Cazurile de obezitate în rândul copiilor sunt din ce în ce mai răspândite în lume, iar acest lucru este îngrijorător. De exemplu, un băiat de trei ani din Brazilia deține recordul greutății la categoria sa de vârstă
Miercuri, 08.10.2014, 14:22
O vorbă din popor spune că părinţii ştiu ce e mai bine pentru copilul lor. Nimic de contestat. Consultarea cu părinţii pe marginea oricărei probleme nu poate avea decât rezultate bune.
Luni, 06.10.2014, 20:22
La o lună de la moartea unui copil la maternitatea Elena Doamna din Iaşi medicii îşi pasează vina de la unii la alţii. Directorul spitalului spune că, principalul vinovat este medicul care a monitorizat sarcina gravidei, timp de nouă luni.
Luni, 06.10.2014, 19:13
Are doar 16 ani, însă sufletul lui are poate maturitatea necesară să treacă peste toate greutăţile pe care viaţa i le-a adus.
Luni, 06.10.2014, 18:58
Are doar 16 ani, însă sufletul lui are poate maturitatea necesară să treacă peste toate greutăţile pe care viaţa i le-a adus. Tot ce îşi doreşte este să aibă o carieră şi să lupte pentru visul lui, deşi nu are parte de căldură din partea unei familii.
Soţii Lis sunt pe cale să se despartă? Vestea că cei doi vor avea un copil a picat ca un trăznet pentru Viorel. Mai curajoasă ca oricând, Oana va merge mai departe indiferent de decizia soţului ei. Mai mult, viitoarea mămică deja are...
Luni, 06.10.2014, 12:24
Antonia şi Alex Velea vor avea un copil. Fetiţă sau băiat, cei doi viitori părinţi nu vor să spună încă. Tatăl bebeluşului este însă sigur că va fi amator de. dans şi muzică. Însărcinată în 5 luni, Antonia încă face spectacol pe...
Vineri, 03.10.2014, 19:23
Au fost clipe tensionate în centrul municipiului Timişoara, după ce un copil de doi ani a rămas blocat într-o maşină
Vineri, 03.10.2014, 13:21
Un clip apărut pe internet a șocat întreaga lume! Carnea de pui este considerate alimentul de bază pentru cei mai mult europeni, însa, de-a lungul timpului, au existat diferite zvonuri privind calitatea acesteia.
Vineri, 03.10.2014, 13:19
Mama l-a otrăvit cu laptele matern pentru că nu a reuşit să renunţe la droguri. Un băieţel de numai două luni a ajuns la spital într-o stare de somnolenţă, iar medicii nu au reuşit să-l trezească. În casa părinţilor lui, procurorii au...
Vineri, 03.10.2014, 07:37
Orbit de gelozie şi de alcool, un tânăr şi-a bătut soţia şi tatăl, iar apoi a încercat să se sinucidă. Bărbatul a dat fără milă în femeia care îi dăruise un copil. Nici măcar faptul că soţia ţinea în braţe bebeluşul de şapte...
Vineri, 03.10.2014, 06:37
Viorel Lis nu crede că Oana, soția lui, este însărcinată, dar daca este, dorește să facă testul de paternitate.
Vineri, 03.10.2014, 00:12
Răsturnare de situaţie în cazul elevei de 17 ani din Gorj care a declarat că şi-a incendiat pruncul. Fata a dat foc unui animal, şi nu copilului pe care l-a purtat în pântece. În timp ce anchetatorii căutau răspunsuri, părinţii minorei...
Joi, 02.10.2014, 06:32
Răsturnare incredibilă de situaţie în cazul elevei care şi-a sugrumat şi ars de viu copilul nou născut! FATA A MINŢIT! Rămăşiţele găsite în curtea casei sunt de origine animală. Bebeluşul a fost găsit într-o pungă, în şifonier!
Miercuri, 01.10.2014, 20:58
Familia Dolănescu s-a mărit, de astăzi. Ionuţ, fiul regretatului interpret, este din nou tata. Soţia lui, Doiniţa, a adus pe lume un băiat, la maternitatea Giuleşti, deşi ar fi vrut să-l nască în Statele Unite.
Miercuri, 01.10.2014, 19:19
Bucurie mare în familia Dolănescu! Doiniţa, soţia lui Ionuţ Dolănescu, a născut astăzi un băieţel.
Miercuri, 01.10.2014, 16:16
Este sexy, frumoasă și e pe val! Inna a reușit să cucerească inimile tuturor cu hiturile ei și tocmai de aceea are foarte multe concerte în străinătate. Și dacă pe plan profesional, lucrurile merg ca unse, în plan personal, Inna are de ce se plânge.
Miercuri, 01.10.2014, 14:36
Cătălin Oprişan, omul informat de la Neatza, ne prezintă ştirile amuzante ale zilei.
