Antena Căutare

Calendar ortodox octombrie 2019. Când pică Sfânta Parascheva și program hram

Calendar ortodox octombrie 2019. Când pică Sfânta Parascheva și programul hramului

Galerie
sfanta paarscheva 2019

Calendar ortodox octombrie 2019. Când pică Sfânta Parascheva și programul hramului

Sfânta Parascheva 2019 pică în calendarul creștin ortodox, în fiecare an, la data de 14 octombrie 2019. La fel ca și în anii trecuți, mijlocul lunii octombrie înseamnă venirea pelerinilor din toate colțurile, la Iași, pentru a se închina la Sfânta Parascheva, ocrtitoarea Moldovei, transformând orașul de pe Bahlui în centrul spiritual al Ortodoxiei.

În plus, potrivit creștinortodox.ro, anul acesta, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinii vor putea cinsti moaștele Sfintei Ecaterina. Menționam că tradiția de a aduce la Iași, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, moaște ale altor sfinți a fost instituită în anul 1996 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Anul acesta, pelerinii care vor veni să o cintestească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, se vor putea închina şi la un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, aduse din insula Corfu (Grecia), numită și „insula Sfântului Spiridon”.

Articolul continuă după reclamă

Acestea vor fi aşezate spre închinare alături de racla cu sfintele moaşte ale ocrotitoarei Moldovei în baldachinul special amenajat din curtea Catedralei Mitropolitane.

Cine a fost sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea, într-un sat din apropierea Constantinopolului. Părinții ei erau foarte credincioși și bogați. La vârsta de 10 ani, după ce merrge la biserică, simte chemarea lui Dumnezeu. Astfel, la vârsta de 20 de ani, aceasta decide să își lase părinții și să îl urmeze pe Hristos.

Parascheva ajunge la Constantinopol unde învață de la mai mulți călugări ce înseamnă viața duhovnicească. Mai întâi pleacă la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, iar apoi decide să plece spre Ierusalim. După ce aceasta vede mai multe locuri sfinte, ea vrea să rămână într-o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului.

Într-o noapte, un înger îi apare în vis și îi spune că trebuie să se întoarcă la părinții săi. Astfel, Parascheva se întoarce în Epivat, fără să spună nimănui de acolo cine este. La vârsta de 27 de ani ea se stinge din viață. Ea fost îngropată aproape de mare.

La câțiva ani după moartea ei, trupul neînsuflețit al unui marinar a ajuns la țărm. Un localnic a decis să îl îngroape la mal. Săpând o groapă, aceasta a descoperit trupul neputrezit al Sfintei Parascheva. Nu a dat importanță acestui lucru și a îngropat marinarul alături de ea.

În noaptea următoare, unul dintre creștinii care a ajutat la îngroparea marinarului a visat-o pe Cuvioasa Parascheva. Ea i-a poruncit acestuia să îi ia trupul și să îl așeze la loc de cinste. În acest fel, trupul Sfintei Parascheva a ajuns în biserica Sfinților Apostoli din Kallicrateia.

Abia în anul 1641 moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns la noi în țară. Încă din 26 noiembrie 1944 și până în prezent, aceste moaște se află la Catedrala Mitropolitană de la Iași. Creștinii de pretutindeni pot ajunge aici pentru a înălța rugăciuni pentru iertarea păcatelor lor și pentru sănătate.

Cine a fost Sfântul Spiridon

Calendar ortodox octombrie 2019. Când pică Sfânta Parascheva și program hram

Originar din insula Cipru, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi în copilărie, iar mai apoi s-a căsătorit şi a avut copii. La scurtă vreme, soţia lui a murit, iar el slujea Domnului prin fapte bune şi grija de săraci. A primit darul facerii de minuni, vindecând de tot felul de boli şi izgonind duhurile cele rele. Pentru acestea, a fost ales episcop al Trimitundei, o cetate vestită a Ciprului.

