Antena Căutare

Articole despre amenda

Amenzi mai mari pentru șoferii imprudenți

Amenzi mai mari pentru șoferii imprudenți

Şoferii care nu dau doi bani pe regulile de circulaţie vor plăti din plin indisciplina! Un deputat, disperat de faptul că zilnic există oameni care îşi pierd viaţa în accidente de circulaţie, a depus un proiect de lege de natură să mai...

Miercuri, 10.07.2019, 16:23
Neregulile invocate de Damen în licitaţia corvetelor pot atrage o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a companiei/companiilor implicate

Neregulile invocate de Damen în licitaţia corvetelor pot atrage o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a companiei/companiilor implicate

Marţi, grupul olandez Damen a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi a sesizat Tribunalul Bucureşti acuzând nereguli în licitaţia corvetelor destinate Marinei Militare Române, contract de peste 1 miliard de euro pentru care recent a fost anunţat, oficial, drept câştigătoare asocierea Şantierul Naval Constanţa - Naval Group, reclamând că autorităţile nu au clarificat problemele de legalitate şi de încălcare a confidenţialităţii semnalate până în prezent.

Miercuri, 10.07.2019, 16:11
Wimbledon: Serena Williams a fost amendată cu 10.000 de dolari

Wimbledon: Serena Williams a fost amendată cu 10.000 de dolari

Jucătoarea de tenis Serena Williams, locul 10 WTA, a fost amendată cu suma de 10.000 de dolari pentru că a deteriorat un teren la All England Club, dând cu racheta de pământ, informează BBC. Incidentul a avut loc înaintea turneului, pe un teren de antrenament.

Marti, 09.07.2019, 08:11
British Airways urmează să fie amendată cu 230 de milioane de dolari, în urma unui furt de date de pe site-ul companiei

British Airways urmează să fie amendată cu 230 de milioane de dolari, în urma unui furt de date de pe site-ul companiei

Compania aeriană a dezvăluit în septembrie anul trecut că datele referitoare la cardurile de credit a sute de mii de clienţi au fost furate în urma unui atac cibernetic care a avut loc pe site-ul şi aplicaţia sa.

Luni, 08.07.2019, 10:33
Poliţiştii primesc puteri sporite. Agenţii vor putea să încătuşeze mai uşor scandalagiii

Poliţiştii primesc puteri sporite. Agenţii vor putea să încătuşeze mai uşor scandalagiii

Poliţiştii primesc puteri sporite. Agenţii vor putea să încătuşeze mai uşor scandalagiii şi să le dea amenzi de trei ori mai mari. Au însă de înfruntat o altă problemă: nu mai au cartuşe. Agenţii vor face antrenmente cu muniţie împrumutată de la jandarmerie.

Miercuri, 03.07.2019, 20:00
Poliţiştii primesc puteri sporite. Agenţii vor putea să încătuşeze mai uşor scandalagiii

Poliţiştii primesc puteri sporite. Agenţii vor putea să încătuşeze mai uşor scandalagiii

Concret, în noul text de lege intra carton poliţiştii vor putea legitima orice om pe care îl bănuiesc că ar putea comite o ilegalitate. Cei care refuză se vor alege cu amenzi de trei ori mai mari faţă de cele de acum. În plus, riscă să fie...

Miercuri, 03.07.2019, 19:34
A oprit-o poliția în Prahova, dar a dat datele surorii ei, ca să scape de amendă! Ce a urmat a șocat întreaga familie

A oprit-o poliția în Prahova, dar a dat datele surorii ei, ca să scape de amendă! Ce a urmat a șocat întreaga familie

O femeie din Prahova a fost oprită de polițiștii rutieri după ce a intrat cu mașina pe care oconducea într-o zonă cu „acces interzis”. Tânăra a dat datele surorii ei, sperând să scape de amendă, dar ce a urmat i-a șocat întreaga familie. 

Miercuri, 26.06.2019, 23:38
Recensământ în România, în 2021! Ce amendă riști dacă refuzi să participi și ce trebuie să faci ca să ai dreptul la o zi liberă

Recensământ în România, în 2021! Ce amendă riști dacă refuzi să participi și ce trebuie să faci ca să ai dreptul la o zi liberă

Noul recensământ al populaţiei şi locuinţelor ar urma să se desfăşoare între iulie şi noiembrie 2021, potrivit proiectului de lege referitor la acesta, ce a intrat în dezbatere publică. Românii vor putea beneficia de o zi liberă, cu o condiție, și vor risca o amendă, în cazul în care vor refuza să participe.

