Antena Căutare

Sara, fiica Alessandrei Stoicescu, a împlinit doi ani. Cum arată acum și cât de mult seamănă cu mama ei

Alessandra Stoicescu, prezentatoarea Observatorului, este o mamă împlinită și fericită. Aceasta se mândrește ori de câte ori are ocazia cu fiica sa, Sara, care a împlinit recent doi ani.

Galerie
Alessandra Stoicescu, prezentatoarea Observatorului, este o mamă împlinită și fericită | Antena 1

Alessandra Stoicescu se numără printre cele mai cunoscute și apreciate figuri de pe micile ecrane ale telespectatorilor. Prezentatorea Tv se mândrește cu o carieră de succes în televiziune, dar și cu o familie minunată.

Jurnalista de la Observator își face meseria cu foarte mult pasiune, însă când vine vorba de familie, se pare că este o familistă convinsă. Aceasta îți împarte timpul între viața personală și cea profesională, dar nu uită să își țină la curent prietenii virtuali cu cele mai importante evenimente din viața sa.

Citește și: Cum arată Alessandra Stoicescu în costum de baie. Ipostaza în care fanii nu au mai văzut-o până acum: „Ca la 20 de ani”

Alessandra Stoicescu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Sergiu Constantinescu, iar din rodul iubirii lor s-a născut o fetiță adorabilă, Sara, care a împlinit recent doi ani.

Articolul continuă după reclamă

Alessandra Stoicescu, imagine adorabilă alături de fetița ei, Sara

A fost petrecere mare în familia Alessandrei Stoicescu. Prezentatoarea Tv și-a sărbătorit fiica care a împlinit doi ani și a împărtășit această veste minunată cu prietenii săi din mediul online prin intermediul unei imagini alături de Sara.

Se pare că micuța a moștenit cele mai frumoase trăsături ale feței de la părinții săi, în special ochii mamei sale. Fiica jurnalistei a înduioșat inimile internauților cu frumusețea sa răpitoare și rochița de prințesă.

"Sara ❤️ 2 ani ❤️
#ceimaifericitiani #sara #lamultiani #minuneamea #family #noitrei #impreuna #iubire #love #forever #together #birthday #happyyears #mylove #happybirthday
", a adăugat Alessandra Stoicescu la descrierea imaginii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De asemenea, și prezentatoarea Observatorului a întors toate privirile prietenilor virtuali. Aceasta a privit-o gijulie pe fetița sa într-o rochie galbenă și înflorată, care i-a scos în valoare atuurile fizice.

Nici reacțiile pozitive ale fanilor nu s-au lăsat prea mult așteptate. Aceștia au ținut neapărat să îi dezvăluie faptul că are o fetiță foarte frumoasă, ce îi seamănă perfect.

Citește și: Alessandra Stoicescu, fotografiată pe iaht, într-o ipostază sexy. Cum arată prezentatoarea, acoperită cu un caftan, la 45 de ani

"Papușă minunată!🤗 La mulți ani!❤️", "La mulți ani, Sara! 🥳☀️🎂😘❤️", "Să vă trăiască și să vă bucurați de ea în fiecare zi la intensitate maxima! La mulți ani! ❤️❤️❤️❤️" sau "Copil perfect❤️ La mulți ani!", i-au transmis oamenii din mediul online, care și-au dorit să ofere complimente și urări.

Alessandra Stoicescu și Sergiu Constantinescu au împlinit 8 ani de căsnicie

Alessandra Stoicescu și Sergiu Constantinescu formează unul dintre cele mai solide și apreciate cupluri din showbiz. Cei doi sunt foarte discreți în ceea ce privește viața personală și preferă să o țină cât mai departe de ochii curioșilor.

Prezentatoarea Tv și soțul său se iubesc mai mult ca niciodată, iar la finalul lunii iunie au împlinit 8 ani de căsnicie. Aceasta a publicat pe contul de Instagram un videoclip cu fiica sa în timp ce sufla într-o lumânare de pe tort, postare prin care le-a dat de veste tuturor că trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Sergiu Constantinescu.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În urmă cu 8 ani, jurnalista a spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă, aflându-se la brațele celui care avea să-i dăruiască mai târziu o minune de fetiță.

Loredana a strălucit într-o ținută all black, dar pantofii au atras atenția. Cum arată outfit-ul inedit... Mackenzie Foy, fiica lui Edward și a Bellei din seria Twilight a crescut. Cum arată acum tânăra actrița...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x