Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 25 ianuarie 2022. Gestul necugetat al Margehritei care l-a deranjat pe Nea Marin în cramă

Nea Marin s-a supărat tare pe Margherita, după ce aceasta a dat drumul la un furtun de vin și a împroșcat peste tot, făcând ravagii.

Margherita a reușit să-l enerveze foarte tare pe Nea Marin într-o cramă, unde aceasta a dat drumul la robinetul cu vin spumant și a stropit pe toată lumea. Cântăreața a crezut că e un dozator cu apă.

Nea Marin, nervos pe Margherita la culme. Ce a făcut aceasta

Margherita a fost curioasă ce se află într-un butor și a dat drumul la un robinet cu care a stropit pe toată lumea, în special pe Nico, care s-a plâns că i-a ajuns vinul până la ciorapi, în cizme.

„Ce tare, îmi place foarte mult aici. Și acum mergem să bem și noi un vin, nu?”, spune Margherita.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 24 ianuarie 2022. Margherita a dat prima probă a ciocanului, cu poșeta pe mână

„Mergem la degustare”, spune Nea Marin.

„Margherita în spate a pus mâna pe un robinet și a tras de el”, mai spune Nea Marin când a văzut ce a făcut Margherita.

„Voi de ce ați venit. Nebuno! Cât de nebună să fii să faci asta. Ieșiți afară, gată”, i-a gonit Nea Marin pe vedete.

„Până la ciorapi aveam vin”, se plânge Nico.

„Nu i-a plăcut gluma mea, cum nici mie nu-mi plac glumele lui”, mai spune Margherita de la Clejani.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 24 ianuarie 2022. Liviu Vârciu i-a arătat posteriorul lui Nea Marin după ce a fost „atacat”

Ce surprize aduce noul sezon de Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară, cu Nea Marin

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 23 ianuarie 2022. Nea Marin, speriat de bizoni. Ce reacție a avut când s-au apropiat de el

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a șaptea săptămână a noului sezon, difuzată duminică de la ora 20:00 și luni și marţi de la 20:30, la Antena 1 și AntenaPLAY, cele șase vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai la Focșani sunt Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Nico, Margherita de la Clejani, Sorana Darclee și Cătălin Cazacu. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară.

Poftiți pe la noi:Poftiți prin țară,25 ianuarie 2022.Ce a pățit Margherita după ce a avut mișcări necontrolate la stupul... Poftiți pe la noi:Poftiți prin țară, 25 ianuarie 2022.Femeia care l-a luat la rost pe nea Marin pentru comportamentul di...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine.ro
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar autentici!”. La Amiens, pe urmele cuplului căruia nu îi pasă de convenții
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare HelloTaste.ro
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Arhiepiscopul Tomisului, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța în 23 de zile
Arhiepiscopul Tomisului, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța în 23 de zile Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x