Antena Căutare

A fost cel mai admirat supermodel de la Săptămâna Modei de la Paris 2022, dar nimeni nu ar mai recunoaște-o așa. Cum a apărut

Oficial, săptămâna Modei de la Paris 2022 s-a încheiat. Un fotomodel recunoscut în toată lumea s-a întors acasă total schimbat, iar imaginile surprinse i-au uimit pe fani.

Galerie
Săptămâna Modei de la Paris 2022 s-a încheiat. | Profimedia

A făcut senzație pe podium și a atras toate privirile. Este unul dintre cele mai bine plătite fotomodele la nivel global, însă mulți dintre urmăritorii ei nu au mai văzut-o așa.

Citește și: Bella Hadid, rochia decupată care i-a lăsat formele la vedere. Cum arată ținuta ei dintr-o parte

Bella Hadid a revenit acasă, în America, după Săptămâna Modei de la Paris 2022. Cum a fost surprinsă

Bella Hadid, în vârstă de 25 de ani, este una dintre cele mai frumoase femei din lume, având origini olandeze și palestiniene. Ea a călătorit de la Milano în Londra și Paris într-o singură săptămână, cu ocazia prezentărilor de modă. Oficial, Săptămâna Modei de la Paris 2022 s-a încheiat, iar sora lui Gigi Hadid s-a întors acasă, în Miami, Florida.

Articolul continuă după reclamă

Jurnaliștii l-au surprins pe supermodel într-un mod neașteptat. Bella Hadid a atras toate privirile nu doar pe podium, la cele mai importante evenimente de modă, dar și în aeroport. Fotomodelul a ajuns acasă, fiind însoțit de iubitul său, Marc Kalman, Art Director.

Vedeta a purtat un hanorac și o pereche de pantaloni de culoare gri. Și-a prins părul într-o coadă, a purtat o bentiță în aceeași nuanță, o mască de protecție neagră, dar și o pereche de ochelari. În imagine, Bella Hadid are la îndemână mai multe bagaje și rucsace cu lucruri, în timp ce iubitul ei, îmbrăcat lejer și asortat cu o șapcă, a cărat, la rândul lui, mai multe valize. Cei doi sunt împreună din vara anului 2020.

Citește și: Bella Hadid, dezvăluiri despre operațiile sale estetice. Celebrul model regretă o anumită intervenție estetică

Bella Hadid a avut o rochie făcută din spray pe piele la Săptămâna Modei de la Paris 2022

În ultima săptămână, fotomodelul a apărut pe podium pentru celebrele case de modă, precum Thom Browne, Sacai, Stella McCartney, Givenchy, Balenciaga, Andreas Kronthaler, Vivienne Westwood, Victoria Beckham, Isabel Marant, Burberry și Courrèges.

Un moment inedit i-a luat prin surprindere pe mulți, iar filmulețul a devenit viral. Rochia pictată cu spray pe piele s-a transformat în țesături, devenind o ținută mulată pe corp și impecabilă, cu care Bella Hadid și-a cucerit publicul. Casa de modă Coperni a realizat lichidul unic care, ulterior, s-a transformat într-un articol vestimentar.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Celebrele surori Bella și Gigi Hadid, imagini din copilărie cu ele. Cum arăta și mama lor, Yolanda Hadid, în tinerețe

Rochia albă, fără umeri, a fost creată live, apoi stilizată de Helena Tejedor. Rezultatul a fost unul spectaculos, care i-a lăsat pe mulți cu gura căscată. Bella Hadid a apărut, inițial, doar într-o pereche de bikini, pe care a asortat-o cu niște sandale transparente. Ce a făcut nu va fi uitat prea ușor.

Ea și-a ținut mâinile deasupra capului, în timp ce creatorii de modă și stilista i-au pulverizat lichidul alb pe întregul corp. Momentul uluitor s-a încheiat cu ropote de aplauze.

Casa de modă Coperni a câștigat Premiul Creative Label de la ANDAM (premiul francez de modă) în 2014 și a fost finalistă pentru Premiul LVMH (Louis Vuitton) în 2015.

Culiță Sterp, cadou de 100.000 de euro pentru logodnica sa. Primele imagini cu noul bolid de lux al Danielei... Carmina vrea să calce pe urmele tatălui și să intre în televiziune. Ce sfaturi prețioase i-a dat Liviu Vârciu fiicei lui...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x