Miercuri, 26.06.2019, 17:06
Vâlcov, condamnat la plata a 20.000 de lei daune morale Forumului Democrat al Germanilor după ce a publicat un clip în care asocia organizaţia cu însemnele naziste

Vâlcov, condamnat la plata a 20.000 de lei daune morale Forumului Democrat al Germanilor după ce a publicat un clip în care asocia organizaţia cu însemnele naziste

Fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă Darius Vâlcov a fost condamnat la plata a 20.000 de lei daune morale Forumului Democrat al Germanilor după ce a publicat pe Facebook, pe 2 septembrie 2018, un clip în care asocia organizaţia cu însemnele naziste, gestul său fiind considerat încălcare a dreptului la imagine şi prestigiu. Decizia nu este definitivă. Pentru aceeaşi postare, Vâlcov a fost sancţionat şi de CNCD.

Joi, 20.06.2019, 21:58
Cal găsit de polițiști în bucătăria unei garsoniere! Proprietarul animalului le-a explicat oamenilor legii că voia să-l facă cadou

Cal găsit de polițiști în bucătăria unei garsoniere! Proprietarul animalului le-a explicat oamenilor legii că voia să-l facă cadou

Polițiștii locali din Satu Mare care au ajuns la o casă după ce au fost sesizați de vecinii deranjați de o petrecere au avut parte de o surpriză colosală, întrucât au găsit într-o garsonieră, la etajul patru...un cal. 

Joi, 20.06.2019, 16:53
Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesul cu Parmalat România, pe care o amendase cu aproape 270.000 lei

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesul cu Parmalat România, pe care o amendase cu aproape 270.000 lei

Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că a câştigat definitiv procesul cu Parmalat România, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat definitiv încălcarea Legii concurenţei de către Parmalat România prin participarea la o înţelegere anticoncurenţială având ca obiect înţelegeri pentru fixarea preţurilor între retaileri şi furnizorii acestora şi a menţinut amenda aplicată companiei, în valoare de 269.852 lei (61.330 euro).

Miercuri, 19.06.2019, 17:22
Amendă uriașă pentru tatăl care și-a folosit copiii într-un clip electoral pro-PSD! Un important lider social democrat se spală pe mâini: „Noi nu am comandat așa ceva!”

Amendă uriașă pentru tatăl care și-a folosit copiii într-un clip electoral pro-PSD! Un important lider social democrat se spală pe mâini: „Noi nu am comandat așa ceva!”

”Frunză verde de bostan / Eu nu-l vreau pe Timmermans / Că-i un om părtinitor / Din ţara lalelelor / Ţara noastră are o voce / La Bruxelles Terheş o duce”.

Miercuri, 19.06.2019, 08:35
Mașini parcate lângă şezlong, pe malul mării. Șoferii riscă o amendă de la 10.000 până la 20.000 de lei

Mașini parcate lângă şezlong, pe malul mării. Șoferii riscă o amendă de la 10.000 până la 20.000 de lei

Odată cu sezonul estival, revine şi „moda" şmecherilor care îşi parchează maşina lângă şezlong. O dubă şi un bolid au fost fotografiate, printre copii, pe o plajă din Constanţa. Imaginile au fost postate pe facebook de doi turişti. În...

Duminica, 16.06.2019, 07:47
Au reapărut „cocalarii” de pe litoralul românesc. Un Range Rover a făcut slalom printre copii. Ce amendă riscă șoferul

Au reapărut „cocalarii” de pe litoralul românesc. Un Range Rover a făcut slalom printre copii. Ce amendă riscă șoferul

O maşină a fost fotografiată sâmbătă pe o plajă din Constanţa. Imaginile au fost postate pe Facebook şi a fost depusă o plângere la Poliţie.

Sambata, 15.06.2019, 22:03
Stăpânul câinelui de luptă care a sfâşiat un patruped şi putea ucide în orice moment două femei şi un copil va scăpa doar cu o amendă de câteva zeci de lei

Stăpânul câinelui de luptă care a sfâşiat un patruped şi putea ucide în orice moment două femei şi un copil va scăpa doar cu o amendă de câteva zeci de lei

50 de lei amendă pentru atacul unui câine de luptă, în plină stradă. E sancţiunea ridicolă primită de proprietarul câinelui şi de femeia din curtea căreia animalul periculos a scăpat fără botniţă.

