Antena Căutare

Înălțarea Domnului 2021. Tradiții și superstiții în ziua de Ispas

Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Sfintele Paști. Sărbătoarea Înălțării Domnului este notată cu cruce roșie în calendar și a fost consacrată drept Ziua Eroilor. Care sunt tradițiile și obiceiurile din această sfântă zi.

Galerie
Sărbătoarea Înălțării Domnului, 2021 | shutterstock

Credincioșii se salută cu ”Hristos s-a Înălțat” și respectă tradițiile, obiceiurile și credințele străvechi care s-au creat în jurul acestui eveniment biblic.

În ziua de Înălțare, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țara și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credința, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Se spune că după Înviere, Iisus s-a mai arătat o dată ucenicilor săi, pe Muntele Măslinilor, încredinţându-i de puterea sa şi dându-le ultimele învăţături. El a mâncat alături de ucenici, aşa cum făcuse odinioară. După 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfânt avea să se pogoare peste ei, dăruindu-le putere şi înţelepciune divină pentru a merge în lume şi pentru a transmite Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie, acesta este momentul în care se anunţă a doua venire a lui Iisus, întocmai ca şi Înălţarea, având la dreapta şi la stânga doi îngeri mari şi luminoşi.

Potrivit credinţei populare, această sărbătoare se mai numeşte şi Ispas sau Paştele Cailor, după numele personajului mitic cu acelaşi nume. Legenda spune că Ispas a asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. “Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei binedispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, consemnează specialiştii în etnografie şi folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Înălțarea Domnului: ce se împarte pentru spor și fericire, semnificație în Biblie și rugăciune

Tradiții și superstiții de Înălțarea Domnului. Ce e bine să faci în această sfântă zi de Ispas

În această sfântă zi, în unele zone ale ţării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălţării. În alte zone, feţele şi feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare.

De Înălțarea Domnului sau Ispas abundă obiceiurile și pracicile magice legate de cei trecuți în neființă. Se fac pomeni, sufletele morților care plutesc în aer sunt ospătate, se împodobesc mormintele cu flori, frunze și ramuri de paltin.

Citește și: Înălțarea Domnului 2020. Până când salutăm cu „Hristos S-a Înălțat”?

Pe lângă pomeni, de Înălțare oamenii împart pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. De asemenea, această este ultima zi din an în care se mai pot vopsi ouă roșii. Femeile mai împart lapte dulce, fiert. De Înălțare, se culeg plantele medicinale cu puteri tămăduitoare. De asemenea, se crede că paltinul, nucul, alunul şi leuşteanul au puteri vindecătoare, dacă sunt culese în ziua marelui praznic.

Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

Hristos s-a înălțat! Rugaciune în ziua praznicului Înălțarii Domnului

,,Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului.

Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"

Ea e femeia care face avere pozându-și o anumită parte a corpului. Cum arată corpul tinerei Yvonna Bar... Charlotte Bonstrom și-a lăsat partenerul pentru soțul surorii gemene. Fostul model și-a uimit fanii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum ar arăta viața în anul 2100. Predicțiile sumbre ale experților despre cum se va schimba societatea
Cum ar arăta viața în anul 2100. Predicțiile sumbre ale experților despre cum se va schimba societatea
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Drona „fantomă” care se mișcă atât de repede încât devine invizibilă. Cum arată în acțiune
Drona „fantomă” care se mișcă atât de repede încât devine invizibilă. Cum arată în acțiune
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz Redactia.ro
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x