Antena Căutare

Superstiții de Valentine's Day 2022. Ce e bine să faci de Ziua Îndrăgostiilor pentru a-ți atrage iubirea și norocul

Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare cu origini occidentale, sărbătorită cu mult drag și la noi în țară. Valentine`s Day este celebrată de sute de ani și există câteva superstiții legate de această sărbătoare pe care cuplurile le respectă. Iată ce ar trebui să facă cineva pentru a atrage iubire, noroc și energie puternică.

Galerie
Conform superstiţiei din tradiția chineză, este de evitat să se cumpere ceasuri drept cadou - atât de perete cât şi de mână - pentru că este o aluzie directă la trecerea timpului şi la sfârşitul unei relaţii, ceea ce este de prost augur pentru cei îndrăgostiţi. | Shutterstock.com

În credinţa populară, Sfântul Valentin a fost un preot în Roma celui de-al treilea secol. Împăratul Claudiu II a interzis căsătoriile, pentru că, spunea el, bărbaţii căsătoriţi sunt soldaţi slabi, iar Valentin a nesocotit regula, despre care credea că este nedreaptă şi a continuat să oficieze căsătorii în secret.

O altă legendă spune că Ziua Îndrăgostiților își are originea într-o altă tradiție a Romei Antice și anume în serbările numite Lupercalia, în onoarea zeităților Jono și Pân. Astfel, din timpuri îndepărtate oamenii au început să sărbătorească iubirea cu acest prilej, iar în jurul sărbătorii s-au format și o mulțime de superstiții.

Superstiții de Ziua Îndrăgostiților 2022. Ce nu este bine să-i oferi iubitului sau iubitei tale de Valentine's Day

Conform superstiţiei din tradiția chineză, este de evitat să se cumpere ceasuri drept cadou - atât de perete cât şi de mână - pentru că este o aluzie directă la trecerea timpului şi la sfârşitul unei relaţii.

Articolul continuă după reclamă

Acelaşi lucru se întâmplă cu încălţămintea. Deşi mulţi occidentali dăruiesc o pereche de pantofi noi. Un astfel de cadou sugerează ideea de a pleca sau chiar de a fugi de lângă persoana iubită.

Deşi fructele pot părea un cadou obişnuit, chinezii încearcă să le evite pe cele a căror sonoritate deranjează, precum perele, care în limba mandarină s-ar putea traduce prin "a lăsa în spate pe cineva".

O serie de superstiții moderne tind să le înlocuiască pe cele mai vechi. Dacă tăi mărul în jumătate, numărul semințelor pe care le găsești în interiorul mărului îți indică numărul copiilor pe care îi vei avea.

Citește și: Mesaje de Ziua Îndrăgostiților, 14 februarie 2022. SMS-uri de dragoste pentru iubit/iubită/soț/soție de Valentine's Day

Dacă vei fi trezită din somn de sărutul unei persoane dragi în dimineața Sfântului Valentin, înseamnă că vei avea noroc în dragoste de-a lungul acelui an.

Dacă vezi un stol de porumbei albi în aceeași zi înseamnă că vei avea o căsnicie îndelungată, frumoasă și liniștită. Dacă se întâmplă însă să vezi un liliac, soțul tău va fi cel mai probabil jucător de baseball.

Dacă vezi o veveriță în acea zi, mare atenție la bărbatul cu care te vei mărită. Se crede că va fi un bărbat zgârcit și exagerat de econom.

Marea Britanie are, poate, unele dintre cele mai bizare tradiții și superstiții de Sfântul Valentin. În ziua cu pricina, femeile mănâncă omletă doar din albuș, cu sare și apoi își pun sub pernă patru frunze de dafin, fiecare dintre ele poziționată într-unul dintre cele patru colțuri ale pernei. Astfel, britanicele sunt convinse că-și vor visa ursitul.

Citește și: Mesaje de "La mulți ani". Idei de urări și felicitări speciale pentru zile de naștere și onomastice

Mai mult, tot în Marea Britanie, femeile obișnuiesc ca, de Valentine’s Day să împacheteze într-o bilă de lut numele bărbaților de care sunt atrase. Apoi scufundă bila în apă și se consideră că numele din prima bilă ieșită din apă este cel al ursitului.

Citește și: Mesaje de Ziua Îndrăgostiților, 14 februarie. SMS de dragoste și felicitări pentru iubit/iubită/soț/soție de Valentine's Day

Tradiția de Sfântul Valentin, din Coreea de Sud, este una cu totul inedită. Pe 14 februarie, persoanele singure poartă doliu. Femeile obișnuiesc să le dea ciocolată bărbaților, urmând ca după o lună, pe 14 martie, masculii să le facă reprezentantelor sexului frumos cadouri mult mai valoroase. Tot atunci, cei care nu au primit nimic pe 14 februarie, comandă mâncăruri cu tăiței negri și își jelesc singurătatea. Iubirea este sărbătorită de mai multe ori într-un an de către coreeni, ei având Ziua Sărutului, Ziua Trandafirului, Ziua Îmbrăţisărilor și multe alte prilejuri de a celebra dragostea.

O femeie și-a cumpărat rochia visurilor și a avut o surpriză uriașă când a ajuns în club. Ce s-a întâmplat pe ringul de ... Mesaje de Ziua Îndrăgostiților, 14 februarie 2022. SMS-uri de dragoste pentru iubit/iubită/soț/soție de Valentine's Day...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un robot umanoid a fost decapitat în timpul unei lupte. Imaginile i-au atras și atenția lui Elon Musk
Un robot umanoid a fost decapitat în timpul unei lupte. Imaginile i-au atras și atenția lui Elon Musk
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când poți admira ploaia de meteoriți Perseide. Fenomenul din acest an promite un spectacol astronomic
Când poți admira ploaia de meteoriți Perseide. Fenomenul din acest an promite un spectacol astronomic
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x