Antena Căutare

Articole despre calitatea vietii

România coboară pe locul 45 din 149 de ţări în clasamentul mondial privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială; pe primele locuri sunt Norvegia, Danemarca şi Elveţia

România coboară pe locul 45 din 149 de ţări în clasamentul mondial privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială; pe primele locuri sunt Norvegia, Danemarca şi Elveţia

România ocupă locul 45 din 149 de ţări, fiind depăşită de toate celelalte state membre ale Uniunii Europene în studiul Indicele de Progres Social 2019, privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială, realizat de organizaţia nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, care arată că, în 2019, pe primele locuri în clasament sunt Norvegia, Danemarca şi Elveţia, iar pe ultimele, Ciad, Sudanul de Sud şi Republica Centrafricană.

Marti, 12.11.2019, 13:15
Bucureştiul ocupă locul 109 în lume, în ceea ce priveşte calitatea vieţii

Bucureştiul ocupă locul 109 în lume, în ceea ce priveşte calitatea vieţii

În topul oraşelor unde se trăieşte cel mai bine în lume, Bucureştiul ocupă un ruşinos loc 109. Ne depăşesc aproape toate capitalele din Balcani şi ne situăm la acelaşi nivel cu oraşe din Brunei.

Miercuri, 13.03.2019, 19:23
E bine și la noi! Acesta este orașul din România în care se trăiește mai bine decât în Miami sau Los Angeles

E bine și la noi! Acesta este orașul din România în care se trăiește mai bine decât în Miami sau Los Angeles

Vă vine să credeți sau nu, dar într-un oraș din România, calitatea vieții este considerată mai bună decât în Miami, Toronto sau Los Angeles, conform unui top realizat de numbeo.com. Salariile mari și cheluielile reduse au pus orașul Cluj-Napoca în topul realizat de site-ul de specialitate. 

Joi, 10.01.2019, 18:25
Aer uscat în casă? Iată cum poți alege modelul potrivit de umidificator!

Aer uscat în casă? Iată cum poți alege modelul potrivit de umidificator!

Sănătatea este esențială pentru noi întrucât influențează direct calitatea vieții. Din acest motiv, suntem din ce în ce mai interesați de informațiile cu privire la ceea ce ne afectează sănătatea în fiecare zi. De aceea, în ultimii ani, am devenit din ce în ce mai atenți la ce alimente consumăm, la calitatea apei pe care o bem zilnic și la obiceiurile care ne afectează calitatea vieții pe termen lung.

Vineri, 28.09.2018, 16:01
Bulgaria depaseste Romania la cateva capitole importante privind calitatea vietii

Bulgaria depaseste Romania la cateva capitole importante privind calitatea vietii

De multe ori cerintele Uniunii Europene ni se par absurde, iar perceptia publica este ca statele membre de talia Romaniei ar fi dezavantajate de unele criterii. Totusi, obiectivul final al UE este cresterea calitatii vietii in toate economiile emergente. Romania, insa, nu pare sa faca un efort real in acest sens si, mai mult, este depasita de Bulgaria la cateva capitole importante.

Miercuri, 31.10.2012, 11:44
Afla de ce esti mai fericita pe masura ce imbatranesti!

Afla de ce esti mai fericita pe masura ce imbatranesti!

Cercetatorii britanici au descoperit ca suntem din ce in ce mai fericiti pe masura ce imbatranim, relateaza Daily Mail.

Luni, 12.03.2012, 00:00
FOTO! Top 10 orase in care ti-ai dori sa traiesti!

FOTO! Top 10 orase in care ti-ai dori sa traiesti!

Exista numeroase orase in lume care sunt ideala pentru traiul de zi cu zi. Acestea au o rata a criminalitatii scazuta, nu exista aglomeratie iar calitatea vietii este excelenta. Iata un top 10 al celor mai bune orase in care ti-ai dori sa traiesti!

Vineri, 02.12.2011, 00:00
Sondaj: Peste 80% dintre romani sunt nemultumiti de viata lor

Sondaj: Peste 80% dintre romani sunt nemultumiti de viata lor

Peste 80% dintre romani sunt nemultumiti de viata lor, conform unui sondaj realizat de Banca Europeana de Dezvoltare Regionala si Banca Mondiala.

Miercuri, 29.06.2011, 00:00
Studiu: Ne-am intors la saracia de acum 11 ani

Studiu: Ne-am intors la saracia de acum 11 ani

Viata romanilor s-a deteriorat si a coborat sub nivelul din 1999, conform unei cercetari elaborate de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.

Miercuri, 03.11.2010, 00:00
Revista Newsweek a ales cea mai buna tara din lume: Finlanda. Romania pe locul 39

Revista Newsweek a ales cea mai buna tara din lume: Finlanda. Romania pe locul 39

Finlanda a fost desemnata „cea mai buna tara din lume", intr-un clasament realizat de revista americana Newsweek. Elvetia, Suedia, Australia, Luxemburg, Norvegia, Canada, Olanda, Japonia si Danemarca fac parte si ele din Top 10, in timp ce Romania se afla pe pozitia 39, intre Bulgaria (locul 38) si Kuwait (pozitia 40), informeaza Hotnews

Miercuri, 18.08.2010, 00:00

Ultimele știri

x