Antena Căutare

Alex Bittman, fiul lui Dan Bittman, dezvăluiri inedite despre „belelele” în care e implicat: „Dă bine la cameră”. Cu ce se ocupă

Alex Bittman, fiul cel mare al lui Dann Bittman a bifat o apariție rară. Cât de mult a crescut tânărul și cu ce se ocupă în prezent.

Alex Bittman, fiul celebrului solist al trupei Holograf, în calcă pe urme tatălui său, dar în stilul propriu. Deși Dan Bittman și-a ținut băiatul departe de lumina reflectoarelor, tânărul a bifat recent o apariție mondenă, iar reporterii Antena Stars au fost cu ochii pe el. Luat la întrebări, Alexi Bittman a dezvăluit cum se înțelege cu tatăl său, dar și cu ce se ocupă în prezent.

Alex Bittman, fiul lui Dan Bittman, îi calcă pe urme tatălui său. Cu ce se ocupă băiatul cel mare al solistului Holograf

Alex Bittman a fost prezent la un eveniment monden și nu a „scăpat” de ochii vigilenți ai reporterilor. Deși tatăl lui este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din țară, despre tânăr nu se știu prea multe.

Citește și: Ce reproșuri a primit Dan Bittman din partea celor trei băieți ai săi: „De foarte multe ori am simțit că mi-am neglijat familia”

Se pare că fiul cel mare al lui Dan Bittman a moștenit talentul artistului și în calcă pe urme. Legat de acesta, tânărul susține că deși de-a lungul copilăriei sale, solistul era mult plecat de acasă, nu i-a simțit niciodată lipsa și l-a înțeles. Mai mult, acum și el are propria trupă.

„O să o zic în felul următor: Normal că atunci când cinveva nu este prezent, te poți supăra, dar în același timp, dacă persoana aceea nu e prezentă pentru motive întemeiate, de exemplu, e plecată cu treabă, mi se pare că o mână o spală pe alta. Nu aș putea să fiu supărat, nu am de ce să fiu supărat. Am de ce să fiu fericit. Și sunt, uite-mă aici la interviu”, a explicat Alex Bittman.

Tânărul a dezvăluit și că este un adevărat spirit rebel și nu îi place să se țină departe de „belele”. Întrebat de reporter care este cea mai recentă, el a declarat: „Trebuie doar să scrii Alex Bittman belele”.

„Dă mai bine la cameră dacă ai probleme la activ”, a mai completat el, înainte a apărea alături de el și colegii lui de trupă care au făcut dezvăluiri inedite despre fiul solistului Holograf.

Citește și: Motivul real pentru care Dan Bittman nu a vrut niciodată să se căsătorească. Ce explicații a făcut

Cât despre viața sentimentală, acesta nu a oferit foarte multe detalii, dar colegii lui de trupă au intervenit.

„Îmi doresc o prietenie sinceră, cu o persoană cu care să mă înțeleg cu adevărat”, a spus Alex Bittman.

„Și noi îi căutăm iubită”, a spus și Radu Siffredi, unul dintre colegii de trupă ai tânărului.

„Alex nu își caută iubită, iubitele îl caută pe el”, l-a completat un alt membru.

Cleopatra Stratan, dezvăluiri despre cum l-a făcut pe Edward Sanda să se îndrăgostească de ea. Cântăreața spune că l-a m... Cum arată casa în care locuiește Florin Piersic în Cluj-Napoca. Maestrul și-a renovat de curând locuința de pe malul Som...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nick Rădoi, copleșit la priveghiul Mădălinei Apostol. I s-a făcut rău și a plecat de urgență la farmacie | VIDEO
Nick Rădoi, copleșit la priveghiul Mădălinei Apostol. I s-a făcut rău și a plecat de urgență la farmacie |...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bianca Drăgușanu a ajuns la capela unde este depusa Madalina Apostol. Primele imagini cu vedeta
Bianca Drăgușanu a ajuns la capela unde este depusa Madalina Apostol. Primele imagini cu vedeta
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x