Antena Căutare

Poftiți pe la noi! Pofțiti la târg începe din 5 decembrie la Antena 1

Luni, 5 decembrie, Nea Mărin revine la Antena 1, cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg.

Galerie
Luni, 5 decembrie, Nea Mărin revine la Antena 1, cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. | Antena 1

Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Mărin.

În premieră pentru show-ul Poftiți pe la noi! Pofțiti la târg, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova

Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Mărin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

“Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit. Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Mărin.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cât de greu i-a fost lui nea Marin să-și crească fiicele, după Revoluție: „M-am trezit cu doi copii, fără serviciu”

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg începe din 5 decembrie la Antena 1, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Citește și: România are Roast sezonul 1, episodul 4 din 1 iunie 2022. Coana Mița, cea mai tare stand-upperiță din platou: „Sunt și ei oameni”

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv că mănâncă prea mult pește
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca Jurnalul
Condamnare definitivă pentru Mario Iorgulescu. 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul accidentului mortal
Condamnare definitivă pentru Mario Iorgulescu. 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul accidentului mortal Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Val de aer tropical la început de săptămână, apoi o nouă răcire semnificativă. Prognoza meteo până pe 22 iunie
Val de aer tropical la început de săptămână, apoi o nouă răcire semnificativă. Prognoza meteo până pe 22 iunie Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x