Antena Căutare

Cu ce se ocupă unica nepoată a soților Ceaușescu. Alexandra are 27 de ani și propria afacere

Alexandra este fata lui Valentin Ceaușescu, băiatul cel mare al lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu. Iată cum arată, dar și ce studii are! Se pare că tânăra nu este prea mândră de moștenirea sa, drept urmare nu folosește numele bunicilor ei.

Galerie
Cu ce se ocupă unica nepoată a soților Ceaușescu. Alexandra are 27 de ani și propria afacere | Profimedia

Nicolae și Elena Ceaușescu au avut trei copii, pe Zoia, Nicu și pe Valentin, cel din urmă fiind singurul care mai este în viață, dar și cel care le-a oferit nepoți. Acesta are, la rândul său, doi copii, pe Daniel Valentin și Alexandra, unicii moștenitori legali ai fostului cuplu prezidențial.

Citește și: FOTO! Toți o admirau, nimeni nu știa cine e! Cum arată Alexandra, nepoata lui Nicolae Ceaușescu

Cum arată și ce studii are Alexandra Ceaușescu

Alexandra Ceaușescu nu a avut ocazia să își cunoască buncii. Tânăra s-a născut în anul 1996, la aproape șapte ani după ce soții Ceaușescu au fost executați.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Fanatik, ea urmat cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, la secția design interior, iar după ce a absolvit și-a continuat activitatea în domeniu, deschizându-și o afacere alături de alți doi colegi. Mai mult, unica nepoată a soților Ceaulescu ar fi câștigat numeroase premii pentru schițele și proiectele realizate.

„Este un studio de arhitectură de interior din București (…). Ideologia noastră constă în faptul că vedem designul ca pe ceva mai mult decât doar crearea unui spațiu armonios, considerăm că acesta ar trebui întotdeauna să spună o poveste, de aceea acordăm o atenție specială nevoilor clienților noștri, în încercarea de a găsi povestea unică a fiecărui spațiu în parte. Fie că este vorba despre amenajări rezidențiale sau comerciale, pentru fiecare proiect punem laolaltă conceptul, funcționalitatea și ergonomia, parcurgând toate etapele de proiectare, până la implementare, pentru ca povestea fiecărui proiect să aibă un final fericit.”, își definește Alexandra munca, în prezentarea făcută pe site-ul firmei la care este partener și fondator, citată de Fanatik.

Spre surprinderea tuturor, Alexandra a ales să stea departe de lumina reflectoarelor și să nu folosească numele soților Ceaușescu în titulatură sau în recomandare, potrivit sursei citate mai sus.

Aici imagini cu Alexandra, nepoata soților Ceaușescu:

Citește și: Cum arată nepoata lui Ceauşescu. Are 20 de ani, este studentă la Arhitectură și se transformă într-o bombă sexy. Cum s-a pozat, în costum de baie

Alexandra Ceaușescu are și un frate vitreg

Valentin Ceaușescu, cel care este considerat „arhitectul” echipei Steaua Bucureşti, a fost căsătorit cu Iordana Borilă, fiica lui Petre Borilă şi a activistei comuniste Ecaterina Abraham, cu care are un fiu, pe Daniel Valentin, născut în anul 1981.

Căsnicia cu Iordana Borilă a durat aproximativ 18 ani. Fiul fostului dictator s-a recăsătorit în anul 1995 cu Roxana Dună, mama Alexandrei.

Potrivit as.ro, Daniel Valentin are în prezent 42 de ani și s-a specializat în fizică, marea pasiune și meseria tatălui său.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x