Tot mai mulți copii au probleme și deformări ale coloanei vertebrale, care netratate la timp pot evolua și se pot complica. Care sunt cele mai frecvente astfel de boli la copii și cum le putem trata.
Simona Dragomir, specialistul în sănătate de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, ne explică cum evităm și cum ameliorăm durerile de spate.
De când a izbucnit pandemia mulţi s-au reorganizat şi au început să lucreze sau să studieze de acasă. Iar asta implică mult timp petrecut pe scaun, în faţa monitorului. Cu toate că poate părea mai relaxant, asta aduce repercusiuni grave...
Marti, 22.09.2020, 08:21Ore întregi pierdute în trafic, ciudă că nu avem drumuri mai bune şi coloane nesfârşite de maşini. Ca şoferi în România, cunoaştem cu toţii aceste frustrări. Cine nu le ştie, ori e demnitar, ori are sirenă. Ministrul Transporturilor...
Miercuri, 02.09.2020, 19:04O coloană de apă fierbinte şi aburi a ţâşnit până la 10 metri înălţime, astăzi, pe o stradă din Capitală. "Gheizerul" din cartierul bucureştean Militari a fost provocat de spargerea unei conducte prin care apa trecea cu o presiune foarte...
Luni, 27.01.2020, 19:42Ruxandra Luca, specialistul pe parenting de la "Neatza cu Răzvan și Dani", a explicat, în direct, cum putem corectă postura copiilor.
Învăţam să stăm corect. E extrem de important să conştientizăm, în primul rând, cât de multe afecţiuni pot apărea doar din postura greşită: oboseală, dureri de spate, de muşchi, de picioare. Dureri de cap, ameţeli, lipsă de concentrare şi chiar anxietate.
Vineri, 03.01.2020, 17:44Învăţam să stăm corect. E extrem de important să conştientizăm, în primul rând, cât de multe afecţiuni pot apărea doar din postura greşită: oboseală, dureri de spate, de muşchi, de picioare. Dureri de cap, ameţeli, lipsă de...
Vineri, 03.01.2020, 12:20Neli Condeescu, specialist in ştiinţele motricităţii, are multă experienţă în lucrul cu copiii. Invitată în platoul Observator, aceasta ne explică care ar trebui să fie greutatea ideală a unui ghiozdan cărat de un copil, care este...
Miercuri, 04.09.2019, 13:55Circulaţia se desfăşoară în coloană joi, între Ploieşti şi Braşov, atât pe DN1, cât şi pe rutele alternative.
Joi, 15.08.2019, 14:44Centrul Infotrafic anunţă că, în judeţul Prahova, se înregistrează valori crescute de trafic, pe DN 1 Ploieşti - Braşov, pe raza localităţii Comarnic (între kilometrii 103 şi 107), pe sensul de urcare, precum şi pe raza staţiunii Buşteni, în ambele sensuri (între kilometrii 128+800 şi 130).
Vineri, 12.07.2019, 12:19Un şofer român care munceşte în Marea Britanie şi care a venit acasă în concediu, a fost ameninţat cu pistolul de un instructor auto, după o şicanare pe Valea Prahovei.
Miercuri, 10.07.2019, 09:57Un şofer a încercat să facă legea pe DN1 cu pistolul. În coloana formată pe Valea Prahovei, acesta a scos arma la un alt şofer. Imaginile filmate dintr-o maşină aflată în spatele celor doi au surprins momentul. Victima a sunat la 112, iar...
Miercuri, 10.07.2019, 08:24Traficul se desfăşoară, luni, în condiţii de aglomeraţie pe Drumul Naţional 1, în judeţul Prahova, circulându-se în coloană între Predeal şi Buşteni, dar şi în Comarnic.
Luni, 17.06.2019, 13:07Din ce în ce mai mulţi tineri se plâng de dureri de spate! E normal, spun specialiştii, atât timp cât stau cu orele în faţa computerului şi se hrănesc nesănătos. Sedentarismul şi surplusul de kilograme au acest efect asupra coloanei....
Miercuri, 08.05.2019, 16:18Centrul Infotrafic anunţă că se circulă în coloană pe mai multe sectoare de pe Drumul Naţional 1, între staţiunile de pe Valea Prahovei, din cauza numărului mare de autovehicule.
