Antena Căutare

Pacienții, victime sigure prinse între declarațiile politice și realitate Campania Observator Antena 1

Campania „Sănătatea, cu garda jos”, realizată de jurnalistul Observator Maria Rohnean, documentează aceste realități și le aduce în fața publicului fără filtre.

Galerie
În fiecare zi, Observator pune întrebările și arată faptele. Pentru ca românii să ia deciziile. Alege BINE pentru TINE! În fiecare zi. | Antena 1

„Dacă nu reorganizăm unitățile sanitare cât mai repede… Sistemul de sănătate nu va mai funcționa mult. Riscul de colaps este unul ridicat.” Așa avertizează, în exclusivitate pentru Observator, cu o sinceritate dureroasă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Declarația lui este un avertisment public, un diagnostic care nu poate fi ignorat.

„Dacă beneficiezi, în țara noastră, de o pregătire medicală pe toată durata parcursului – studii făcute la buget, rezidențiat plătit de statul român – ai o obligație față de țara aceasta”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, marți, la dezbaterea organizată de Asociația Comunelor din România.

Sănătatea nu este un privilegiu. Este un drept

Sunt declarații puternice. Dar, dincolo de ele, rămân pacienții. Pentru pacienți, timpul nu înseamnă dezbatere. Înseamnă viață sau moarte. Realitatea palpabilă pentru pacienții din județele rurale este că unele spitale funcționează doar pe hârtie, iar viețile oamenilor depind de noroc. În multe locuri din țară, tratamentul este transferul în altă unitate medicală. Uneori, secțiile sunt curate, dar incomplete. Sau aparatura există, dar specialistul lipsește. Puținii medici rămași țin sistemul în viață cu gărzi prelungite și responsabilități peste puteri.

Articolul continuă după reclamă

Campania „Sănătatea, cu garda jos”, realizată de jurnalistul Observator Maria Rohnean, documentează aceste realități și le aduce în fața publicului fără filtre. Pentru a arăta ce se întâmplă atunci când prevenția, reorganizarea și echilibrul întârzie. Ruptura între ceea ce se promite și ceea ce se întâmplă în spitale, între ideea de responsabilitate și lipsa de resursă umană, între discurs și diagnostic. Pentru că adevărul este simplu. Un sistem fără medici nu tratează. Un sistem fără soluții nu vindecă.

„Sănătatea din România nu este doar cea din București. Aici sunt medici, este aparatură și îngrijire non stop. Dar ce fac pacienții din țară, cei care au ghinionul să se îmbolnăvească uneori în mijlocul nopții într-un județ fără spitale sau fără medici? Am intrat neanunțat în 4 spitale mici din țară, ziua și noaptea. Am vrut să vedem cum arată acolo sănătatea. Și am descoperit că diferența dintre viață și moarte depinde de… noroc. Între un spital fără medici sau unul sufocat de urgențe, speri doar să găsești o ambulanță liberă care să te ducă mai departe. Și speri că nu-ți dai ultima suflare pe drum.” - declară Maria Rohnean, după ce a văzut cum își tratează România pacienții.

Cine repară sistemul acum?

Când avertismentul de colaps vine chiar din interior, iar soluția propusă este o obligație morală impusă absolvenților de medicină, întrebarea rămâne. Cine repară sistemul acum? Pacienții nu pot aștepta generațiile viitoare. Ei au nevoie de tratament astăzi. Fiecare voce care cere condiții mai bune contează. Fiecare comunitate care își susține medicii contează. Fiecare întrebare pusă public despre soluții contează. Pentru că, într-un final, nu vorbim despre statistici. Vorbim despre părinți. Despre copii. Despre oameni. Nu putem schimba trecutul. Dar putem cere un prezent funcțional. Și putem construi un viitor în care vindecarea nu depinde de codul poștal.

„Sănătatea, cu garda jos” – o campanie despre realitate, responsabilitate și dreptul fiecărui român la șansa de a fi tratat la timp debutează marți, 11 februarie, la Observator Antena 1, ora 19:00, cu un reportaj șocant filmat în spitalele din provincie unde, uneori, cel mai bun tratament este trenul spre București. Materialele din campanie pot fi văzute și pe observatornews.ro, Youtube Observator, Facebook Observator, Instagram Observator și Tik Tok Observator. Informații de ultimă oră vă stau la dispoziție non-stop pe canalul de WhatsApp Observator și în Aplicația Observator News, care poate fi descărcată din Google Play sau din App Store.

În fiecare zi, Observator pune întrebările și arată faptele. Pentru ca românii să ia deciziile. Alege BINE pentru TINE! În fiecare zi.

Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie
https://observatornews.ro/
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en
https://www.youtube.com/@ObservatorTV

Părerea sinceră a unui american despre România. De ce a lăudat meleagurile românești pe rețelele sociale... Catering la penitenciarul Jilava! Deținuții își comandă creveți, somon, pomana porcului și pastrame. Cum e posibil...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Schema” de la casa self-service care a dat-o de gol. O brașoveancă, prinsă în timp ce încerca să fure produse de 3.000 de lei
„Schema” de la casa self-service care a dat-o de gol. O brașoveancă, prinsă în timp ce încerca să fure...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Punți și minivacanțe: calendarul complet al anului 2027
(P) Punți și minivacanțe: calendarul complet al anului 2027
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
„Ceasul inteligent al soțului meu mi-a spus că a murit”. Paula încearcă de 4 ani să afle mai multe răspunsuri
„Ceasul inteligent al soțului meu mi-a spus că a murit”. Paula încearcă de 4 ani să afle mai multe răspunsuri Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Ultimatum dat de conducerea PNL: Depune mandatul! Adrian Veștea este decis să continue
Ultimatum dat de conducerea PNL: Depune mandatul! Adrian Veștea este decis să continue BZI
Un judecător CCR explică, într-o opinie separată, de ce Ordonanța privind SAFE trebuia să fie declarată neconstituțională
Un judecător CCR explică, într-o opinie separată, de ce Ordonanța privind SAFE trebuia să fie declarată... Jurnalul
Cezar Ionașcu, declarații despre relația cu soția sa:În momentul în care n-aș mai întoarce capul după o femeie, aș fi un om mort
Cezar Ionașcu, declarații despre relația cu soția sa:În momentul în care n-aș mai întoarce capul după o... Kudika
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR Redactia.ro
Clanurile de interlopi Toboşaru şi Ştoacă s-au bătut în Bucureşti, de faţă cu Poliţia
Clanurile de interlopi Toboşaru şi Ştoacă s-au bătut în Bucureşti, de faţă cu Poliţia Observator
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să cureți pompa de sân
Cum să cureți pompa de sân DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x