Poftiți la circ, 16 februarie 2021. Sony Medini l-a enervat pe Nea Marin. Ce lecție dură i-a dat acesta
În ediția 23 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1, Sony Medini, directorul artistic al circului Acquatico Bellucci, a reușit să îl enerveze din plin pe simpaticul Nea Marin.
Publicat: Marti, 16 Februarie 2021, 20:30 | Actualizat: Luni, 22 Februarie 2021, 12:11În ediția 23 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1, Sony Medini, directorul artistic al circului Acquatico Bellucci, a reușit să îl enerveze din plin pe simpaticul Nea Marin.
În fiecare săptămână, câteva vedete acceptă provocarea lansată de Nea Marin și decid să își unească forțele pentru a-i ajuta pe cei de la circul Acquatico Bellucci să își desfășoare cu bine activitatea. Dincolo de pregătirea spectacolelor, circarii au și numeroase alte treburi administrative și organizatorice.
Nea Marin a pus vedetele la treabă în edițai 23 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1
Practic, treaba nu se termină niciodată și viața de circar nu este una ușoară. De data aceasta, Giani Kiriță, Roxana Vancea, Diana Munteanu și Cezar Ouatu sunt starurile care s-au pus sub comanda lui Nea Marin. Încă din prima zi, acesta le-a oferit o trezire cum numai el știe să facă, încă de la ora șapte și jumătate dimineața.
Pe aceeași temăCele patru vedete au avut parte de o zi pe cinste și treburile au părut că nu se mai termină niciodată. Am putut s-o vedem pe Diana Munteanu cărând nămol și ungând de zor turiștii din Techirghiol, iar Cezar Ouatu ne-a demonstrat că poate face spectacol cu arii celebre de operă, oriunde s-ar afla. Roxana Vancea l-a impresionat pe Nea Marin cu forța cu care a reușit, de la bordul unei ambarcațiuni, să mânuiască scripeții folosiți la culegerea nămolului de Techirghiol de pe fundul apei. Giani Kiriță, în schimb, a scos copaci din pământ cu mișcări de ninja, a muls caprele și a încărcat cu bălegar o căruță pe trasă de un măgar. De asemena, fostul fotbalist a făcut senzație atunci când a primit diferite sarcini, la o spălătorie industrială.
Totuși, pe lângă numeroasele treburi ce implică procurat hrană, servicii sau lucruri trebuincioase pentru circarii de la Acquatico Bellucci, vedetele trebuie să se implice în cadrul spectacolelor cu numere speciale, menite să facă deliciul spectatorilor. În plus, Giani Kiriță, Diana Munteanu, Roxana Vancea și Cezar Ouatu au fost nevoiți să depună eforturi inclusiv la promovarea spectacolelor. După ce au pregătit un car de paradă, vedetele au defilat prin Jupiter, Saturn și Neptun, ca să convingă turiștii să vină la circul Acquatico Bellucci. Totuși, la un moment dat, între Sony Medini și Nea Marin s-a iscat o urmărire ca-n filme, încheiată brusc cu o găleată de apă rece, aruncată pe gqaza emisiunii „Poftiți la circ”.
Sony Medini de la circul Bellucci l-a enervat pe Nea Marin
Se pare că Nea Marin s-a supărat atât de tare, încât acesta a decis să nu mai facă nimic și să se retragă la hotel.
„Am făcut o oră și jumătate promovare, când eu eram transpirat a venit și a aruncat o găleată de apă pe mine și am simțit instant că îngheț”, a explicat acesta, extrem de enervat.
„Mi-ai dat apa aia în spate și nu mai pot, mă dor toate. Eu la 62 de ani accept copilăriile voastre. Sunt un mare dobitoc, recunosc. Sandy și cu Edi o să vă spună cum repetați, eu nu mai fac absolut nimic din clipa asta. Dacă vreți să dansez diseară bine, dacă nu, eu aici pun punct. La revedere, v-am pupat”, a mai zis gazda emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1.
A urmat apoi o ședință cu Edi Stancu și cu Sandy Medini, sora lui Sony, directorul artistic al circului Bellucci. Vedetele au încercat să își dea seama ce numere pot pregăti pentru următorul spectacol al circului Acquatico Bellucci.
Urmărește clipul video de mai sus din ediția 23 a emisiunii „Poftiți la circ” cu Nea Marin ca să descoperi și alte faze amuzante.
Pe Nea Marin îl puteți vedea în emisiunea „Poftiți la circ”, difuzată în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30, la Antena 1.