Vineri, 26.04.2019, 11:38Smartphone-ul poate deforma coloana. Poziţia greşită în care stăm atunci când îl folosim poate duce la dureri musculare şi chiar la hernii de disc. Medicamentele sau cremele nu fac decât să amelioreze durerea. Soluţia vine din gimnastică...
Sambata, 23.02.2019, 19:47Premieră medicală la Iași! O intervenție chirurgicală de mare gravitate, a fost efectuată marți la Spitalul de Neurochirurgie, cu ajutorul celui mai performant robot din lume folosit în chirurgia spinală și neurochirurgie.
Joi, 21.02.2019, 12:59Invitat la "Neatza cu Răzvan și Dani", maestrul Lin Dong a venit să vorbească despre terapia de corectare a coloanei vertebrale și a articulațiilor.
După ce a ajuns de urgenţă la spital cu dureri insuportabile, Florin Vasilică este pe cale de vindecare, dar face infiltraţii în coloană. Aflați dacă scapă sau nu de operaţie şi cât mai trebuie să suporte tratamentul chinuitor.
Joi, 24.01.2019, 22:08Andreea Marin a trecut prin momente dificile în urmă cu mai bine de o lună de zile, când a suferit o intervenție chirurgicală la coloană, după ce în 2012, ea fusese operată în Turcia. În cadrul unui interviu, vedeta a povestit că a trecut prin emoții mari.
Joi, 13.12.2018, 10:40Andreea Marin a făcut o dezvăluire de-a dreptul emoționantă, chiar cu puțin timp înainte de sărbători! O poză publicată recent de frumoasa vedetă i-a pus imediat pe gânduri pe fani! Ce se întâmplă cu bruneta?
Marti, 11.12.2018, 21:19Andreea Marin, prima apariţie publică după operaţia la coloană! Vedeta face mărturisiri emoţionante şi despre pierderea suferită! Ce se întâmplă cu Andreea Marin, la final de an, în clipul de mai sus.
Marti, 11.12.2018, 18:21Avem primele imagini cu Andreea Marin după intervenția chirurgicală suferită, dar și declarații în premieră despre cum se simte și despre cine i-a fost alături. R
Luni, 19.11.2018, 15:15Veşti bune vin din Elveţia. Un implant electronic de ultimă generaţie îi poate ajuta pe paraplegici să meargă din nou. Dispozitivul, creat de cercetătorii elveţieni se implantează în coloana vertebrală şi are rezultate uluitoare.
Joi, 01.11.2018, 13:58Dispozitivul, creat de cercetătorii elveţieni se implantează în coloana vertebrală şi are rezultate uluitoare. Trei pacienţi cărora medicii nu le mai dădeau nicio şansă de recuperare au reuşit să facă câţiva paşi fără ajutor. Mai...
Joi, 01.11.2018, 13:39Monumentul lui Brâncuşi a căzut victimă cel mai probabil tot unui turist care. şi-a scris numele pe monumentul din Târgu Jiu.
Joi, 12.07.2018, 13:26V-aţi gândit vreodată cum ar fi dacă aţi vedea filmul dumneavoastră preferat în cinematograf, iar coloana sonoră a acestuia să fie interpretată. live?
Luni, 12.03.2018, 08:19V-aţi gândit vreodată cum ar fi dacă aţi vedea filmul dumneavoastră preferat în cinematograf, iar coloana sonoră a acestuia să fie interpretată. live? Ei bine, de acest nou concept au avut parte, seara trecută, spectatorii seriei Star Wars...
Luni, 12.03.2018, 07:47Dependenţa de tehnologie ne cocoşează la propriu. O spun răspicat medicii, care au descoperit un nou sindrom provocat de folosirea excesivă a telefoanelor şi tabletelor. Boala afectează coloana vertebrală şi face ravagii chiar şi printre...
Miercuri, 31.01.2018, 19:31Geanta uriaşă a devenit ca o boală a femeilor active. Pentru că sunt încăpătoare şi ajung să se asorteze la multe ţinute, poşetele supradimensionate sunt încărcate până la refuz. Târziu, îşi dau seama că banalul accesoriul le-a...
Duminica, 28.01.2018, 19:30Ani Crețu face dezvăluiri despre operație. Artista susține că a auzit tot ce vorbeau doctorii în timpul intervenției chirurgicale suferite la coloana.
Joi, 26.10.2017, 22:30Ani Crețu vine pentru prima oară intr-un platou TV după intervenția suferită la coloană. Artista a fost implicată intr-un accident care i-a produs probleme serioase la coloană.
