Antena Căutare

Margot Robbie, schimbare completă de look. Cum arată cu părul scurt și negru

Margot Robbie și-a obișnuit fanii cu look-ul ei senzațional și părul blond, însă acum a fost surprinsă cu părul scurt și negru.

Galerie
Margot Robbie a fost surprinsă cu părul scurt și negru | Profimedia

Margot Robbie e considerată una dintre cele mai frumoase actrițe din lume, ce și-a făcut un renume în întreaga lume datorită rolurilor sale, unele nominalizate la Premiile Oscar și Globurile de Aur.

Margot și-a început cariera în țara natală, Australia, cu proiecte precum serialul Neighbours. Ea a devenit cunoscută în întreaga lume după rolul din filmul The Wolf of Wall Street, regizat de Martin Scorsese, după care au urmat alte pelicule prestigioase, printre care se numără The Big Short, I, Tonya și Once Upon a Time in Hollywood.

Margot a apărut și în The Legend of Tarzan (2016), Birds of Prey (2020), The Suicide Squad (2021), printre altele.

Cum arată Margot Robbie cu părul scurt și negru

Articolul continuă după reclamă

Actrița și-a obișnuit deja fanii cu look-ul său și cu părul lung și blond. Recent, ea a fost surprinsă pe platoul de filmare al noului proiect al regizorului David O. Russell (ce a regizat Silver Linings Playbook, I Heart Huckabees și American Hustle), cu părul scurt și negru, o schimbare considerabilă pentru actrița în vârstă de 30 de ani.

Vezi cum arată Margot Robbie cu părul scurt și negru în GALERIA FOTO

Din distribuția filmului fac parte și alte nume grele de la Hollywood, precum Robert De Niro, Chris Rock, Zoe Saldana, Rami Malek, Mike Myers, Anya Taylor-Joy, Timothy Olyphant, Alessandro Nivola, Michael Shannon, Andrea Riseborough și Matthias Schoenaerts, scrie Daily Mail.

Citește și: Margot Robbie, scene nud în cel mai recent film. Imagini din "Dreamland", noul ei proiect

Nu se știu alte detalii despre peliculă - ce încă nu a primit un nume oficial - în afara distribuției extraordinare, ce o include și pe Robbie.

Cum a primit Margot Robbie rolul din Once Upon A Time In Hollywood

Deși Margot era deja o actriță cunoscută atunci când au început filmările pentru Once Upon A Time In Hollywood, în care au jucat Brad Pitt și Leonardo DiCaprio, regizați de Quentin Tarantino, ea a obținut rolul lui Sharon Tate printr-un mod neobișnuit - i-a scris o scrisoare regizorului.

Citește și: Kate Winslet și-ar fi părăsit soțul din cauza unei scene de dragoste cu Leonardo DiCaprio. Ce a dezvăluit actrița

„I-am scris:„ Ador filmele tale și mi-ar plăcea să lucrez cu tine'', a declarat actrița. Se pare că Tarantino deja fusese sfătuit să o considere pe Margot Robbie pentru rolul lui Sharon Tate, așa că a invitat-o la o probă după primirea scrisorii, ce i-a asigurat rolul actriței.

Recent, actrița a atras atenția asupra lipsei diversității în nominalizările Globurilor de Aur. Margot Robbie a publicat două stories pe Instagram în care le cerea organizatorilor să facă demersuri pentru a crește diversitatea în rândul nominalizaților.

Margot Robbie a produs și filmul Promising Young Woman, ce a primit numeroase nominalizări la Premiile Oscar din acest an.

Bogdan Mocanu, mesaj emoționant pentru tatăl său. Cum arată cel care l-a crescut: "El este tatăl meu, eroul meu&quo... Carmen de la Sălciua, cu bustul acoperit doar de un buchet de lalele. Detaliul pe care l-au observat oamenii din mediul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x