Luni, 10.06.2019, 19:26
Românii, mai sensibili la dezvăluirea datelor personale pe internet

Românii, mai sensibili la dezvăluirea datelor personale pe internet

Românii încep uşor-uşor să îşi cunoască drepturile în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu carater personal. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a înregistrat în primul an de funcţionare...

Duminica, 09.06.2019, 10:02
Amendă de 4.000 de lei pentru un șofer din Timișoara! Când i-au văzut buletinul, polițiștii au fost șocați. Ce scrie pe „actul” de identitate – Foto

Amendă de 4.000 de lei pentru un șofer din Timișoara! Când i-au văzut buletinul, polițiștii au fost șocați. Ce scrie pe „actul” de identitate – Foto

Un șofer a fost amendat, miercuri, cu aproape 4.000 de lei, de poliţiştii locali din Timişoara, după ce a prezentat un act de identitate ilegal.

Miercuri, 05.06.2019, 16:35
Aplicația care îți salvează vacanță

Aplicația care îți salvează vacanță

O aplicaţie românească te scoate din încurcătură în vacanţă. Asistentul juridic digital te învaţă ce să faci dacă ţi-ai pierdut actele, dar şi ce reguli să respecţi ca să nu te trezeşti cu vreo amendă. Ideea românilor a fost...

Sambata, 25.05.2019, 19:27
Guvernul, depăşit de haosul de pe piaţa ride-sharing. Preţurile la călătorii s-au triplat!

Guvernul, depăşit de haosul de pe piaţa ride-sharing. Preţurile la călătorii s-au triplat!

Guvernul se declară depăşit de haosul de pe piaţa ride-sharing! Chiar vicepremierul Daniel Suciu recunoaşte că statul şi-a încălcat promisiunea de a face o lege clară pentru Uber, Bolt şi Clever. Motivul - e un demers prea dificil. Între...

Vineri, 17.05.2019, 19:17
Amenzi pentru gurile de canal prăbușite în Târgu Jiu

Amenzi pentru gurile de canal prăbușite în Târgu Jiu

O amendă de o mie de lei pentru fiecare gură de canal care nu se află la același nivel cu asfaltul! Este sancţiunea pe care o va primi operatorul de apă şi canal din Târgu Jiu după ce a montat capacele de canal prea jos faţă de nivelul...

Vineri, 17.05.2019, 16:22
Logodnicul lui Brigitte Sfăt, scandal cu cel mai misterios milionar al Capitalei! A venit Poliţia la faţa locului!

Logodnicul lui Brigitte Sfăt, scandal cu cel mai misterios milionar al Capitalei! A venit Poliţia la faţa locului!

Florin Patramă a avut parte de un incident nu tocmai plăcut... Conform presei, Florin se afla la volanul maşinii partenerei sale, Brigitte şi cum din lipsa locurilor de parcare, acesta nu avea unde să lase bolidul, s-a gândit că ar fi mai comod...

Vineri, 17.05.2019, 14:24
Este oficial! Poliţia nu mai poate ascunde radarele în tufişuri

Este oficial! Poliţia nu mai poate ascunde radarele în tufişuri

Este oficial, Poliţia Rutieră nu mai are voie să ascundă radarele, pe şoselele din România! Deputaţii au adoptat astăzi legea care le interzice poliţiştilor să pândească vitezomani din locuri puţin vizibile. Agenţii trebuie să...

Marti, 14.05.2019, 19:27
Amenzi uriașe pentru dublul standard. România va avea o lege pentru a controla calitatea mâncării şi a serviciilor

Amenzi uriașe pentru dublul standard. România va avea o lege pentru a controla calitatea mâncării şi a serviciilor

România va avea o lege pentru a controla calitatea mâncării şi a serviciilor. Dublul standard ar urma să fie sancţionat cu amenzi colosale şi chiar cu suspendarea activităţii firmelor care le oferă românilor calitate de mâna a doua. Un...

Marti, 14.05.2019, 19:23
Matteo Salvini vrea să amendeze cu 3.500 până la 5.500 de euro de persoana găsită navele care salvează migranţi pe Mediterana

Matteo Salvini vrea să amendeze cu 3.500 până la 5.500 de euro de persoana găsită navele care salvează migranţi pe Mediterana

Vicepremierul şi totodată ministrul italian de Interne Matteo Salvini vrea să amendeze toate navele care salvează migranţi pe Marea Mediterană, potrivit Les Echos.

