Antena Căutare

Prințul George, fiul Ducilor de Cambridge, a aflat că va deveni rege. Care a fost reacția micuțului

Micuțul Prinț George a aflat chiar de ziua lui, la vârsta de 7 ani, că va deveni rege într-o zi, iar vestea a venit ca o surpriză.

Galerie
Micuțul Prinț George a aflat chiar de ziua lui, la vârsta de 7 ani, că va deveni rege într-o zi, iar reacția lui a fost una inedită. | Profimedia

Fiul Prințului William și a lui Kate Middleton, deși are o vârstă fragedă, știe că într-o zi va fi rege. Cel mai de preț dar pe care l-a primit de ziua lui, la împlinirea vârstei de 7 ani. Vestea că va deveni rege într-o zi l-ar putea copleși pe micuț.

Robert Lacey, autorul “Battle of Brothers”, a declarat: “William nu a dezvăluit încă cum și când anume i-a dat vestea cea mare fiului său. Poate într-o zi George ne va spune singur povestea. Dar în preajma zilei de naștere, când a împlinit 7 ani, în vara anului 2020, se presupune că părinții Prințului George au intrat în detalii, spunându-i micuțului de viitoarele ‘servicii și îndatoriri’ pe care le va avea”.

Cine i-a spus Prințului George că va fi rege într-o zi

Pe 22 iulie anul acesta, Prințul George va împlini 8 ani. Prințul Willia, în vârstă de 39 ani, și Kate Middleton, în vârstă de 39 ani, vor să stea de vorbă cu micuțul lor “într-un moment ales de ei”, la vârsta de 7 ani pentru că “nefericirea lui William survenită din felul în care a primit și el la rândul lui care e destinul său regal l-a afectat încă de la început”, a mai explicat Lacey, potrivit Page Six.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Prințul William și Kate Middleton, împlinesc 10 ani de căsnicie. Cele mai frumoase portrete cu Ducii de Cambridge| GALERIE FOTO

De asemenea, Ducii de Cambridge au mai subliniat faptul că vor ca fiul lor să aibă o copilărie normal, încercând în același timp să modernizeze ideile monarhiei.

Prințul George, a cărui străbunică este Regina Elisabeta a II-a, este al treilea pe ordinea de succesiune la tron, urmându-l pe tatăl său, Prințul William, care la rândul lui îl va urma pe tatăl lui, Prințul Charles.

Prințesa Charlotte, sora mai mică a Prințului George, în vârstă de 6 ani, este a patra pe linia de succesiune la tron, iar Prințul Louis este al cincilea pe linia de succesiune.

Între timp, Prințul Harry, fratele Prințului William, este al șaselea pe linia de succesiune la tron, în timp ce copiii lui, Archie și Lilibet sunt al șaptelea și respectiv a opta pe linia de succesiune la tron.

Cum sunt instruite bonele copiilor Ducilor de Cambridge

În podcast-ul Us Weekly Royally Us a apărut pentru prima data acest zvon și se pare că bonele care se îngrijesc de educația micuților de la casa regală britanică se supun regulilor.

Citește și: De ce Prințul George e obligat să poarte pantaloni scurți, dar fratele lui nu. Mezinul familiei Cambridge încalcă o tradiție veche

La angajare, acestora li se spune că nu au voie să folosească cuvântul “copii” în fața copiilor ducilor de Cambridge. Prin urmare, Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte nu ar trebui să audă niciodată din gura vreunei bone acest cuvânt.

Deși tuturor li se pare ciudat că tocmai acest cuvânt este interzis, lucrurile sunt cât de poate de adevărate.

Femeile care participă la training-ul pentru a deveni bone la casa regală primesc această veste legată de vocabularul lor în preajma copiilor. Se pare că bonelor li se interzice să se adreseze micuților prinți prin apelativul “copii”pentru că arată o lipsă de respect, potrivit thenews.com.

Vica Blochina a renunțat la sutien. Videoclipul care a stârnit discuții aprinse: “Multe ciudoase comentează aici răutăți... Simona Trașcă iubește din nou? Cum s-a lăsat vedeta fotografiată alături de un bărbat misterios, în vacanță...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Schimbare radicală de stil pentru Mirabela Grădinaru. Cum s-a afișat partenera lui Nicușor Dan la întâlnirea cu delegația UNICEF
Schimbare radicală de stil pentru Mirabela Grădinaru. Cum s-a afișat partenera lui Nicușor Dan la întâlnirea cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale. Ce a spus despre tragedia care a îndoliat familia
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale. Ce a spus despre tragedia care a îndoliat familia
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x