Sfântul Spridon a murit la data de 12 decembrie 348, în Cipru, la varsta de 78 de ani. Moaştele Sfântului Spiridon au fost duse la Catedrala „Sfântul Spiridon”, în care se păstrează până astăzi.

Citește și:

Acoperământul Maicii Domnului 2019 tradiții și superstiții. Ce să faci pentru fericire și noroc​

Mama Luizei Melencu s-a prezentat la sediul Poliţiei Române pentru a-i fi prelevate probe biologice pentru stabilirea pr... Mario Iorgulescu, mesaj scandalos pe internet! S-a amuzat fără rușine! „Adevărat!”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
A murit Andreea Anița, tânăra pentru care românii au strâns 2 milioane de dolari, ca s-o salveze! Povestea dureroasă a tinerei
A murit Andreea Anița, tânăra pentru care românii au strâns 2 milioane de dolari, ca s-o salveze! Povestea...
Ciorbă de linte roșie de post. Rețeta simplă pentru Postul Paștelui 2026
Ciorbă de linte roșie de post. Rețeta simplă pentru Postul Paștelui 2026 Catine.ro
Calendarul ortodox pentru luna martie 2026. Când pică sărbătorile cu cruce roșie
Calendarul ortodox pentru luna martie 2026. Când pică sărbătorile cu cruce roșie
Yağmur Tanrısevsin a plecat în vacanță. Ce destinație a ales vedeta de această dată
Yağmur Tanrısevsin a plecat în vacanță. Ce destinație a ales vedeta de această dată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Teodosie trebuie să plece din vila sa din Constanța, în care stă gratuit: un decret semnat de Nicolae Ceaușescu nu mai e valabil
Teodosie trebuie să plece din vila sa din Constanța, în care stă gratuit: un decret semnat de Nicolae Ceaușescu... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Relația dintre Kim Kardashian și Lewis Hamilton, din ce în ce mai serioasă! Cum au fost surprinși împreună la o întâlnire romantică. Ipostazele neașteptate în care au apărut. Foto
Relația dintre Kim Kardashian și Lewis Hamilton, din ce în ce mai serioasă! Cum au fost surprinși împreună la... Elle
Zeci de elevi și profesori din Neamț, blocați și ei în Orientul Mijlociu. Nici ei nu pot reveni în țară din cauza războiului din Iran
Zeci de elevi și profesori din Neamț, blocați și ei în Orientul Mijlociu. Nici ei nu pot reveni în țară din... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tocăniță de năut în sos de roșii. Mâncare de post sățioasă
Tocăniță de năut în sos de roșii. Mâncare de post sățioasă HelloTaste.ro
Reacții de revoltă după ce fiica Elenei Lasconi a spus că Ali Khamenei era „de un miliard de ori mai feminist” decât patriarhul Daniel
Reacții de revoltă după ce fiica Elenei Lasconi a spus că Ali Khamenei era „de un miliard de ori mai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Un deputat vrea ca primarii și șefii de consilii județene să dețină pașaport diplomatic
Un deputat vrea ca primarii și șefii de consilii județene să dețină pașaport diplomatic Jurnalul
Tensiuni diplomatice între SUA și Spania. Donald Trump amenință cu măsuri economice extreme
Tensiuni diplomatice între SUA și Spania. Donald Trump amenință cu măsuri economice extreme Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Frumusețea, industrie de milioane. Românii cheltuie până la 800 de euro pe an pentru tratamente
Frumusețea, industrie de milioane. Românii cheltuie până la 800 de euro pe an pentru tratamente Observator
Adevărul din spatele infertilității inexplicabile
Adevărul din spatele infertilității inexplicabile MediCOOL
Tartă sărată cu spanac, roșii cherry și brânză. Rețeta unui aperitiv spectaculos
Tartă sărată cu spanac, roșii cherry și brânză. Rețeta unui aperitiv spectaculos HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre sex
Greșeala pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre sex DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri UseIT
Unt aromat cu leurdă, pătrunjel și ceapă verde
Unt aromat cu leurdă, pătrunjel și ceapă verde Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x