaspătă pentru cât mai mult timp, mai ales în perioada verii | sursa foto: Profimedia

Mai ales în timpul verii, atunci când temperaturile devin tot mai ridicate atât afară, cât și în case, una dintre neplăceri constă în faptul că fructele, legumele și alte profuse fac mucegai și se strică astfel mult mai repede. Totuși, cineva a dezvăluit cum păstrezi pâinea proaspătă timp de 3 săptămâni, fără ca aceasta să facă mucegai. Te poți bucura de acest produs de panificație pentru mai mult timp, fără să fie nevoie să îl congelezi.

Cum păstrezi pâinea proaspătă timp de 3 săptămâni, fără ca aceasta să facă mucegai

Un număr covârșitor de oameni din întreaga lume consumă pâine. Albă, neagră, integrală, graham, feliată, franzelă, cu semințe, în forme diferite sau fără sare, pâinea a fost și este unul dintre cele mai populare alimente de bază, indiferent de cultură, religie sau spațiul geografic.

Citește și: Annie Windley a mâncat doar o felie de pâine timp de 5 ani și a ajuns la 28 de kilograme! Cum arată azi

Articolul continuă după reclamă

Totuși, pe perioada verii, produsele de panificație se strică mult mai ușor și oamenii fac tot posibilul ca să se bucure pentru mai mult timp de ele. Atunci când încep să apară însă urme de mucegai, pâinea trebuie aruncată.

Dacă nu dorești să faci risipă alimentară în zilele calde de vară, atunci descoperă ce truc poți folosi ca să păstrezi pâinea proaspătă timp de 3 săptămâni, fără ca aceasta să facă mucegai. Unii ambalează pâinea cât mai bine în pungi sau cutii speciale, alții aleg să o țină la frigider, pentru ca aceasta să rămână proaspătă.

Citește și: De ce nu trebuie să ții magneți pe frigider, de fapt. Mulți români fac această greșeală

Totuși, un clip video publicat pe YouTube de către Frakking Creatins a scos la iveală ce truc mai poți folosi dacă vrei să păstrezi pâinea proaspătă timp de 3 săptămâni. În clipul respectiv putem afla că, pentru a păstra prospețimea acestui aliment, trebuie să facem găuri în ambalaj și să ținem totul la frigider. Care este explicația, mai exact? Aceste găuri au rolul de-a preveni acumularea de umezeală din interiorul pungii. Atunci când aceasta condensează în interiorul ambalajului crește semnificativ riscul apariției mucegaiului, arată cei de la express.co.uk.

Citește și: Amie Skilton a fost diagnosticată cu demență după ce a intrat în contact cu o sursă de mucegai. Ce s-a întâmplat în casa femeii de 37 de ani

Iată așadar cum poți să te bucuri de numeroase produse de panificație timp de până la 3 săptămâni, folosind un truc simplu și cât se poate de ieftin. Desigur, nu uita să iei în calcul că franzela obișnuită nu are conservanți precum alte tipuri de pâine, așadar s-ar putea să țină totuși ceva mai puțin.

Cum răcești mașina rapid, după ce a stat în soare, vara. Cea mai bună metodă, ce are efect într-un minut... De ce brânza și cașcavalul se vând în bucăți rotunde, de fapt. Explicația la care nu te-ai fi gândit niciodată...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză înainte să pleci de acasă
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x