Antena Căutare

Motivul pentru care cuplurile din trupa ABBA au divorțat. Abia acum au ieșit la iveală aceste detalii

Trupa ABBA rămâne una dintre cele mai celebre formații ale tuturor timpurilor, impresionând prin calitățile vocale ale celor 4 artiști, spectacolele inedite pe care le făceau în concerte și ținutele lor speciale pe care le aveau de fiecare dată.

Trupa ABBA rămâne una dintre cele mai celebre formații ale tuturor timpurilor, impresionând prin calitățile vocale ale celor 4 artiști, spectacolele inedite pe care le făceau în concerte și ținutele lor speciale pe care le aveau de fiecare dată. | Profimedia

Trupa ABBA, orginară din Suedia, era compusă din membrii Anni-Frid Lyngstad, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson și Agnetha Faltskog.

Băieții din trupă, adică Benny și Bjorn, erau cei care contribuiau cu creativitatea lor, ei fiind cei care au înființat formația în 1972. În 1974, trupa ABBA a cucerit publicul larg după ce a participat la Eurovision, reușind să ajungă cu multe piese de-ale lor în topul clasamentelor muzicale datorită talentului de care dădeau dovadă.

Trupa ABBA, un succes imens până în 1982

Din nefericire, în 1982, la 10 ani de la înființare, ABBA s-a destrămat, lăsând în urmă milioane de fani triști, cu multe întrebări legate de faima formației și felul în care se înțelegeau, de fapt, membrii acesteia în spatele ușilor închise.

Articolul continuă după reclamă

Înainte de înființarea trupei, Agnetha Faltskog avea deja o relație cu Bjorn Ulvaeus și s-au căsătorit în 1971. În același timp, Benny era într-o relație cu Anni-Frid încă din 1969, iar cei doi au decis să se căsătorească în 1978.

Citește și: Trupa ABBA revine în muzică după o pauză de 39 de ani. Ar putea fi vorba despre un „turneu cu holograme”

Faptul că membrii trupei erau împărțiți în două cupluri puternice i-a făcut pe aceștia să dezvolte o colaborare extrem de bună și solidă. Relațiile lor de iubire au durat aproape pe tot parcursul succesului trupei.

Din nefericire, după câțiva ani, căsniciile celor 4 membri au început să se destrame. Astfel, deși se întâlneau la studio și încercau să fie productivi și creativi, cei 4 aveau deja și proiecte personale pentru care lucrau în privat.

Motivul pentru care trupa ABBA s-a dezbinat

Potrivit express.co.uk, Bjorn a mărturisit în trecut că scrisese piesa Knowing Me Knowing You chiar înainte de divorț, pe când relația lui cu Agnetha începuse deja să se destrame.

“Divorțul meu de Agnetha a fost unul amiabil. Ne răciserăm și înstrăinaserăm unul de altul și am decis să ne despărțim”, a povestit Bjorn.

Melodia The Winner Takes It All, pe care Agnetha o cânta emoționată, era despre divorțul de iubitul ei soț și coleg de trupă.

“Faptul că el a scris cântecul ăsta în prag de divorț este foarte emoționant. Nu m-a deranjat deloc. A fost minunat să cânt acel cântec pentru că îmi puteam pune toate sentimentele în el”, a mărturisit la acea vreme Agnetha pentru publicația You.

Citește și: Björn Ulvaeus, confondator al grupului ABBA, noul preşedinte al Confederaţiei Internaţionale a Societăţilor de Autori şi Compozitori

La doar câteva săptămâni după divorț, Bjorn avea deja o nouă iubită, iar Agnetha a declarant la acea vreme că nu se simțea confortabil să lucreze în continuare cu fostul ei soț, având nevoie de consiliere psihologică.

Benny și Frida și-au anunțat și ei divorțul în 1981. În timp ce fiecare membru al trupei se focusa și pe o carieră solo, divorțurile celor 2 cupluri par a fi principalul motiv pentru care s-a dezbinat și trupa.

“Se întâmplau niște lucruri și în viețile noastre private, nu doar la muncă. Eu și Frida am divorțat, Bjorn și Agnetha au divorțat. La început încă lucram împreună pentru că știam cât de bine ne făceam treaba”, a mărturisit Benny într-un interviu din 2017.

Faptul că lucrau împreună i-au făcut pe cei 4 membrii ai trupei ABBA să își concentreze toată atenția pe munca lor, pe muzică și compus versuri, neglijând astfel relațiile de cuplu pe care le aveau.

Trupa ABBA a vândut 385 milioane de albume la nivel mondial. Cei patru membrii apar pe Rock and Roll Hall of Fame datorită succesului lor muzical.

Cine e Dale Russell Gudegast, soția lui Eric Braeden, actorul care l-a interpretat pe "Victor Newman" în "... Iuliana Beregoi surprinde cu o siluetă de invidiat, la doar 17 ani. Cât de bine arată într-un top scurt și o fustă mini...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul Mădălinei Apostol, imagini emoționante alături de mama lui. Ce melodii a ales pentru fotografiile cu ea
Fiul Mădălinei Apostol, imagini emoționante alături de mama lui. Ce melodii a ales pentru fotografiile cu ea
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x