Antena Căutare

Bisericile, goale în noaptea de Înviere. Cum iei Lumină de Paște! BOR: „Credința nu intră în carantină niciodată”

Epidemia de coronavirus din România îi va ține pe români în case în noapte de Înviere. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a transmis un mesaj important pentru creștini.

Galerie
Cum se va lua Lumină în noaptea de Înviere, în contextul epidemiei de coronavirus

Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi, la miezul nopţii urmând să aprindem lumânarea de la candela din casă, să cântăm 'Hristos a înviat' şi să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fiecare eparhie din Patriarhia Română a oferit şi oferă preoţilor şi credincioşilor îndrumările necesare cu privire la desfăşurarea vieţii liturgice din această perioadă. Aceste îndrumări sunt publice şi transmise oficial atât de Patriarhie, cât şi de fiecare eparhie în parte.

Articolul continuă după reclamă

Bisericile, goale în noaptea de Înviere. Cum iei Lumină de Paște! BOR: „Credința nu intră în carantină niciodată”

Cum se va lua Lumină în noaptea de Înviere, în contextul epidemiei de coronavirus

Cum se va lua Lumină în noaptea de Înviere, în contextul epidemiei de coronavirus

"Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti va fi transmisă în direct, la nivel naţional, de Trinitas TV şi Radio Trinitas. Participarea noastră sufletească, rugăciunea comună din timpul slujbei de Înviere, inclusiv cântarea 'Hristos a înviat' care va răsuna în case sau pe balcoane, ne vor reuni în aceeaşi comunitate de credinţă, speranţă şi dragoste, care este Biserica. Aceste virtuţi cardinale care compun şi verticalizează viaţa creştină nu vor intra niciodată în carantină", a spus purtătorul de cuvânt al BOR.

El consideră că, "deşi vom fi constrânşi să rămânem în case în noaptea de Paşti, vom reuşi să ne împărtăşim cu bucuria adânc întremătoare a Învierii lui Hristos, pregătindu-ne poate mai riguros sufleteşte în răgazul şi liniştea acestui timp al recluziunii şi reflexivităţii prin lectura Evangheliilor care descriu documentar Pătimirile Mântuitorului şi Învierea Sa din morţi".

"La miezul nopţii, cei mai mulţi dintre noi vom aprinde lumânarea de la candela din casă, vom cânta 'Hristos a înviat' şi ne vom ruga ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei uneori pâlpâietoare. Ne vom ruga pentru încetarea grabnică a acestei grele încercări care ne afectează pe toţi, ne vom ruga pentru sănătatea şi ocrotirea celor dragi, dar şi pentru cei ce îi ajută pe bolnavi, pe bătrâni şi pe sărmani. Cu gândul la Cel care prin Învierea Sa ne-a oferit tuturor 'Calea, Adevărul şi Viaţa' pline de Sens mântuitor", a mai afirmat Vasile Bănescu, conform celor de la Agerpres.

Galaţi: 26 de teste pentru coronavirus au ieşit până acum pozitive la centrul de bătrâni privat din Galaţi unde două per... Când încep înscrierile la clasa pregătitoare și grădiniță 2020. Ministrul Educației, anunț de ultimă oră despre calendar...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce probleme cu legea
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino asupra vortexului polar
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile BZI
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei” Jurnalul
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august Kudika
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere Redactia.ro
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x