Antena Căutare

Ce este mişcarea "no-wash" și ce reprezintă ea. La cât timp își schimbă lenjeria intimă persoanele care au adoptat stilul acesta

Ar trebui spălate tricourile după fiecare purtare? Probabil că nu. Însă ce se ântâmplă cu lenjeria intimă? Ei bine, aceasta trebuie spălată cât mai des. Există oameni care nu gândesc astfel. Ce este mișcarea „No wash”, adică „Fără spălare” și ce reprezintă ea.

Galerie
Ce este mişcarea "no-wash" și ce reprezintă ea. La cât timp își schimbă lenjeria intimă persoanele care au adoptat stilul acesta | Shutterstock

Din ce în ce mai mulţi oameni renunţă la detergent pentru a economisi timp, bani şi pentru a proteja mediul, relatează The Guardian care spune că acest curent de opinie, denumit mişcarea "no-wash" (fără spălare), a început să ia avânt în pandemie.

Persoanele care au adoptat stilul acesta de viață își spală hainele chiar o singură dată la 6 luni, iar lenjeria intimă o poartă chiar și o săptămână, fără să o schimbe.

Ce este mișcarea „No wash” - „Fără spălare” și care este motivația lui Tim de nu-și spăla lenjeria intimă

Când Tim a rămas să lucreze de acasă în timpul pandemiei Covid, a început să fie mult mai relaxat în privinţa hainelor. Acest lucru l-a făcut să se gândească la timpul şi energia care îl costa spălarea hainelor. "Era cam în perioada în care aveam cel de-al doilea copil, aşa că eram total supraîncărcat", spune el. A început să se gândească ce poate elimina din lista de sarcini şi s-a gândit la spălatul hainelor. A redus spălatul la o maşină pe săptămână, poate chiar două. Dar apoi a stat un an întreg fără să-şi spele hainele.

Articolul continuă după reclamă

Astăzi, Tim, care este inginer IT, spală o dată cam la fiecare şase luni. "Având în vedere că nu mai trebuie să merg la birou, nu prea am nevoie de haine curate", spune el. În cazul convorbirilor video, "oamenii îmi văd doar capul şi, oricum, jumătate din timp nu folosesc camera". Arată curat, chiar dacă este neglijent din perspectiva modei. "Dacă este vreun eveniment social important, mă asigur că am ceva frumos de îmbrăcat, dar zi de zi nu prea mai contează", explică el.

Încă mai foloseşte maşina de spălat pentru a curăţa hainele copiilor, deşi a redus şi acest lucru. "Încă mai sunt o mulţime de rufe de spălat - acesta este o parte din motivul pentru care eu nu-mi spăl hainele", spune Tim. Ajută faptul că are destul de multe haine, dar în timpul "abstinenţei" sale de un an a reuşit să se îmbrace aproape două săptămâni cu o singură ţinută.

A redus numărul de şosete purtând sandale, inclusiv mare parte din iarnă. "Nu mai trebuie să spăl şosete, ceea ce a fost întotdeauna cea mai mare problemă", spune el.

A purtat măcar chiloţi curaţi în fiecare zi? "Poţi avea chiloţi care să ţină o săptămână", spune el. Cum reuşeşti să stai o săptămână cu aceiaşi chiloţi? "Pur şi simplu ai standarde foarte scăzute", răspunde Tim. Uneori, purta pe post de lenjerie intimă slipi de baie - îi purta la duş, unde se spălau, apoi se uscau rapid.

Citește și: Cum protejezi de rugină suprafețele din metal. Pași simpli și rapizi pentru un efect de durată

Întrebat dacă mai observă că hainele sale încep să miroasă, Tim spune că da, observă şi atunci le schinmbă. "Dar pur şi simplu nu trebuie să le speli atât de mult ca pe oameni", adaugă el.

Soţia sa îi spune când şi când că miroase, "dar în general nu o deranjează prea mult", susţine Tim.

