Antena Căutare

De ce trecem pe sub masă la biserică în Vinerea Mare. Tradiția pe care creștinii o păstrează în fiecare an înainte de Paște

În săptămâna mare, cu doar câteva zile înainte de a sărbători Paștele, creștinii merg la slujbe la biserică, slujbe ce se numesc denii. O altă tradiție specifică acestei perioade din an este trecerea pe sub masă în Vinerea Mare.

Galerie
În săptămâna mare, cu doar câteva zile înainte de a sărbători Paștele, creștinii merg la slujbe la biserică, slujbe ce se numesc denii. O altă tradiție specifică acestei perioade din an este trecerea pe sub masă în Vinerea Mare. | Shutterstock

În Vinerea Mare, din moși strămoși, se păstrează tradiția trecutului pe sub masă. Acest eveniment are o simbolistică aparte. Credincioșii creștini pot trece pe sub masă sau “pe sub Iisus Hristos”, așa cum se spune din bătrâni, în dimineața zilei de vineri, înainte de Paște.

Săptămâna mare mai este cunoscută și ca Săptămâna Patimilor, fiind săptămâna premergătoare Învierii Domnului. Tocmai de aceea, postul e mai aspru pentru creștinii care păstrează acest obicei și există multe alte datini care încă se respectă, atât la sate, cât și în zona urbană.

De ce trecem pe sub masă în Vinerea Mare

Se spune că acest gest reprezintă faptul că fiecare dintre noi coboară în mormânt împreună cu Mântuitorul tocmai pentru ca, mai apoi, să înviem și noi odată cu el, fiind curățați de păcate.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ce semnificații au pasca, oul roșu, cozonacul și mielul de Paște. De ce mâncăm aceste alimente în zi de sărbătoare

Coborârea în mormânt este una simbolică, trecând pe sub masa care se amplasează în biserică. Apoi ridicarea de sub masa echivalează cu ridicarea din mormânt a Mântuitorului atunci când învie. Pe masa este așezat Sfântul Epitaf pe care e întipărit trupul lui Iisus Hristos.

Sfântul Epitaf este făcut din pânză de in, din catifea sau din mătase, potrivit Creștin Ortodox. Pe această pânză încărcată de o simbolistică aparte se află pictată sau imprimată scena punerii în mormânt a lui Iisus Hristos.

Trecerea pe sub acest epitaph reprezintă însăși intrarea în Sfântul Mormânt și ridicarea din acesta, exact cum a făcut Iisus Hristos după ce și-a dat viața pentru noi, păcătoții, pe cruce.

Ce semnificație are Sfântul Epitaf

În Vinerea Mare, la biserică, preoții pomenesc "Sfintele și Mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” referindu-se la scuipările, loviturile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea lui Hristos pe cruce.

Citește și: Rețeta de drob de miel a lui Chef Sorin Bontea. Care sunt secretele celebrului bucătar

După slujba de dimineață, în Vinerea Mare, preoții săvârșesc "Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf”. În timpul acestei slujbe creștinii trec pe sub masa așezată în mijlocul bisericii pe care se află Sfântul Epitaf. Simbolul Sfântului Epitaf este unul aparte, pe care puțini îl cunosc.

Acest obiect de cult aduce aminte creștinilor credincioși de milostenia lui Iosif din Arimateea și Nicodim care au coborât trupul Mântuitorului de pe cruce și l-au pregătit pentru îngropare.

Pe masă mai este așezată crucea și Sfânta Evanghelie, obiecte bisericești pe care creștinii le sărută înainte de a trece pe sub masă. Aceștia trebuie să treacă pe sub masa de trei ori, număr ce amintește de cele trei zile în care trupul lui Iisus Hristos a stat în mormânt până când acesta a înviat.

Ce semnificații au pasca, oul roșu, cozonacul și mielul de Paște. De ce mâncăm aceste alimente în zi de sărbătoare... (P) Scutere electrice Silence - o soluție eficientă de ecomobilitate urbană...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
29 august, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Obiceiul pe care românii îl respectă cu sfințenie în această zi
29 august, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Obiceiul pe care românii îl respectă cu sfințenie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x