Antena Căutare

Nicoleta Luciu s-a împăcat cu tatăl său. Ce mărturisire emoționantă a făcut părintele vedetei

Nicoleta Luciu va petrece Crăciunul alături de tatăl ei. Vedeta s-a împăcat cu parintele său, care a avut de transmis și un mesaj emoționant. Află din rândurile de mai jos despre ce este vorba.

Galerie
Nicoleta Luciu s-a împăcat cu tatăl său. Ce mărturisire emoționantă a făcut părintele vedetei | Antena 1

Nicoleta Luciu a vorbit, de mai multe ori, despre relația tensionată pe care a avut-o cu tatăl ei, Ion Luciu. Vedeta susține că a avut o copilărie nefericită din cauza dependenței părintelui său, iar, la vârsta de 15 ani, a fost nevoită să părăsească casa părintească, potrivit Viva.ro.

Citește și: Cum a reușit Nicoleta Luciu să slăbească 30 de kilograme în 6 săptămâni. Cum arată dieta vedetei

Nicoleta Luciu a decis să își ierte tatăl. De unde a pornit totul

Înainte de sărbătorile de iarnă, când toți trebuie să fim mai buni și să iertăm, Nicoleta Luciu a decis să pună capăt neînțelegerilor cu tatăl său și l-a chemat la Miercurea-Ciuc, ca să își petreacă sărbătorile de iarnă alături de nepoții săi, potrivit aceleași surse citate mai sus.

Articolul continuă după reclamă

În urmă cu aproape zece ani, Nicoleta Luciu a ales să se dedice familiei și să ducă un trai liniștit la Miercurea-Ciuc, alături de soțul ei, Zsolt Csergo și cei patru copii. Deși a cunoscut succesul și totul părea roz în viața vedetei, se pare că perioada copilăriei a marcat-o pe cea care a interpretat unele dintre cele mai cunoscute roluri din serialele românești.

Nicoleta Luciu a mărturisit că dependența de acool a tatălui său și-a lăsat amprenta asupra amintirilor sale din copilărie, potrivit aceleași surse citate mai sus. De asemenea, aceasta a mărturisit că nu a simțit dragostea paternă.

Însă, acum, cunoscuta vedetă a decis să mai acorde o șansă relației tată-fiică și l-a invitat pe Ion Luciu în casa ei de Crăciun. În prezent, se pare că părintele acesteia locuiește în comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași.

Citește și: Ce avere are soțul Nicoletei Luciu. Vedeta a fost luată la „roast” de Doinița Oancea: „25 de milioane de euro dintr-o căsătorie””

Mesajul emoționant transmis de tatăl Nicoletei Luciu: „Nu mi-am mai văzut cei patru nepoței de trei ani”

Se pare că tatăl vedetei, Ion Luciu, așteaptă, cu nerăbdare, momentul revederii cu fiica sa și familia acesteia. Pe lângă cadourile cu care îi va întâmpina pe cei patru nepoți, bărbatul a mai transmis și un mesaj:

„Sunt bine, sănătos și bucuros, în același timp. De Sărbători, o să mă duc la Nicoleta la Miercurea – Ciuc, să fim cu toții acolo. Nepoțeilor le-am pregătit deja jucăriile de la Moș Crăciun. O să fie frumos. Fetele mă ajută și cu bani! Însă, nu mi-am mai văzut cei patru nepoței de trei ani, eu nu prea sunt cu drumurile lungi, până la Miercurea Ciuc, unde s-a mutat Nicoleta.”, a declarat Ion Luciu, potrivit click.ro, citat de aceeași sursă.

Nicoleta Luciu a mărturisit, într-un interviu mai vechi, că dependența de alcool a tatălui a distanțat-o de acesta foarte mult. Totuși, vedeta a continuat să îl susțină financiar, adăugând că, în perioadele sale de sobrietate, era un părinte excelent:

„Tatăl meu bea de 30 de ani, dar am încercat să uit. De la 15 ani, am încercat să îmi umplu timpul. Am plecat să muncesc, să învăţ. El locuieşte în apartamentul familiei, unde am stat eu cu fraţii mei şi cu mama mea. Când e treaz, el e un om de nota 10. Îi plătim întreţinerea, îi luăm medicamente, îi mai ducem şi pachete, dar nu-i dăm bani.”, a spus, în urmă cu ceva timp, Nicoleta Luciu, citată de aceeași sursă.

Citește și: Nicoleta Luciu își dorește să se întoarcă în televiziune. Ce a declarat vedeta despre acest aspect

Fiul cel mare al Antoniei, Dominic, și-a făcut unghiile cu ojă neagră. Băiatul de 7 ani a fost fotografiat alături de pr... Adda, momente de panică după ce a fost colindată: „Le-am spus că dacă nu pleacă o să chem Poliția”. Ce a pățit artista...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Motivul dureros pentru care Anca Pandrea nu a avut niciodată copii. Ce regret a avut soția actorului Iurie Darie înainte de moarte
Motivul dureros pentru care Anca Pandrea nu a avut niciodată copii. Ce regret a avut soția actorului Iurie Darie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere a lăsat în urmă Anca Pandrea, soția lui Iurie Darie. Cine o va moșteni pe regreta artistă
Ce avere a lăsat în urmă Anca Pandrea, soția lui Iurie Darie. Cine o va moșteni pe regreta artistă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x