De ce nu-și spală oamenii părul și ce se întâmplă cu cei care adoptă acest stil de viață

Mişcarea "fără spălare" a început cu părul - apa încă se foloseşte, dar şamponul a fost eliminat - şi există semne că rufele ar putea fi următoarele.

Încă din 2020, un articol apărut în publicaţia Vox semnala că aplicaţiile şi serviciile care promiteau să aibă grijă de rufele utilizatorilor au eşuat în mare parte. Spre deosebire de alte treburi, cum ar fi gătitul sau cumpărăturile, care fie au devenit aspiraţionale, fie au fost mai uşor de externalizat prin tehnologie, "spălatul rufelor sfidează regulile inovaţiei stilului de viaţă şi promisiunile capitalismului". Nicio marcă de detergenţi scumpi sau de spălătorii instagramabile nu va schimba faptul că spălarea hainelor este încă o corvoadă. Şi atunci, poate că răspunsul ar fi să ne îndepărtăm cu totul de ea - sau, cel puţin, să o facem mult mai puţin - cam asta e filosofia.

Citește și: Cât costă o expediție la bordul navei OceanGate, cea care a dispărut în Oceanul Atlantic. Persoane influente se aflau la bord

Fanii denimului au fost primii care au popularizat tendinţa de a nu spăla hainele. "Eu nu spăl niciun denim decât dacă se întâmplă un dezastru - îţi verşi lapte pe blugi sau ceva de genul acesta", spune Daniel, un profesor care îşi spală, în schimb, chiloţii după fiecare purtare. "În principal, asta îţi oferă o uzură mai bună - blugii îmbătrânesc mult mai bine şi durează mai mult. Nu trebuie să continui să cheltuieşti bani pe blugi. Este mai bine pentru mediu", arată profesorul. Iar blugii nespălaţi nu miros, insistă el. "Dacă am fost la un grătar şi miroase puţin a fum, s-ar putea să îi pun la aer peste noapte" - este soluţia pe care o are.

Amber, manager de marketing, are un dulap special pentru hainele purtate, dar care mai pot fi purtate: "Verific dacă există urme vizibile sau mirosuri, iar dacă nu există nimic care să constituie o problemă pentru a fi purtate din nou, pur şi simplu le pun la loc. Folosesc maşina de spălat doar o dată pe săptămână, în loc să o folosesc în majoritatea zilelor", spune Amber, potrivit news.ro.

Anul acesta, maşina de spălat a lui Chet s-a stricat. El a decis să nu o înlocuiască. "A fost o decizie uşoară să trăiesc ca în secolul al XIX-lea şi să spăl hainele de mână", spune Chet, care este artist. "Am început prin a încerca să spăl după acelaşi program ca înainte, dar mi-am dat seama repede că nu era uşor de făcut", mărturiseşte el. Spălarea a devenit treptat mai puţin frecventă. Acum, spală de mână o dată pe lună. "A devenit clar că nu mai aveam nevoie să spăl blugi sau cămăşi, aşa că m-am rezumat la lenjerie de corp şi şosete. Sunt sigur că nu mai am nevoie de o maşină de spălat niciodată", conchide el.

Ce se poate întâmpla cu postul de primar al lui Piedone după ce va fi eliberat din închisoare. A fost achitat în dosarul... Avertisment Ro-Alert de fum dens, după un incendiu puternic în Năvodari. Imagini cu deflagrația violentă VIDEO...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Rolul biogazului și al biomasei în lupta împotriva schimbărilor climatice
(P) Rolul biogazului și al biomasei în lupta împotriva schimbărilor climatice
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Rezultate Loto, 5 februarie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 4,18 milioane de euro la tragerile de duminică, 8 februarie 2026
Rezultate Loto, 5 februarie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 4,18 milioane de euro la tragerile de duminică, 8...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde HelloTaste.ro
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul privat, nu cu echipa
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi...
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Un șofer și-a plătit amenda cu monede, ca răzbunare. Funcționarii au închis ghișeul și s-au pus pe numărat
Un șofer și-a plătit amenda cu monede, ca răzbunare. Funcționarii au închis ghișeul și s-au pus pe numărat Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x