Pachetul suspect a fost zărit de un trecător care a sunat imediat la 112 Poliţiştii au ajuns imediat şi, de teama unei explozii, au izolat perimetrul. Pirotehniştii au fost cei care au desfăcut pachetul. În interior au găsit însă alimente...
Marti, 30.05.2017, 13:29
Timp de aproape două ore, zeci de pompieri au încercat din răsputeri să stingă flăcările care cuprinseseră întreaga clădire. Incendiul risca să se extindă şi la imobilele din jur. Acoperişul s-a prăbuşit iar autorităţile încearcă...
Luni, 15.05.2017, 13:34
A fost chemat la o comandă, într-un cartier de la periferie, dar acolo a fost alergat cu un cuţit de unul dintre clienţi
Luni, 10.04.2017, 13:07
42 de persoane au primit îngrijiri în ambulanţe, iar şase, printre care şi copii, au ajuns la spital după ce un apartament a luat foc. Pompierii au trecut prin fum ca să-i scoată pe oameni din locuinţe. Una dintre victime are arsuri grave pe...
Miercuri, 05.04.2017, 13:12
Un magazin al celebrei case de bijuterii Cartier a fost ţinta unui jaf armat spectaculos, chiar lângă cazinoul din Monte Carlo
Duminica, 26.03.2017, 15:16
Un magazin al celebrei case de bijuterii Cartier a fost ţinta unui jaf armat spectaculos, chiar lângă cazinoul din Monte-Carlo. Trei indivizi i-au ameninţat cu arma pe vânzători şi au fugit cu bijuterii de o valoare încă neprecizată. Pentru...
Duminica, 26.03.2017, 08:35
Oamenii din Văleni au rămas fără alimente, lemne, electrocasnice sau chiar. animale. Hoţii nu au fost depistaţi nici până acum. Cele mai multe dintre dosarele penale de la poliţie sunt cu autori necunoscuţi.
Sambata, 04.03.2017, 08:37
Disperare într-un cartier de vile din Târgu Jiu. Zeci de tone de gunoaie sunt împrăştiate acolo, pe suprafeţe mari, iar locatarii vilelor sunt de-a dreptul terifiaţi. Ei spun că rromii vin acolo şi aruncă deşeurile, şi asta de ani buni,...
Joi, 02.03.2017, 13:54
O stradă s-a surpat în mijloclui orașului Râmnicu Sărat! Un șofer s-a trezit cu mașina într-un carter imens!
Joi, 23.02.2017, 10:58
Regretele unui şofer ghinionist au trezit din somn un cartier întreg, în miezul nopţii.Localnicii din Galaţi au ieşit, azi-noapte, la ferestre şi l-au filmat pe bărbatul disperat. Intrase cu maşina într-un stâlp din beton. Strigătele sale...
Duminica, 12.02.2017, 19:18
Tragedie aviatică de proporţii. Un avion cargo s-a prăbuşit peste un cartier de case. Cel puţin 36 de persoane au murit, printre care cei patru piloţi, 12 copii şi 8 femei. Aeronava Boeing 747 a distrus complet 35 de locuinţe
Luni, 16.01.2017, 14:04
A fost panică, aseară, într-un cartier reşiţean. Cinci familii au fost evacuate de urgenţă dintr-un imobil în flăcări. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de gerul de afară. Hidranţii au îngheţat iar salvatorii au fost nevoiţi...
Joi, 12.01.2017, 13:34
O persoană mai glumeaţă s-a jucat, în noaptea de Revelion, cu celebra inscripţie "Hollywood", de pe dealul care domină cartierul cu acelaşi nume. Două litere au fost modificate, iar cuvântul a devenit "HOLLYWEED".
Luni, 02.01.2017, 08:04
Explozie puternică în această dimineaţă într-un bloc de garsoniere dintr-un cartier mărginaş al oraşului Drobeta-Turnu Severin. Doi oameni, soţ şi soţie au ajuns la spital. Bărbatul este în stare mai gravă
Vineri, 02.12.2016, 13:07
Aveţi mare grijă unde vă reparaţi maşina! Mirajul service-ului de cartier, mai ieftin, se poate transforma într-un vis urât. Jumătate dintre service-urile verificate de autorităţi funcţionează ilegal.
Miercuri, 30.11.2016, 19:43
Sile Cămătaru s-a lepădat de păcate şi în faţa lui Dumnezeu. Celebrul interlop a fost botezat în religia penticostală, chiar de preşedintele Asociaţiei Evanghelice din România.