Luni, 13.05.2019, 14:26
Amendă de 1.000 de lei pentru un bărbat care și-a abandonat câinele într-un parc din București: ”Nu mai aveam bani!”

Amendă de 1.000 de lei pentru un bărbat care și-a abandonat câinele într-un parc din București: ”Nu mai aveam bani!”

Un bărbat din București a primit o amendă în valoare de 1000 de lei după ce și-a abandonat câinele într-un parc din Sectorul 2. Potrivit Poliției Animalelor, acesta este al doilea caz de acest tip înregistrat în ultima perioadă. 

Sambata, 11.05.2019, 17:29
Polițiști condamnați la ani grei de închisoare, cu executare, după ce au fost prinși cerând mită de la șoferi

Polițiști condamnați la ani grei de închisoare, cu executare, după ce au fost prinși cerând mită de la șoferi

Ani grei de închisoare, cu executare, pentru doi polițiști care cereau mită șoferilor prinși trecând pe culoarea roșie a semaforului în zona Răzoare din București.

Vineri, 10.05.2019, 10:56
Video. Șeful Serviciului Înmatriculări Teleorman a rămas fără plăcuțele de înmatriculare pentru că erau... neconforme!

Video. Șeful Serviciului Înmatriculări Teleorman a rămas fără plăcuțele de înmatriculare pentru că erau... neconforme!

Se întâmplă în România anului 2019. Șefului Serviciului de Permise și Înmatriculări din Teleorman i s-au reținut plăcuțele de înmatriculare a automobilului propriu pentru că erau neconforme

Joi, 09.05.2019, 08:20
Revoltător! Un polițist a fost atacat cu toporul în cap de șoferul pe care l-a amendat

Revoltător! Un polițist a fost atacat cu toporul în cap de șoferul pe care l-a amendat

Polițist din Columbia bătut cu toporul în cap după ce a amendat un șofer teribilist în trafic! 

Marti, 07.05.2019, 12:07
Facebook se pregăteşte să plătească o amendă record dispusă de Comisia Federală americană pentru Comerț

Facebook se pregăteşte să plătească o amendă record dispusă de Comisia Federală americană pentru Comerț

Gigantul social-media a anunţat că suma ar putea să se ridice la 5 miliarde de dolari, iar compania a pregătit deja 3 miliarde pentru a acoperi potenţialele costuri. Facebook se confruntă cu o serie de procese şi anchete cu privire la politicile...

Joi, 25.04.2019, 07:47
Amendă de 2.000 de lei, pentru un mesaj publicat pe Facebook! Atenție, nu faceți această greșeală!

Amendă de 2.000 de lei, pentru un mesaj publicat pe Facebook! Atenție, nu faceți această greșeală!

O tânără din Hunedoara a fost amendată cu 2.000 de lei pentru un mesaj publicat pe Facebook. Mai exact, femeia va trebui să-i plătească daune morale unui bărbat pe care l-a jignit pe platforma de socializare.

Marti, 23.04.2019, 20:11
Două mii de lei amendă, pentru un comentariu pe Facebook!

Două mii de lei amendă, pentru un comentariu pe Facebook!

Atenţie la comentariile pe care le faceţi pe reţele de socializare. O tânără din Hunedoara a fost obligată de instanţă să-i plătească daune morale unui bărbat pe care l-a jignit pe Facebook. Omul şi-a angajat un avocat şi i-a cerut celei...

Marti, 23.04.2019, 19:40
Șoferii riscă amenzi de sute de lei! Ce trebuie să faci până vineri

Șoferii riscă amenzi de sute de lei! Ce trebuie să faci până vineri

Informația momentului pentru șoferii din România! Conducătorii auto trebuie să își ia măsuri din timp dacă nu doresc să fie sancționați! Ce trebuie să faci?

Vineri, 19.04.2019, 15:16
10 tone de legume şi fructe au fost distruse definitiv de inspectorii ANPC

10 tone de legume şi fructe au fost distruse definitiv de inspectorii ANPC

Aproape 10 tone de legume şi fructe au fost distruse definitiv de inspectorii ANPC, în urma controalelor efectuate în rândul companiilor care vând fructe şi legume în supermarketuri! Din aproape 700 de firme verificate, inspectorii ANPC au...