Joi, 26.10.2017, 22:17Pilotul MIG-ului prăbuşit ieri în judeţul Constanţa nu îşi poate mişca picioarele, au anunțat medicii de la Spitalul Militar. El va fi operat astăzi, iar dacă totul va decurge bine, în câteva zile ar putea începe recuperarea. Pilotul avionului MIG 21 Lancer a reuşit să se catapulteze chiar înainte ca avionul să se prăbuşească pe un câmp.
Marti, 13.06.2017, 10:41Pilotul MIG-ului prăbuşit ieri în judeţul Constanţa nu îşi poate mişca picioarele, au anunțat medicii de la Spitalul Militar. El va fi operat astăzi, iar dacă totul va decurge bine, în câteva zile ar putea începe recuperarea. Pilotul...
Marti, 13.06.2017, 09:47Te doare des spatele și vrei să elimini raid această problemă? „Prietenii de la 11” te învață cum!
Persoanele care stau cel mai mult la birou sunt cele mai predispuse la tulburările posturale sau de statică vertebrală ale coloanei, Între acestea se menţionează scolioza, cifoza, cifoscolioza, hiperlordoza şi posibilele combinaţii ale acestora.
Încă un bolnav a cunoscut umilinţe greu de imaginat într-un spital din România. Minute întregi s-a târât spre lift şi a aşteptat să fie ajutat de angajaţii Spitalului Universitar din Bucureşti.
Miercuri, 12.04.2017, 19:20Încă un bolnav a cunoscut umilinţe greu de imaginat într-un spital din România. Minute întregi s-a târât spre lift şi a aşteptat să fie ajutat de angajaţii Spitalului Universitar din Bucureşti.
Miercuri, 12.04.2017, 19:09S-a stins fulgerător şi a lăsat în urmă multă durere, lacrimi, dar şi multe semne de întrebare.
Joi, 16.03.2017, 18:59S-a stins fulgerător şi a lăsat în urmă multă durere, lacrimi, dar şi multe semne de întrebare. În jurul morţii Ilenei Ciuculete s-au făcut o mulţime de speculaţii: s-au verhiculat fel de fel de diagnostice - de la o răceală, la ciroză...
Joi, 16.03.2017, 18:20Nicoleta Stan vorbește la Agenția Vip despre regretata artistă Ileana Ciuculete. ”Avea probleme cu coloana în ultimul timp”, a afirmat aceasta.
Miercuri, 15.03.2017, 23:54Nicoleta Stan vorbește la Agenția Vip despre regretata artistă Ileana Ciuculete. ”Avea probleme cu coloana în ultimul timp”, a afirmat aceasta.
Miercuri, 15.03.2017, 22:38A urcat pe scenă în dureri cumplite. Alexandru Arșinel a avut probleme medicale la prima sa reprezentație din acest an, de la Iași, dar asta nu l-a împiedicat să-și ducă la bun sfârșit rolul. Actorul a suferit a cincea operaţie la coloană,...
Marti, 24.01.2017, 22:52Muzicianul Nicu Alifantis a publicat pe Facebook o fotografie în care apare cu un guler special, după un accident care a afectat discurile cervicale C5 şi C7. Potrivit anunţului său, artistul a fost internat la terapie intensivă, la Metropolitan Hospital.
Marti, 10.01.2017, 15:23Elena de la Insula Iubirii are probleme grave de sănătate! Bruneta a căzut de pe o stâncă şi i s-a fisurat coloana
Elena de la Insula Iubirii are probleme grave de sănătate! Bruneta a căzut de pe o stâncă şi i s-a fisurat coloana.
Luni, 12.12.2016, 15:18Elena de la Insula Iubirii are probleme grave de sănătate! Bruneta a căzut de pe o stâncă şi i s-a fisurat coloana.
Luni, 12.12.2016, 15:14Operaţia care ar fi trebuit să-i salveze viaţa l-a condamnat la suferinţă. Una care se prelungeşte de 6 ani. Un bărbat din Capitală spune că a luat stafilococul auriu în urma unei intervenţii chirurgicale la coloană.
Luni, 18.07.2016, 19:27Cătălin, studentul eminent la Medicină ţintuit în scaunul cu rotile, îşi duce visul mai departe. Un accident în anul al doilea de facultate i-a secţionat coloana, dar nu i-a răpit inteligenţa şi ambiţia.
Vineri, 10.06.2016, 19:28