Antena Căutare

Anunțul momentului pentru pensionari! Premierul Orban confirmă majorarea pensiilor, dar nu cu 40%

Premierul Ludovic Orban a confirmat creștea pensiilor, sustinând că veniturile pensionarilor vor fi majorate astfel încât să poată fi plătite. Orban a precizat, însă, că o creştere cu 40% a acestora nu poate fi susţinută financiar în acest moment.

Galerie
Premierul Orban confirmă majorarea pensiilor, dar nu cu 40%

"Procentul cu care vor creşte pensiile nu poate fi deocamdată anunţat public. Ministrul Finanţelor a avansat un procent de 10%. El deţine cele mai bune date în momentul de faţă. E ca într-o companie, dar dacă scad veniturile nu poţi să măreşti salariile. În acest moment, încasările la bugetul de stat, la bugetul de pensii au scăzut semnificativ, în ciuda eforturilor şi a strădaniei pe care le-am făcut. Nu mai sunt aceleaşi condiţii care erau în condiţiile în care am fi avut o creştere economică de 4,5 - 5%. Este posibil ca anul acesta să nu avem creştere economică, dimpotrivă să avem o scădere economică. O creştere economică negativă, cum zic economiştii. În condiţiile astea, nu poţi să îţi baţi joc de oameni şi să le promiţi lucruri pe care nu le poţi realiza. Noi vom creşte pensiile. Le vom creşte pe baza unei analize foarte serioase. Conform legii responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor pregăteşte raportul privind starea bugetară şi economică. De asemenea, vom realiza propriile prognoze economice pe următorii ani şi vom consulta toate prognozele economice făcute la nivel european, de Banca Mondială, de toate entităţile care au capacitatea şi vom lua decizia de a creşte pensiile. Le vom creşte astfel încât să putem să le plătim, fără să tipărim bani", a precizat Orban, într-o emisiune la România TV.

Citește și:

Cât va mai dura starea de alertă în România? Ludovic Orban: "Cât va fi necesar. Luăm în calcul noi restricții dacă numărul cazurilor crește"

Orban: Majorarea pensiilor cu 40%, foarte greu de îndeplinit în criză

Articolul continuă după reclamă

Premierul a susţinut că o creştere cu 40% ar fi fost foarte greu de făcut, chiar în condiţiile în care România ar fi fost într-o situaţie economică favorabilă.

Anunțul momentului pentru pensionari! Premierul Orban confirmă majorarea pensiilor, dar nu cu 40%

"Suntem într-o criză economică ce a afectat atât veniturile la bugetul de pensii, cât şi veniturile bugetului de stat. Se vede limpede că majorarea cu 40% este o majorare care nu poate fi susţinută financiar, pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României, riscând să afecteze capacitatea României de a putea face faţă tuturor plăţilor", a subliniat Orban.

Prim-ministrul a vorbit şi despre dublarea alocaţiilor copiilor. Detalii, AICI!

Rezultate Evaluare Națională 2020. La ce oră se afișează notele elevilor de clasa a VIII-a... Rezultate Evaluare Națională 2020. Cum poți să faci contestație dacă ești nemulțumit de notele obținute. Atenție, ai dou...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 21 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 25,65 milioane de lei la tragerile de duminică, 24 mai
Rezultate Loto, 21 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 25,65 milioane de lei la tragerile de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 21 mai 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 21 mai 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
"Mulţumesc Bucureşti, mulţumesc România". Reacţia unui tânăr din Ucraina venit la concetrul Max Korzh Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x