Joi, 24.11.2016, 19:36
Radu Mazăre, dar şi fratele său, Alexandru Mazare au ajuns astăzi în faţa judecătorilor de la Curtea Supremă. Cei doi sunt acuzaţi în dosarul care priveşte modul în care a fost construit cartierul de locuinţe sociale Henri Coandă din...
Luni, 14.11.2016, 13:20
Scene de groază într-un complex rezidenţial din cartierul Militari. Noaptea trecută, o tânără şi iubitul ei au fost înjunghiaţi se pare de către tatăl vitreg al fetei. În ciuda eforturilor medicilor fata nu a putut fi salvată.
Duminica, 13.11.2016, 16:02
O clădire veche a pus viaţa oamenilor în pericol, la Constanţa. Un balcon s-a desprins din faţada unui imobil aflat în stare avansată de degradare
Duminica, 13.11.2016, 08:48
Au fost scene îngrozitoare, azi noapte, într-un complex rezidenţial din cartierul Militari. O tânără şi iubitul ei au fost înjunghiaţi, cel mai probabil, de tatăl vitreg al fetei. Martorii spun că cei doi erau alergaţi de un bărbat.
Duminica, 13.11.2016, 08:17
O explozie a spulberat locuinţa unei brăilence de dimineaţă. În casă, ea era singură. Femeia de 55 de ani a fost rănită. A ajuns la spital cu arsuri pe mâini, pe faţă, dar şi pe căile respiratorii. În tot cartierul, au fost oprite gazele...
Vineri, 04.11.2016, 13:07
Un cartier cu locuinţe construite ilegal la marginea oraşului Năvodari va fi pus la pământ de Primărie. Considerate un focar de infecţie, barăcile sunt locuite de 20 de familii care vor rămâne pe drumuri.
Miercuri, 05.10.2016, 07:53
Cu zeci, poate chiar sute de saci de haine şi obiecte personale, peste 20 de familii dintr-un cartier din Baia Mare au fost evacuate. Datoriile acumulate de oameni sunt enorme.
Miercuri, 28.09.2016, 16:26
Regretatul Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești, în familia unui negustor grec, proprietar al mai multor imobile.
Marti, 27.09.2016, 10:01
Se caută indivizi de o cruzime greu de imaginat după ce, la Iaşi, un câine a fost torturat şi lăsat să moară. Maidanezul, care trăia de 16 ani din mila locatarilor unui bloc, a fost jupuit de viu, iar urechile i-au fost tăiate.
Marti, 06.09.2016, 19:21
Poze şocante au apărut pe o reţea de socializare. Câteva fotografii arată un câine care a fost chinuit îngrozitor, într-un cartier ieşean.
Marti, 06.09.2016, 16:33
O haită de câini fără stăpân îi înspăimânta pe locuitorii unui cartier din municipiul Hunedoara. Mai multe persoane au fost muşcate de patrupede pe aleea spre bloc. Animalele atacă mai multe deodată, în special după lăsarea serii.
Joi, 01.09.2016, 16:29
Panică într-un cartier rezidențial din Capitală. O conductă s-a spart și oamenii au trăit mai bine de două ore cu spaima unei explozii.
Duminica, 21.08.2016, 19:26
Hoții fac legea într-un cartier din Bragadiru. Localnicii sunt terorizați, infractorii le-au luat casele la rând, le atacă și copiii pe stradă.
Sambata, 20.08.2016, 19:31
Procurorii au intrat în ruinele de la parterul blocului din Iași şi au luat mai multe probe. Trebuie să afle dacă deflagraţia care a ucis doi oameni putea fi evitată.
Marti, 02.08.2016, 20:29
Noapte albă în cartierile gălăţene. Deseori reclamate de locatari pentru mizerie, tulburarea linişti publice, violenţe şi consum de droguri, găstile de cartier au fost noaptea trecută greu încercate de o razie a poliţiştilor.
Miercuri, 27.07.2016, 13:31
Droguri, furturi, mizerie, sărăcie. Aşa arată viaţa în cel mai rău famat cartier din Bucureşti: Ferentari. Ghenele lipsesc, iar locatarii aruncă gunoiul direct pe geam. Cei mici nu au de ales.
Luni, 18.07.2016, 13:24
Viaţa îngerului din mizerie a revoltat o ţară întreagă. Captiv în gunoiul din casa cocină, cu o mamă care nu pare să-şi asume acest rol şi doi bărbaţi care preferă să cumpere bere, în loc de jucării celui mic, destinul băieţelului...