Vineri, 19.04.2019, 12:26
Amenzile de circulaţie vor putea fi plătite, din nou, direct poliţistului

Amenzile de circulaţie vor putea fi plătite, din nou, direct poliţistului

Amenzile de circulaţie vor putea fi plătite, din nou, direct poliţistului. Şi asta după ce în ultimii ani, agenţii de la rutieră nu mai aveau voie să primească bani de la şoferi.

Miercuri, 17.04.2019, 19:18
ANAF vine la domiciliul românilor, pentru controale! Ce persoane sunt vizate

ANAF vine la domiciliul românilor, pentru controale! Ce persoane sunt vizate

Informația momentului! Inspectorii ANAF vor bate la ușile românilor pentru a efectua anumite controale! Agenții Fiscului vor verifica în mod special o anumită categorie de români!

Sambata, 13.04.2019, 23:17
Fenomen bizar la Iași! Oamenii s-au speriat când au privit lacul! Ce au găsit în zonă (VIDEO)

Fenomen bizar la Iași! Oamenii s-au speriat când au privit lacul! Ce au găsit în zonă (VIDEO)

Fenomen bizar la Iași, chiar la lacul aflat în preajma aeroportului. Oamenii care au trecut recent prin zonă au observat o substanță albă, apărută din senin. Curioșii s-au apropiat, au pozat totul și apoi au sunat imediat la specialiștii de la Garda de mediu, pentru a găsi o explicație! Ce explicație au primit ieșenii?

Miercuri, 10.04.2019, 20:56
Un lac aflat în apropierea Aeroportului din Iaşi a fost poluat cu spumă

Un lac aflat în apropierea Aeroportului din Iaşi a fost poluat cu spumă

Valurile de clăbuc provin de la degivrarea avioanelor. Soluţiile folosite sunt o bombă ecologică deoarece schimbă compoziţia apei, iar peştii mor sufocaţi. Garda de Mediu a trecut de la amenzi la plângere penală. Este al treilea an când...

Miercuri, 10.04.2019, 19:27
Un român a postat o poză pe Facebook, dar s-a ales cu dosar penal! Ce greșeală l-a costat scump

Un român a postat o poză pe Facebook, dar s-a ales cu dosar penal! Ce greșeală l-a costat scump

Un fost poliţist a vrut să niște glume pe Facebook, doar că în scurt timp s-a trezit că este cercetat! A primit dosar penal, deși a încercat să explice că pozele publicate au fost strict cu scopul de-a stârni amuzamentul.

Miercuri, 10.04.2019, 17:24
O glumă făcută pe Internet s-a terminat cu dosar penal pentru un consilier local din Dâmboviţa!

O glumă făcută pe Internet s-a terminat cu dosar penal pentru un consilier local din Dâmboviţa!

Omul, fost poliţist, s-a pozat cu două arme de asalt în mâini şi a postat apoi imaginile pe Facebook. Alături de un mesaj îndreptat împotriva adversarilor politici. Chiar dacă a şters ulterior postarea, consilierul este cercetat penal pentru...

Miercuri, 10.04.2019, 16:03
Statul trimite în control turişti-spion

Statul trimite în control turişti-spion

Statul trimite în control turişti-spion. Sunt inspectori de la protecţia consumatorului care au rolul de a testa cum sunt sunt primiţi oaspeţii la mare şi la munte. Se vor caza la hotel cu misiunea clară să descopere orice neregulă, de la...

Marti, 09.04.2019, 19:19
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au amendat şase spitale din Bihor

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au amendat şase spitale din Bihor

Spitalele nu sunt controlate doar de ministrul sănătăţii! Şi cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă fac acelaşi lucru. Specialiştii din Bihor au luat la rând spitalale din judeţ. Previzibil, au găsit tot felul de nereguli şi...

Luni, 08.04.2019, 16:11
Doi cai lăsaţi liberi s-au plimbat, timp de o oră, pe străzi intens circulate din Buzău. Proprietarul a fost amendat

Doi cai lăsaţi liberi s-au plimbat, timp de o oră, pe străzi intens circulate din Buzău. Proprietarul a fost amendat

Doi cai agitaţi s-au plimbat liberi, timp de aproape o oră, pe străzile Buzăului, în zone intens circulate, atât de pietoni, cât şi de maşini, până când au fost prinşi de jandarmi. La un moment dat, animalele au pornit într-un galop necontrolat, spre disperarea oamenilor care se aflau pe străzile municipiului. Proprietarul cailor a fost amendat cu 500 de lei.

