Antena Căutare

Demi Moore, star pe catwalk la 58 de ani. Cum arată ținuta spectaculoasă care a atras toate privirile

Demi Moore se numără printre vedetele care au defilat recent în cadrul Săptămânii Modei de la Paris. Actrița a atras atenția cu apariția sa, mai ales prin prisma faptului că are 58 de ani. În ciuda vârstei, diva a fost star pe catwalk și a purtat o ținută spectaculoasă care a atras toate privirile.

Demi Moore, 58 de ani, a defilat pe podium în cadrul Săptămânii de Modă de la Paris | profimediaimages.ro

Demi Moore a făcut întotdeauna senzație cu aparițiile sale pe marile ecrane, în mediul online sau la diverse evenimente importante. Recent, actrița din ''Fantoma mea iubită'' a uimit atât publicul prezent la Săptămâna Modei de la Paris, dar și fani din lumea întreagă.

Cum arată ținuta spectaculoasă purtată de Demi Moore în timpul unei defilări pe podium

Demi Moore a purtat o ținută all black, creată de unul dintre cei mai mari creatori de modă din lume. Deși bluza și pantalonii săi erau largi, faimoasa actriță a știut să fie sexy. Costumul elegant era dotat cu un decolteu adânc, astfel încât bustul extrem de generos a fost detaliul care a ieșit în evidență.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, croiala costumului a fost construită în așa fel încât să lase umerii la vedere. Fanii au putut vedea că Demi Moore este într-o formă fizică de invidiat la cei 58 de ani săi.

Demi Moore a stârnit atât complimente, cât și comentarii răutăcioase. Actrița din ''Striptease'' a primit o serie de critici pentru felul în care arăta chipul său. Mulți dintre internauți au dat vina pe machiajul exagerat, care ar fi schimbat-o pe divă. Alții nu au ezitat să răspândească zvonul cum că Demi Moore s-ar fi lăsat pe mâna medicilor esteticieni, conform dailymail.co.uk.

''Ce s-a întâmplat cu fața ei?'' sau ''Este chiar Demi Moore?!'', au fost câteva comentarii ale fanilor pe rețelele de socializare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Într-adevăr, câteva trăsături ale vedetei păreau retușate la o privire mai atentă. Ca de exemplu, pomeții acesteia erau mult mai proeminenți și buzele mai pline.

Vezi mai multe imagini cu Demi Moore în GALERIA FOTO

Demi Moore s-a mai confruntat cu aceste zvonuri în 2007. Într-un interviu din acea perioadă, diva internațională a mărturisit: ''Nu-mi place ideea de a avea operații estetice, pentru că vreau să susțin procesul natural de îmbătrânire. Bisturiul nu te va face fericit''. Ea a continuat spunând că ''nu i-ar judeca niciodată pe cei care și-au făcut operații estetice''. Celebritatea de la Hollywood a adăugat: ''Dacă este cel mai bun lucru pentru ei, atunci nu văd o problemă'', potrivit hitc.com.

Citește și: Motivul divorțului dintre Demi Moore și Bruce Willis. Când și-a dat seama actorul că vrea să renunțe la căsnicie

Ce mai face și cum arată Aurel Moldoveanu la 60 de ani. Operațiile estetice l-au făcut să arate ca în floarea tinereții... Daniela Crudu, imaginile care au pus pe jar publicul masculin. Cum arată într-un body provocator...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nick Rădoi, copleșit la priveghiul Mădălinei Apostol. I s-a făcut rău și a plecat de urgență la farmacie | VIDEO
Nick Rădoi, copleșit la priveghiul Mădălinei Apostol. I s-a făcut rău și a plecat de urgență la farmacie |...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bianca Drăgușanu a ajuns la capela unde este depusa Madalina Apostol. Primele imagini cu vedeta
Bianca Drăgușanu a ajuns la capela unde este depusa Madalina Apostol. Primele imagini cu vedeta
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x