Antena Căutare

Imagini dramatice, ca după război, în Crevedia | FOTO. După deflagrațiile puternice de sâmbătă, totul în jur este topit

O scurgere de gaz la un depozit de GPL din Crevedia a declanșat un dezastru, sâmbătă noapte. Trei explozii puternice au luminat cerul aproape de miezul nopții și au provocat două decese și 58 de răniţi, mulţi în stare gravă, între care și 26 de pompieri.

Potrivit imaginilor transmise de Observator, după cele trei deflagrații, Crevedia arată ca după un război. La ora 18:44 un localnic filmează un nor de gaz care iese din stația de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), mai apoi urmează tragedia.

Din primele informații se știe că un furtun de alimentare s-ar fi rupt în timp ce un angajat încărca butelia cu gaz, însă ținea în mână o țigară aprinsă. Din cauza sursei externe de foc, tot ce a urmat apoi au fost exploziile repetate care au făcut ravagii.

La patru minute după ce localnicul a filmat norul de gaz, are loc prima explozie și cea în urma căreia două persoane și-au pierdut viața, soț și soție. Femeia a simțit miros de gaz și a fost cuprinsă de flăcările exploziei, soțul ei a făcut stop cardiac din cauza șocului. Femeia s-a stins din viață a doua zi, la spital.

Citește și: Explozia din Crevedia, bilanț dramatic: 2 morți şi 56 de răniţi. Care ar fi fost cauza tragediei. Stația GPL funcționa fără aviz

Unda de șoc a exploziei de la stația GPL din Crevedia a măturat localitatea. 3.000 de persone au fost evacuate în urma exploziei celor 3 cisterne

Potrivit aceleiași surse, între victimele incendiului se află și bărbatul care a surprins primele minute din norul de gaz care se ridica deasupra, Explozia l-a cuprins deși a încercat să fugă cât de repede a putut.

Reamintim că a fost activat planul roșu de intervenție, iar pompierii au așteptat aproximativ o oră până să intervină, după prima explozie. Din nefericire a urmat încă o explozie care i-a prins pe 26 dintre ei în acțiune. Toți au ajuns la spital.

Citește și: Maria Cârneci, la un pas de a fi martoră la explozia din Crevedia: „Ce înseamnă Dumnezeu”. Interpreta a avut un eveniment acolo

În curtea depozitului se aflau trei cisterne de gaz, iar în timp ce se intervenea, flăcările și căldura au cuprins cea de-a doua cisternă, cu 10 tone de GPL. A doua deflagrație a fost cea va puternică, iar 50 de persoane au fost rănite în cea de-a doua explozie, majoritatea salvatori trimiși să stingă flăcările.

Citește și: Explicațiile ISU despre firma lui Ionuț Doldurea. Cum funcționa stația GPL din Crevedia, deși nu avea autorizație

39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi se numără printre victimele celei de-a doua deflagrații. Răniții au fost urcați în ambulanțe și duși de urgență la spital.

Potrivit sursei menționate mai sus, apar imagini cu o cască a pompierilor topită. Echipamentul pompierilor este făcut să reziste la temperaturi de 1000 de grade Celsius.

Citește și: Lege și dezordine - campania Observator Antena 1 pentru o țară mai sigură

Lege și dezordine - campania Observator Antena 1 pentru o țară mai sigură... Povestea dureroasă de viață a unuia dintre muncitorii nepalezi răniți la Crevedia. Bărbatul făcuse credit pentru a veni ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 7 iunie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 7 iunie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce au putut să găsească anchetatorii în casa fostului preot Cristian Pomohaci. Perchezițiile au scos la iveală totul
Ce au putut să găsească anchetatorii în casa fostului preot Cristian Pomohaci. Perchezițiile au scos la iveală...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x