Antena Căutare

Puțini știu despre Alexandru Ropcea. Cine este și cum arată fratele discret al lui Randi

Se spune, deseori, că riscul de a face afaceri în familie poate veni la pachet cu multe conflicte, eșec și relații deteriorate. Însă nu este și cazul lor. Se cunosc de 37 de ani, iar relația lor este, în primul rând, după cum spun chiar ei, despre prietenie înainte de toate, despre iubire, sinceritate și încredere.

Galerie
Alexandru și Andrei (Randi) Ropcea au avut meserii diametral opuse, însă astăzi conduc Famous Production.

Alexandru și Andrei (Randi) Ropcea au avut meserii diametral opuse, însă astăzi conduc Famous Production și muncesc împreună într-o lume în care și-au împărțit cele mai importante zone: cifrele și creativitatea.

Au împărțit în copilărie jucăriile primite separat sub bradul de Crăciun, dar care apoi erau la comun, în adolescență, la fel de frățește și mustrările părinților, iar acum, la maturitate, un business creat pe calitățile pe care le are fiecare și care se completează perfect.

Puțini știu despre Alexandru Ropcea. Cine este și cum arată fratele discret al lui Randi

Astfel, în privința asemănărilor și deosebirilor dintre ei, Randi spune că „ne dorim la fel de mult să avem dreptate în discuțiile în contradictoriu și avem o paletă largă de strategii pentru asta. Și argumente. Suntem amândoi încăpățânați, energici, hotărâți. La fel de atașati de prieteni și de familie și ne dorim la fel de mult să ajungem departe prin ceea ce facem, să fim ascultați în cât mai multe țări. Ca deosebiri, însă, Alexandru este un spirit mai înclinat spre cifre, este mai economic, pragmatic... Pe când eu sunt artist, mai înclinat spre muzică. Și de aici am avut mai multe discuții în contradictoriu, pentru că nu înțelegea spiritul artistic și de ce nu sunt ca el. Fratele meu a lucrat înainte în sistemul bancar și a durat puțin până ne-am rodat împreună, în această industrie, ca parteneri. Acum formăm o echipă imbatabilă!

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Interviu în exclusivitate cu Randi şi fratele său Alexandru

Alexandru Ropcea îl completează spunând că „având aceeași educație, asemănările sunt legate în primul rând de valorile noastre, de principii: bunătatea, compasiunea, respectul, onestitatea, perseverența, puterea. Ne deosebim la felul de a fi, el având o abordare mai boemă asupra vieții decât mine, ceea ce este și explicabil, pentru că el e un artist adevărat, iar eu am o educație mai pragmatică, bazată pe calcul.

Puțini știu despre Alexandru Ropcea. Cine este și cum arată fratele discret al lui Randi

Randi e recunoscător pentru faptul că Alexandru îl aduce cu picioarele pe pământ

În ceea ce privește motivele pentru care își sunt recunoscători unul altuia, Alexandru (41 de ani) spune că primul astfel de gând se îndreaptă către părinții lor, pentru că fără ei nu ar fi existat Andrei (37 de ani). „Nu știu cum ar fi fost dacă eram singur și nici nu îmi pot imagina scenariul acesta, pentru că ar fi fost cu siguranță unul mai sărac în sentimente și experiențe.. Iar lui Andrei îi sunt recunoscător pentru dragostea ce mi-o poartă​."

Cu certitudine, influența fratelui mai mare a fost una pozitivă în viața artistului, pentru că Randi declară că îi este recunoscător acestuia că îl aduce cu picioarele pe... asfalt.

Citește și: Fratele, cel mai important om din viața lui. Interviu exclusiv alături de Randi și Alexandru

Ei spun că cele mai frumoase momente pe care le-au trăit împreună au fost întotdeauna legate de familie, două dintre ele fiind acelea în care s-au născut copiii lui Alexandru, sau când le-au putut face cadou părinților o mașină.

Puțini știu despre Alexandru Ropcea. Cine este și cum arată fratele discret al lui Randi

Iar cel mai greu, cel puțin pentru Randi, a fost unul de cumpănă, când educația părinților a dat măsura acțiunilor și a consecințelor. „Când părinții l-au prins pe Alexandru în adolescență că fuma și că mai lipsea de la ore să joace biliard, eu am venit la pachet. Pentru că tata ne-a ținut, și lui și mie, un discurs foarte serios din care am trăit cu impresia că am rămas fără sprijinul, atenția și educația lui. Chiar ne-a spus că ne va da din acel moment o indemnizație foarte mică, să ne descurcăm cu ea. Alexandru era în clasa a 9-a, eu eram mai mic. Iar acea lecție a fost una importantă, pentru că amândoi consideră că multe dintre calitățile lor, printre care și responsabilitatea, s-au format tocmai datorită educației părinților.

Ce i-ar fi plăcut lui Randi să aibă de la Alexandru

Dintre alte atuuri, cu care se completează, Randi spune că i-ar fi plăcut să aibă și el „claritatea mentală și o prezență a momentului, așa cum are Alexandru. Mi-ar plăcea să fiu și eu mai pragmatic uneori, să știu să citesc un contract. Și, în general, să fiu la fel de citit ca el. Lui i-au plăcut cărțile mai mult decât mie, în copilărie. Eu mai recuperez acum!". În vreme ce Alexandru adaugă că și el și-ar fi dorit să cânte și să compună la fel de bine ca fratele său. Însă, mărturisește că vocea de artist a revenit doar unuia dintre ei, în totalitate.

Cei doi frați au numeroase planuri pentru perioada ce urmează, mai ales că Randi pregătește o serie de lansări de piese și un album.

Ce frumoasă este fetița lui Vladimir Drăghia! Zora se tranformă într-o adevărată domnișoară. Cum arată la trei ani... Oana Zăvoranu, noi ironii la adresa influencerilor. Bruneta a luat-o, din nou, în vizor pe Adelina Pestrițu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce decizie a luat fiica Ronei Hartner în legătură cu apartamentul în care a locuit cu mama sa. Rita Sumalya nu își poate reveni
Ce decizie a luat fiica Ronei Hartner în legătură cu apartamentul în care a locuit cu mama sa. Rita Sumalya nu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini rare cu părinții lui Alexandru Ciucu. Ce mesaj le-a transmis în ziua în care au împlinit 64 de ani de căsnicie
Imagini rare cu părinții lui Alexandru Ciucu. Ce mesaj le-a transmis în ziua în care au împlinit 64 de ani de...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x