Vineri, 24.06.2016, 18:15
De la an la an, alegerile pe care le fac unii oameni când vine vorba de animalele de companie devin din ce în ce mai bizare! La început au fost câinii de poşetă. Au urmat porcii în miniatură, viezurii, dihorii şi lista poate continua.
Miercuri, 22.06.2016, 20:21
O femeie din București a trecut prin clipe de coșmar după ce un lucru total neașteptat li s-a întâmplat.
Miercuri, 22.06.2016, 16:41
Lupta pentru un loc de parcare poate ajunge până la focuri de armă. S-a întâmplat în Bacău, unde doi vecini au uitat de prietenia veche de trei decenii. Unul dintre er fi sărit la bătaie cu o armă albă, celălalt avea la el o armă cu foc.
Marti, 21.06.2016, 19:36
Un cartier întreg a fost distrus de inundaţii în Petroşani. Sute de oameni au rămas pe drumuri, după ce apa a umplut în câteva clipe 50 de apartamente. Pentru mulţi dintre sinistraţi, coşmarul se repetă.La fiecare ploaie, casele lor dispar...
Luni, 20.06.2016, 19:15
Cu acte de vandalism a terorizat un cartier întreg din Braşov şi totuşi. este liber să facă ce vrea. Un bărbatul care a fost surprins, săptămâna trecută, cu ajutorul camerelor de supraveghere, în timp încerca să vandalizeze maşina unui...
Joi, 09.06.2016, 16:37
Un cartier întreg din Botoşani este terorizat de ani de zile de un vecin mult prea strângător. Bărbatul a transformat curtea casei şi o parte din stradă într-o adevărată groapă de gunoi.
Joi, 18.02.2016, 07:27
Cel puţin o persoană a murit, iar alte 15 au fost rănite, două fiind în stare gravă, după prăbuşirea unei macarale pe un bulevard din cartierul new-yorkez Manhattan, relatează presa americană.
Vineri, 05.02.2016, 19:06
Imagini şocante surprinse în California, unde un întreg cartier rezidenţial a fost evacuat de teamă că s-ar putea prăbuşi în ocean. Cauza principală este erodarea stâncii pe care a fost contruit cartierul.
Marti, 26.01.2016, 13:52
Incendiu puternic în Capitală. O vilă din cartierul Băneasa a luat foc în urmă cu scurt timp. Pompierii intervin la această oră.
Luni, 04.01.2016, 13:14
Un adolescent de 17 ani a provocat panică şi disconfort într-un cartier din Câmpina, după ce a plecat la plimbare cu o maşină de capacitate mică. Băiatul a pierdut controlul volanului, iar maşina lui a fisurat o conductă de gaze, lipită de...
Duminica, 03.01.2016, 09:15
Clipe de groază pentru sute de oameni dintr-un cartier rezidenţial de lângă Bucureşti. Flăcările au cuprins mai multe case, iar pompierii luptă şi acum cu focul.
Joi, 26.11.2015, 19:08
Un mistreţ ieşit, ca prin minune, din apele Bosforului a stârnit panică pe străzile unui cartier din Istanbul. Animalul a fost văzut, mai întâi, în mare, unde înota dintr-o direcţie necunoscută.
Vineri, 20.11.2015, 07:34
Un cartier de locuinţe sociale din Bistriţa, s-a transformat într-un focar de infecţie. Căci mulţi dintre săraci n-au înţeles că trebuie să păstrezi şi curăţenia.
Marti, 17.11.2015, 16:14
Seară de coşmar pentru locuitorii unui cartier din Ploieşti.O stradă întreagă putea fi aruncată în aer de câţiva muncitori care voiau să repare un cablu subteran.
Duminica, 06.09.2015, 08:21
În secolul al 17-lea, când Oradea era asediată, un meteorit de 200 de kilograme s-ar fi prăbuşit peste cetate. Totul este documentat de un cronicar al împăratului austro-ungar.
Marti, 18.08.2015, 20:03
Revoltă într-un cartier al Clujului din cauza gunoiului. Oamenii sunt disperaţi că, în mijlocul verii, s-au trezit cu mizeria în apropierea caselor, după ce rampa oraşului a fost închisă.
Joi, 16.07.2015, 13:34
Ţapul Bălan face poze la geam. Dar, când se satură de shooting, face curse de obstacole. Sare şi aleargă pe oricine se apropie de el. E vedetă în cartier. Iar în casă e şef.
Vineri, 03.07.2015, 19:22