Răzvan Fodor, câștigătorul sezonului 3 al emisiunii “Asia Express”, se întoarce din nou pe ecran, de această dată că prezentatorul show-ului “Burlacul”. Artistul a început deja filmările pentru noul sezon și a dezvăluit și câteva imagini cu el, din culisele emisiunii.
Câștigătorul de la „Asia Express' sezonul 3 a povestit că aproape 4 luni i-au trebuit să o convingă pe actuala soție că are planuri serioase cu ea.
Marti, 19.05.2020, 20:20
Sorin Bontea este unul dintre cei mai apreciați chefi din România, iar pe lângă bucătărie, câștigătorul Asia Express pare să aibă numeroase alte talente. Știam despre Bontea, de exemplu, că îi place să cânte, însă cine și-a fi închipuit că e un adevărat showman? Pe când avea doar 16 ani, Bontea și-a câștigat primii bani. O parte a cheltuit-o cu fetele, cealaltă a dus-o acasă, în familie.
Sambata, 25.04.2020, 10:57
Adda și Cătălin, unul dintre cele mai controversate cupluri din Asia Express 3 au o familie extrem de frumoasă și un copilaș minunat pe nume Alexandru. Nici n-ai zice că este al Addei la cât de mult seamănă cu soțul ei.
Adda, pe numele ei real Ada Alexandra Moldovan, în vârstă de 28 de ani a ajuns pe buzele românilor după ce a participat la Asia Express sezonul 3 alături e soțul ei Cătălin Rizea. Concursul a scos la suprafață reacții și comportamente diverse la fiecare concurent, însă "BalAdda" a atras atenția în mod special prin caracterul ei vulcanic și greu de stăpânit.
Lupta pentru marele premiu al concursului "Asia Express" se încheie săptămâna viitoare! S-a dovedit un real succes, iar până acum aproape 20.000 de telespectatori s-au înscris ca să câştige o vacanţă pentru două persoane în Koh Samui, Thailanda.
Pe Drumul Dragonului s-au pierdut rând pe rând aproape toate vedetele intrate în cursa „Asia Express”! La final, Raluka şi Ana Baniciu au câştigat marele premiu de 30.000 de euro!
Marti, 03.04.2018, 23:48
Șapte cupluri de vedete au acceptat provocarea ,,Asia Express”, iar după un maraton de aproape 5000 de kilometri, doar două echipe au ajuns în marea finală!
Detaliile fac diferenţa! Ultima probă le-a dat mari bătăi de cap finaliştilor de la Asia Express!
O nouă probă le dă bătăi de cap concurenților de la „Asia Express”! De data aceasta, vedetele trebuie să meargă la cumpărături într-o piață din Bangkok!
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu se duelează cu echipa Ralukăi și a Anei Baniciu în cea mai mare confruntare de până acum, confruntare ce le va testa pentru ultima dată limitele.
În următoarea misiune, concurenţii de la "Asia Express" trebuie să descopere piesele româneşti cântate de thailandezi cu căştile pe urechi!
În următoarea misiune, concurenţii de la "Asia Express" au trebuit să descopere piesele româneşti cântate de thailandezi cu căştile pe urechi!
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu ajung și ei la ruleta deliciilor și surpriza este uriașă pentru cei doi concurenți din finala „Asia Express”!
Ana și Raluka sunt cu un pas înaintea echipei din care face parte Liviu și Andrei! Doar că următoarea probă le pune la încercare...curajul!
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu se duelează cu echipa Ralukăi și a Anei Baniciu în marea finală „Asia Express”! Doar că probleme nu sunt deloc ușoare!
O româncă le-a plătit cursa cu tuc tuc-ul lui Andrei şi Liviu!
Surpriză uriașă la „Asia Express”! Liviu Vârciu a avut parte de o propunere ce l-a lăsat mască, din partea unui "lady boy"!
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu se duelează cu echipa Ralukăi și a Anei Baniciu în cea mai mare confruntare de până acum, căci finala „Asia Express” le va testa pentru ultima dată limitele!
Liviu Vârciu a avut parte de o propunere care l-a lăsat mască din partea unui "lady boy"
Start ratat pentru Liviu şi Andrei în marea finală „Asia Express”! Din cauza emoțiilor, cei doi concurenți au făcut o greșeală de zile mari!
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu se duelează cu echipa Ralukăi și a Anei Baniciu în cea mai mare confruntare de până acum, confruntare ce le va testa pentru ultima dată limitele.
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu se duelează cu echipa Ralukăi și a Anei Baniciu în cea mai mare confruntare de până acum, confruntare ce le va testa pentru ultima dată limitele.
Probele devin tot mai dificile la „Asia Express”, căci vedetele trebuie să descopere orașul Bangkok în toată splendoarea sa!
Șapte cupluri de vedete au acceptat provocarea ,,Asia Express”, iar după un maraton de aproape 5000 de kilometri ce se apropie cu pași repezi de final, doar două echipe se află în acest moment în cursa directă către marele premiu de 30.000 Euro!
Câteva ore! Atât a mai rămas până la marea filnală „Asia Express”! Cele douã perechi, Raluka și Ana, dar și Liviu și Andrei au muncit din greu să ajungă până aici și au trecut printr-o mulțime de probe de foc, însă bătălia finală abia acum se dă!
Marti, 03.04.2018, 17:36