Joi, 04.04.2019, 11:42
Cai lăsați liberi pe străzile din oraș! Animalele au pornit în galop, printre mașini și pietoni! Amenda primită de proprietar

Cai lăsați liberi pe străzile din oraș! Animalele au pornit în galop, printre mașini și pietoni! Amenda primită de proprietar

Imagini incredibile au fost surprinse pe străzi aglomerate din Buzău, unde doi cai agitați s-au plimbat liberi, timp de aproape o oră, până când au fost prinși de jandarmi. 

Joi, 04.04.2019, 11:32
Teribilismul nu are limite! Doi tineri au fost filmaţi în Suceava, în timp ce circulau pe plafonul unei mașinii aflate în mers

Teribilismul nu are limite! Doi tineri au fost filmaţi în Suceava, în timp ce circulau pe plafonul unei mașinii aflate în mers

Politistii nu au reuşit, deocamdată să îi identifice pe tinerii teribilişti. Dar, chiar şi când o vor face, nu pot să le facă mare lucru. Pentru moment, singura sancţiune pe care le-o pot da este cea de nepurtare a centurii de siguranţă. Vor plăti amendă pentru asta, iar şoferului i se vor da şi două puncte de penalizare.

Duminica, 31.03.2019, 15:18
Teribilismul nu are limite! Doi tineri au fost filmaţi, în Suceava, în timp ce circulau ieşiţi pe geamurile unei maşinii

Teribilismul nu are limite! Doi tineri au fost filmaţi, în Suceava, în timp ce circulau ieşiţi pe geamurile unei maşinii

Politistii nu au reuşit, deocamdată să îi identificed pe tinerii teribilişti. Dar, chiar şi când o vor face, nu pot să le facă mare lucru. Pentru moment, singura sancţiune pe care le-o pot da este cea de nepurtare a centurii de siguranţă....

Duminica, 31.03.2019, 13:14
Laleaua galbenă din Clisura Dunării, unică în lume. Cine rupă o astfel de floare poate plăti o amendă cât zece salarii minime

Laleaua galbenă din Clisura Dunării, unică în lume. Cine rupă o astfel de floare poate plăti o amendă cât zece salarii minime

În această perioadă, Clisura Dunării oferă un spectacol unic! Totul se datorează lalelei galbene, unică în lume. Este protejată de legislaţia internaţională, iar cine are proasta inspiraţie să rupă o floare, poate plăti o amendă care...

Joi, 28.03.2019, 16:39
I-a oferit un adăpost unui nevoiaș, iar Primăria o amenință cu o amendă de 6.000 de euro! „Este strigător la cer, vor să îl arunce înapoi pe stradă”

Joi, 28.03.2019, 15:26
Mesajul pentru care  o femeie din Sighetu Marmației a fost amendată cu 1000 de lei: „Dacă aceşti paraziţi locali nu îşi păzesc obiectivul muncii...”

Mesajul pentru care o femeie din Sighetu Marmației a fost amendată cu 1000 de lei: „Dacă aceşti paraziţi locali nu îşi păzesc obiectivul muncii...”

Un mesaj pe Facebook i-a produs unei femei din Sighetu Marmației un mare deserviciu. Pentru că și-a exprimat nemulțumirea legată de activitatea polițiștilor locali, utilizatoarea rețelei de socializare a primit o amendă de 1000 de lei

Luni, 25.03.2019, 11:01
Schimbare majoră pentru șoferi! Unde se vor putea contesta amenzile de circulație

Schimbare majoră pentru șoferi! Unde se vor putea contesta amenzile de circulație

Amenzile de circulație ar putea fi contestate mult mai ușor de acum înainte. Procesele verbale ar putea fi reclamate în instanță în localitatea de domiciliu, nu în cea în care s-a aplicat sancțiunea, conform unui nou proiect legislativ.

Luni, 25.03.2019, 10:33
Amenzi uriașe pentru proprietarii mașinilor care merg cu roţile murdare pe șosea! Cât trebuie să scoată din portofel șoferii sancționați

Amenzi uriașe pentru proprietarii mașinilor care merg cu roţile murdare pe șosea! Cât trebuie să scoată din portofel șoferii sancționați

Mare grijă atunci când urcaţi la volanul autoturismului! Puteţi fi amendat nu doar pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, dar şi pentru că aveţi roţile maşinii murdare cu noroi. 

Vineri, 22.03.2019, 20:37
x