Antena Căutare

Câți bani a primit Mary Tănase „nu apă” pentru participarea la emisiunea TV care a făcut-o cunoscută. Ce sindrom rar are acum

Mary Tănase, femeia devenită celebră datorită replicilor sale savuroase și controversate din cadrul emisiunii Schimb de Mame a vorbit recent despre experiența sa în acel show TV.

Galerie
Mary Tănase a spus detalii care nu s-au văzut la TV pe vremea când plângea de „mila” unor copii care primeau apă la școală | YouTube

În 2016, Mary Tănase, care se autointitula cocheta casei, mărturisea că este croitorească și că soțul ei este casnic. Cei doi locuiau în Gorunești, județul Vâlcea, într-o casă modestă.

În cadrul unui show TV, Mary Tănase s-a întristat când a aflat că cei doi copii ai familiei sale adoptive primesc sandwich și o sticlă cu apă la școală. ”Nu apă, deci chiar nu mai pot să mai citesc”, a spus ea și a început să lăcrimeze, vizibil afectată.

După ce momentul a ajuns viral în mediul online, mii de clipuri și meme-uri au fost create de internauți, care au făcut glume pe seama comportamentului său din show.

Și în ziua de azi, Mary continuă să fie foarte populară, iar pe TikTok există o mulțime de filmulețe realizate pe baza vocii sale. Mai nou, ea și apare pe platformă cu propriile clipuri sau în postările altor internauți.

Articolul continuă după reclamă

Recent, Mary a mărturisit câți bani a primit pentru a apărea în emisiunea care a făcut-o celebră. Este vorba despre o sumă de 500 de euro.

Citește și: Îți amintești de Ziua Izabelei? Cum arată și ce mai face acum tânăra care în 2015 a creat o isterie pe Facebook

Câți bani a primit Mary Tănase pentru participarea la emisiunea TV care a făcut-o celebră

„500 de euro. Și totul pe banii lor a fost. Nu mi-a fost rușine că am ajuns virală cu 2 camere care erau muncite din greu. Acum degeaba am multe camere și luxul de pe lume, dacă nu mai sunt copiii, a intervenit boala între nou”, a spus doamna Mari într-o emisiune, precizând că în prezent suferă de sindromul coadă de cal.

Mary Tănase a dezvăluit ce s-a întâmplat în momentul în care a plâns după ce a aflat că cei doi copii ai familiei de schimb primeau apă la școală.

Citește și: Îți mai aduci aminte de fetița din reclama la salam săsesc? Cum arată Luiza în prezent, la 25 de ani. E de nerecunoscut

„Nu au fost exagerări pentru cameră. Acolo a fost viața reală, nu îmi e rușine să spun. Într-adevăr, la școală nu dădeam apă la fete și chiar am plâns când am citit că acei copii iau apă la școală. Știam cum e să ai un suc, indiferent cât de mic ești, tot ai bea un suc.

Chiar am plâns adevărat atunci. Și acum îmi aduc aminte ce fericiți erau acei copii, chiar și cameramanii au izbucnit în plâns. A fost un moment în care nu mai puteau chiar să mai filmeze de plânsul meu.

Au văzut o mamă naturală. Erau prea exagerați cu ei, au vrut să crească într-un mediu, când sunt mari să nu știe cum să gestioneze banul. Nu prea erau jucării în casa aia. Familia de schimb m-a șters de peste tot, după ce au venit de mai multe ori la noi acasă, pentru că am început să fac live-uri pe TikTok și ei nu au vrut să mai fie cunoscuți.

Îmi pare foarte rău. La oraș să te duci cu apă la școală, acolo sunt copii mai de bani gata. Să vezi un suc și tu să bei apă? Toată viața o să îmi aduc aminte”, a spus Mari în cadrul unei emisiuni, potrivit cancan.ro.

Cu cine au decis magistrații să rămână fiica Ronei Hartner. Procesul abia acum s-a încheiat... Ema Uta, cerere în căsătorie cu fast. Alex Bodi a îngenunchiat în fața blondinei. Cum arată inelul de logodnă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce intervenție secretă și-a făcut Nicoleta Luciu. Trucurile prin care își păstrează tinerețea și stârnește controverse
Ce intervenție secretă și-a făcut Nicoleta Luciu. Trucurile prin care își păstrează tinerețea și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Actorul român care joacă cu Leonardo DiCaprio într-un film regizat de Martin Scorsese. Ce a dezvăluit despre vedeta din Titanic
Actorul român care joacă cu Leonardo DiCaprio într-un film regizat de Martin Scorsese. Ce a dezvăluit despre...
Dilan Çiçek Deniz vorbește despre cariera de actriță. Cum a reușit să rămână pe podium, în ciuda provocărilor
Dilan Çiçek Deniz vorbește despre cariera de actriță. Cum a reușit să rămână pe podium, în ciuda... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan AntenaSport
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Pentru nord-coreeni, fiica minoră a lui Kim Jong Un este un „fashion icon”. Însă ținutele ei spun mult mai multe lucruri
Pentru nord-coreeni, fiica minoră a lui Kim Jong Un este un „fashion icon”. Însă ținutele ei spun mult mai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Crin Antonescu detonează bomba zilei! „PNL riscă să se rupă după moțiune!“
Crin Antonescu detonează bomba zilei! „PNL riscă să se rupă după moțiune!“ BZI
REPORTAJ. Moțiunea lui Grindeanu, văzută de pe Podul Calicilor: „La noi a trecut moțiunea asta încă  de când am votat la parlamentare”
REPORTAJ. Moțiunea lui Grindeanu, văzută de pe Podul Calicilor: „La noi a trecut moțiunea asta încă de când... Jurnalul
SE POATE ȘI LA NOI! O femeie din București a deschis o bibliotecă în scara blocului. Vecinii  împrumută cărți de la ea
SE POATE ȘI LA NOI! O femeie din București a deschis o bibliotecă în scara blocului. Vecinii împrumută cărți... Kudika
Răsturnare de situatie după moțiunea de cenzură. Ilie Bolojan rămâne...
Răsturnare de situatie după moțiunea de cenzură. Ilie Bolojan rămâne... Redactia.ro
Ilie Bolojan, primul interviu după căderea guvernului:
Ilie Bolojan, primul interviu după căderea guvernului: "Niciun partid nu crapă dacă stă în opoziţie" Observator
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x