Antena Căutare

Româncele care au strălucit la Cannes 2025. Apariții spectaculoase pe covorul roșu | FOTO

Festivalul de Film de la Cannes a debutat pe 13 mai 2025 și se va încheia pe 24 mai. Evenimentul a adunat numeroase vedete internaționale, actori și actrițe de renume, care au strălucit pe covorul roșu. Printre ele s-au aflat și câteva românce, care au avut apariții rafinate și sofisticate.

Galerie
Ramona a optat pentru o ținută elegantă și rafinată | Facebook

Festivalul de Film de la Cannes rămâne un reper major în lumea cinematografiei, reunind în fiecare an regizori, actori și profesioniști din întreaga lume.

Româncele au strălucit la Cannes 2025

În fiecare an, evenimentul atrage regizori, actori și profesioniști din domeniu din toate colțurile lumii, oferind o platformă dedicată celor mai noi și inovatoare producții de cinematografice.

Pentru ediția din acest an, organizatorii Festivalului de la Cannes au introdus noi reguli legate de ținutele de pe covorul roșu. „Din motive de decență, nuditatea este interzisă pe covorul roșu, precum și în orice alt spațiu al festivalului”, au precizat aceștia.

Articolul continuă după reclamă

Măsura vine ca reacție la tendința tot mai frecventă a celebrităților de a adopta ținute extrem de îndrăznețe.

Cum s-a prezentat Catrinel Menghia la Cannes 2025

Heidi Klum, Halle Berry, Angelina Jolie, Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și multe alte celebrități și-au făcut apariția la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes.

Evenimentul este însoțit de numeroase petreceri exclusiviste, iar la una dintre acestea – organizată de Chopard – a participat și Catrinel Menghia, actrița de origine română stabilită în Italia.

Aceasta a atras toate privirile cu o rochie spectaculoasă de gală bleu, care i-a scos în evidență rafinamentul.

Ținuta aleasă de Iuliana Doroftei pentru Cannes 2025

Iuliana Doroftei a fost una dintre surprizele de pe covorul roșu la Cannes 2025. Câștigătoarea emisiunii „Bravo, ai stil” de la Kanal D a strălucit într-o rochie vișinie spectaculoasă, relatează libertatea.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Un vis… să îl văd pe regizorul pe care îl admir de ani de zile, purtând rochia visurilor mele @viviennewestwood. Atât de suprarealist, atât de recunoscătoare @festivaldecannes. Premiera «Eddington» regizată de Ari Aster”, a notat ea pe Instagram.

Citește și: Festivalul de Film de la Cannes a atras o sumedenie de vedete. Carlos Sainz Jr. a pășit pe covorul roșu într-o companie selectă

Ramona Filip a optat pentru o rochie neagră

Printre româncele care s-au făcut remarcate la Festivalul de Film de la Cannes 2025 se numără și designerul Ramona Filip. Îmbrăcată într-o ținută elegantă și rafinată, ea a pășit pe covorul roșu cu stil și, la scurt timp după apariție, a postat un mesaj sugestiv pe Facebook.

„Acesta postare este pentru conaționalii mei de pretutindeni și mai ales pentru vișeoanii mei dragi și pentru maramureșenii care nu încetează niciodată să mă sprijine cu mândrie și drag. Dragii mei, va mulțumesc din inimă pentru toată iubirea, susținerea și mesajele emoționante legate de prezența mea pe covorul roșu la Cannes.

Vă port în suflet și sunt recunoscătoare pentru fiecare cuvânt frumos, pentru articolele din presa românească și pentru tot ce am primit înapoi sub formă de energie și emoție. România e mereu cu mine, oriunde aș fi. Acolo mi-e rădăcina și forța”, a scris ea pe rețelele sociale.

Festivalul de Film de la Cannes, fondat în 1946, este unul dintre cele mai vechi și prestigioase evenimente din lumea cinematografiei. Are loc anual în orașul Cannes, pe malul Mării Mediterane, și atrage mii de profesioniști din industrie, de la regizori de top până la debutanți în căutare de recunoaștere. Trofeul suprem, Palme d’Or, este considerat una dintre cele mai valoroase distincții din cinematografie.

Misha Miller a avut o apariție rafinată pe covorul roșu

Misha Miller a fost prezentă pentru prima dată pe covorul roșu de la Cannes, la invitația organizatorilor. Artista, cunoscută la nivel internațional datorită hitului „Bam Bam”, s-a aflat printre vedete de renume precum Bella Hadid sau Leonardo DiCaprio. Pentru Misha, momentul a fost unul emoționant și copleșitor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Am fost împreună cu Ciara, Naomi Campbell, Cara Delevingne, chiar în momentul în care am pășit pe red carpet. A fost emoționant, dar am avut noroc cu coach-ul de acolo, care mi-a făcut intrarea mai ușoară, explicându-mi la ce să mă aștept. M-am simțit extrem de bine și simt că am mai făcut un pas spre visul meu”, a transmis tânăra artistă pe rețelele sociale.

Pentru apariția de la Cannes, Misha Miller a purtat o rochie creată de Manon Chemise, un designer român, susținând astfel moda autohtonă.

„Am fost îmbrăcată într-o rochie de la un designer român și, pentru toate evenimentele din această săptămână, am ales ținute exclusiv din România. Sper că nu e ultimul meu red carpet, ci doar începutul”, a adăugat Misha.

Ce avere au David şi Victoria Beckham. Perechea a urcat 24 de locuri în lista anuală a bogaților englezi... Cu ce se ocupă fiica cea mare a Anamariei Prodan. Rebeca locuiește în America și are o carieră de invidiat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A murit Brenda Fricker, „Doamna cu porumbeii” din „Home Alone”. Ce avere avea câștigătoarea premiului Oscar
A murit Brenda Fricker, „Doamna cu porumbeii” din „Home Alone”. Ce avere avea câștigătoarea premiului Oscar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Harrison Ford la 84 de ani fără tricou. Puțini s-ar fi așteptat la această ipostază din partea actorului
Cum arată Harrison Ford la 84 de ani fără tricou. Puțini s-ar fi așteptat la această ipostază din partea...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13 Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x