Antena Căutare

Doi morți, în urma unui accident produs în vestul țării. Alte patru persoane au fost rănite în urma impactului puternic

Două persoane și-au pierdut viețile într-un accident rutier grav, ce a avut loc în urmă cu puțin timp, pe DN 6, în apropierea localității Crușovăț, județul Caraș-Severin. Alte patru persoane au fost rănite. 

Galerie
Doi morți, în urma unui accident produs în vestul țării. Alte patru persoane au fost rănite în urma impactului puternic

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două mașini în care se aflau, în total, șase persoane. Două dintre ele au murit, însă în urma impactului.

”În jurul orei 14:20 s-a produs un accident rutier la Crușovăț între două autoturisme, fiind implicate in total sase persoane. Au intervenit echipajul de pompieri militari de la Punctul de Lucru Băile Herculane, un echipaj pentru descarcerare și unul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, precum și echipaje SAJ și forțe ale Poliției. Din nefericire, două persoane au fost declarate decedate. O persoană a refuzat transportul la spital, iar celelalte trei au fost transportate de către echipajele SAJ și SMURD la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea.

Doi morți, în urma unui accident produs în vestul țării. Alte patru persoane au fost rănite în urma impactului puternic

Galaţi - Cinci persoane, inclusiv un copil de 10 ani, rănite în urma unui accident rutier

Articolul continuă după reclamă

În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto de 61 de ani și al pasagerei dreapta față, în vârstă de 52 de ani, din autoturismul care circula din direcția Caransebeș.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto în vârstă de 44 de ani, rezultatul a fost 0.

Cine este românul care și-a ucis părinții și doi copii în accident, în Italia. Mărturisiri dramatice: ”Tata a țipat la mine. I-aș fi salvat pe toți dacă viram câțiva metri!”

Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

sursa foto: reper24.ro

BAC 2020 | Joi au loc echivalarea și recunoaşterea competenţelor digitale și lingvistice. Ce au de făcut elevii... Ce spune un medic despre tunelurile de dezinfecție montate în școli: ”Sunt mai periculoase decât vă imaginați. Pot antre...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Implant dentar sau punte? Ce diferențe contează atunci când îți lipsește un dinte
(P) Implant dentar sau punte? Ce diferențe contează atunci când îți lipsește un dinte
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Anna, femeia al cărei nume a fost scris cu spray graffiti pe o stâncă din Transfăgărășan. Ce detalii au ieșit la iveală
Cine este Anna, femeia al cărei nume a fost scris cu spray graffiti pe o stâncă din Transfăgărășan. Ce detalii...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x