Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Oase i-a turnat lui Răzvan Babană o lopată de rumeguș pe cap. Ce a urmat

Oase s-a ținut de farse în prima zi la nea Marin. Acesta i-a turnat lopata de rumeguș pe cap lui Răzvan Babană, iar ce a urmat după a amuzat telespectatorii, dar și pe colegii de la fabrica de lemn, locul în care au fost duși pentru a munci.

La scurt timp de la discuția pe care au avut-o despre organizarea evenimentului din Comuna Mălaia, vedetele au fost trimise de nea Marin în diferite locații pentru a face treabă alături de ceilalți angajați.

Răzvan Babană și Oase au fost trimiși la o fabrică de lemn. Fostul concurent al show-ului culinar a fost cel mai entuziasmat de sarcina pe care a primit-o și a privit cu interes activitățile celor de acolo. Totodată, acesta a fost nevoit să muncească cu un coleg de-al său, Oase, care s-a ținut de șotii încă din primele clipe.

„Să înceapă distracția!”, a fost replica lui Oase când a fost pus la treabă.

Citește și: Chefi la cuțite, 14 martie 2021. Răzvan Babană s-a întors cu o surpriză uriașă pentru chefi

Cei doi au avut de muncit extrem de mult sub privirile atente ale lui nea Marin, care s-a amuzat copios pe seama lor. De asemenea, gaza emisiunii s-a ținut de farse și l-a pus pe Oase să-i toarne pe cap o lopata de rumeguș colegului său de echipă.

„Eu am înțeles, bătrânul a dat mai departe știința, adică să-i dau botezul”, a spus invitatul emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”

Cum a reacționat Răzvan Babană când Oase i-a turnat rumeguș pe el

Oase nu a mai stat pe gânduri după ce a fost provocat de nea Marin. Vedeta s-a dus să ia lopata, a încărcat-o cu rumeguș și l-a aruncat pe colegul său în timp ce acesta era ținut de vorba. Răzvan Babana nu s-a așteptat nici măcar o secundă la o astfel de glumă, iar reacția lui a fost una de-a dreptul savuroasă.

„În momentul ăla, imaginați-vă, ieși din saună transpirat de simți că pică pielea de pe tine, iar el pune rumeguș pe mine. Deci era așa o senzație.”, a spus Babană.

Acesta nu s-a lăsat prea ușor și a încercat să își ia revanșa sub ochii patronului care era foc și pară. Oase s-a lăsat cu greu prins de colegul său de echipă, care l-a alergat în toată fabrica cu rumegușul în lopată.

Citește și: Cât câștigă Răzvan Babană într-o zi. Averea celui mai bogat concurent de la „Chefi la cuţite”

„Și a început o nebunie. Au început să se alerge între ei, patronului nu-i prea convenea”, a spus nea Marin.

„Întoarce-te, că te omor!”, i-a spus Babană lui Oase.

“Arăt ca ultimul porc, dar sunt de rasă, oricum!”, a mai adăugat el.

Ce surprize aduce noul sezon de „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Mărin

În acest sezon, rolul lui Nea Mărin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a patra ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele cinci vedete pe care Nea Mărin le pofteşte alături de el tocmai în Comuna Mălaia, Vâlcea sunt Ilona Brezoianu, Oase, Florin Ristei, Nicolai Tand, Răzvan Babană (fostul concurent al sezonului 7 din Chefi la cuțite) şi Sonny . Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, de la 20:30, pe Antena 1.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Răzvan Babană, dezvăluiri despre trecutul său. Cu ce se ocupă a... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Ilona Brezoianu, dezvăluiri despre viața sa amoroasă. Ce a mărt...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu!
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu! BZI
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x