Andrada şi Cristi, foşti iubiţi,îşi aduc acuzaţii dure, chiar dacă Andrada are cuplu cu Valentin.
Replicile acide continuă între Andrada, Valentin, Georgiana şi Cristi. Cele două cupluri nu se pot înţelege de niciun fel.
În urma galei de sâmbătă, Andrada şi Valentin au avut o discuţie aprinsă.
Andrada şi Cristi, foşti iubiţi,îşi aduc acuzaţii dure, chiar dacă Andrada are cuplu cu Valentin.
Aly a încercat să provoace un scandal în cuplu Andrada şi Valentin!
Valentin, unul dintre concurenţii reality-show-ului matrimonial prezentat de Paula Chirilă, are multe şanse să nu câştige premiul cel mare, dacă relaţia sa cu Andrada va trece testul timpului. Şi asta pentru că în ultimele zile au apărut pe internet câteva înregistrări compromiţătoare cu fostul partener al Carlei şi tatăl Jessicăi
Valentin a ținut să îi aranjeze Carlei lavaliera cu proprille sale mâni!
Valentin a ținut să îi aranjeze Carlei lavaliera cu proprille sale mâni!
După o nouă întrevedere cu tatăl fiicei sale, pentru Carla a venit vremea interviului.
Andrada şi Valentin i-au declarat război lui Petru. ”Ne ataci pentru că suntem pe locul întâi”, îi reprosează Andrada lui Petru.
Evoluția Andradei și a lui Valentin este analizează extrem de dur de Ali.
Andrada şi Valentin i-au declarat război lui Petru. ”Ne ataci pentru că suntem pe locul întâi”, îi reprosează Andrada lui Petru.
Radu, fostul iubit al Andradei, a intervenit telefonic în direct la "Mireasă pentru fiul meu" şi a criticat-o dur pe concurentă pentru atitudinea ei din competiţie.

Tensiunile dintre cuplurile Andrada - Valentin şi Georgiana - Cristi se amplifică!
Este una dintre cele mai îndrăgită și controvorsată dintre concurentele care au participat în întreaga istorie a show-ului matrimonial difuzat de Antena 1
Acţiunile lui Petru i-au făcut pe concurenţi să ia atitudine! Andrada a fost cea mai vehementă la adresa lui
Acţiunile lui Petru i-au făcut pe concurenţi să ia atitudine! Andrada a fost cea mai vehementă la adresa lui!
Cuplul Andrada şi Valentin a celebrat două luni de iubire!
S-a citit clasamentul voturilor acumulate în această săptămâna. Andrada a fost desemnată "Mireasa Săptămânii"!
Fanii „Mireasă pentru fiul meu” au fost șocați când au aflat ceva înfiorător din trecutul lui Valentin!
Detalii din trecutul lui Valentin au trecutul lui Valentin au ieșit la lumină încă de la casting.
Detalii din trecutul lui Valentin au trecutul lui Valentin au ieșit la lumină încă de la casting.
Surpriză de zile mari pentru fanii „Mireasă pentru fiul meu”! Andrada s-a logodit cu Valentin!
După ce s-a logodit cu Valentin, Andrada a arătat, plină de emoţie, inelul primit.
Mama Georgianei a intervenit telefonic la "Mireasă pentru fiul meu" şi a comentat evoluţia fiicei ei în competiţie şi nu numai.
Războiul cu Andrada a avut consecinţe neplăcute pentru relaţia lui Cristi cu Georgiana. O nouă confruntare a încercat să clarifice problema iubirilor vechi şi noi.
Dezvăluirile susţinătorilor au reaprins flacăra discordiei între Andrada şi Cristi.
Moment emoţionant la "Mireasă pentru fiul meu". Valentin şi şi Andrada s-au logodit!
Controversele care macină competiţia i-au făcut pe Marius şi pe Bebe să ia atitudine.
Conflictul dintre foștii iubiți, Andrada și Cristi, continuă. ”Nu mă mai băga pe mine în prostiile tale!”, i-a spus ieri Andrada fostului iubit. Alături i-a fost Valentin, actualul iubit. Iar astăzi, polemica a continuat.
Controversele care macină competiţia i-au făcut pe Marius şi pe Bebe să ia atitudine.
Georgiana comentează conflictul dintre iubitul ei, Cristi şi Andrada: "Spune că vrea să aplaneze conflictul cu Andrada, dar el îl continuă".
Cristi a fost aspru criticat de o susţinătoare a Andradei. Iată care a fost răspunsul lui.
Duelul telefonic dintre sora lui Cristi a fost aprig în direct, dar ce acuzaţii s-au făcut auzite în pauza de publicitate.
Privirile Georgianei îi fac sângele să fiarbă, însă frământările trecutului și nesiguranța prezentului nu-i dau pace.
Prin telefon, o susținătoare a Andradei a declanșat un atac virulent la adresa lui Cristi. Multe s-au spus în direct, dar iată ce s-a declarat în pauza de publicitate.
Prin telefon, o susținătoare a Andradei a declanșat un atac virulent la adresa lui Cristi. Multe s-au spus în direct, dar iată ce s-a declarat în pauza de publicitate.
Valentin a reclamat fapte grave petrecute în dormitorul în care locuiește. În urma acestor declarații, Andrada a reacționat vertiginos.
Claudia Sălişteanu, mama Andradei, a spus la Acces Direct că vorbeşte în fiecare zi cu fiica ei la telefon şi că aceasta nu e dată dispărută, ci locuieşte în Bucureşti!
Miercuri, 16.11.2016, 18:30
Două săptămâni de când nu și-a mai văzut fiul și 6 zile de când nimeni nu mai ştie nimic despre mama care a fugit de acasă cu tot cu băiețelul de doar un an. Iată ce a avut de spus femeia la care lucra Andrada, fosta lui soţie!
Miercuri, 16.11.2016, 18:20
Valentin a reclamat fapte grave petrecute în dormitorul în care locuiește. În urma acestor declarații, Andrada a reacționat vertiginos.
La oră de culcare se discută despre dragoste și competiție. Iată cum se înțeleg Valentin și Cristi când Andrada nu este prin preajmă.
Iată cum se mai înțeleg Georgiana și Cristi în urma confruntărilor recente dintre el și Andrada.
Imagini șocante pentru fanii „Mireasă pentru fiul meu”! Doi concurenți au ajuns să se certe în ultimul hal!
Lacrimi amare au inundat obrajii Andradei la auzul glasului susţinătoarei sale, Crenguţa Petronela!
Andrada şi Cristi spală în direct rufele unei iubiri ce s-a transformat în ură!