A împlinit chiar ieri 12 ani, dar a trăit experienţe care depăşesc fantasticul. E povestea incredibilă a unei fetiţe deosebite, pe nume Lorelai, care s-a născut fără mâini şi fără o parte din femur, dar care e în stare să cucerească...
Marti, 30.09.2014, 21:36
Doi părinţi inconştienţi îşi învaţă copilul de câţiva ani să fumeze. Se întâmplă în Rusia, unde filmuleţul a scandalizat mii de oameni.
Marti, 30.09.2014, 14:44
Liv Tyler, fiica celebrului Steve Tyler, a anunțat e însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Marti, 30.09.2014, 14:21
Recent, o femeie a povestit cum a avut parte de un fenomen straniu, care a făcut-o să trăiască cel mai înfricoșător coșmar.
Marti, 30.09.2014, 13:24
O fetiţă de numai un an din Mediaş a fost bătută crunt de iubitul mamei. Motivul este incredibil: copilul plângea noaptea şi nu-l lăsa să doarmă.
Marti, 30.09.2014, 13:07
Cea mai sexy mămică din România a dat iama-n dulciuri. Antonia a recunoscut că bebelusul pe care urmează să-l nască îşi cere drepturile. Iată ce pofte are artista, dar şi cum se comportă copilul cu tăticul Alex Velea!
Marti, 30.09.2014, 11:40
Minune sau gafă monumentală? Un caz absolut uluitor a șocat o comunitate din din Aurora, Zamboanga del Sur, Filipine, după ce un copil a înviat la propria înmormântare.
Marti, 30.09.2014, 11:07
Are trei ani, părul bălai şi un zâmbet care te topeşte. O cheamă Andreea şi este universul părinţilor şi bunicilor ei. La trei ani, fetiţa pe care o vedeţi în imagini duce o luptă cumplită. Cu moartea. Andreea Avrigeanu are leucemie...
Marti, 30.09.2014, 07:57
Îi învaţa pe copii să danseze, să se bucure de viaţă, însă ea, plănuia în secret să-şi ucidă pruncul pe care-l purta în pântece. Şi-a ascuns sarcina de colegii de la primărie, iar când i-a venit sorocul şi-a aruncat bebeluşul în...
Marti, 30.09.2014, 06:33
La 17 ani a dat viaţă şi a luat viaţă. O elevă din Gorj a născut un bebeluş pe care l-a omorât după naştere. L-a ţinut în braţe, doar cât a scâncit, de câteva ori. Apoi i-a dat foc şi l-a îngropat în grădină.
Luni, 29.09.2014, 19:14
Întâmplare cumplită într-o localitate din Gorj. O elevă de 17 ani i-a povestit psihologului de la liceul în care învaţă că a născut un bebeluş sănătos apoi i-a dat foc, ca să scape de el.
Luni, 29.09.2014, 16:35
Daaa, a fost și el mic și emana inocență din toți porii. Astăzi, Justin Bieber le-a făcut o mega surpriză fanilor de pe Instagram, arătându-le o fotografie de pe vremea când avea, cel mai probabil, trei anișori.
Luni, 29.09.2014, 15:37
Un ziar din Africa a publicat ceea ce pare a fi povestea secolului, cel puțin pe continentul negru. Jurnaliștii de la Daily Observer au povestit cum un băiețel în vârstă de numai două luni a devenit adult în câteva clipe și s-a făcut nevăzut.
Luni, 29.09.2014, 14:30
O femeie nu a ţinut cont de sfaturile medicilor pe timpul sarcinii, iar asta a costat-o mult. A rămas îngrozită când a văzut ce a născut.
Luni, 29.09.2014, 14:10
Prin clipe de coşmar a trecut şi familia unei fetiţe de doar un an şi patru luni, din Alba. Copila s-a opărit cu apă clocotită, într-un moment de neatenţie al părinţilor. Strigătele de durere au alertat-o imediat pe mama ei, care a chemat...
Luni, 29.09.2014, 13:06
Este în lumina reflectoarelor de foarte multă vreme! Mai nou, s-a săturat de toată agitaţia mondenă. Ellie White îşi mai doreşte un copil, dar soţul ei stă pe gânduri. Iată ce metode foloseşte cântăreaţa pentru a-l convinge!
Vineri, 26.09.2014, 19:35
Alex Velea radiază de fericire! În doar câteva luni Antonia îi va aduce pe lume primul său moştenitor iar artistul numără zilele până la cel mai important moment din viaţa lui!
Vineri, 26.09.2014, 17:46
Fiul regretatului îmblânzitor de crocodili Steve Irwin dovedeşte că aşchia nu sare departe de trunchi. Odată cu pasiunea pentru marile reptile, Bob Irwin are parte şi de riscurile aferente. Puştiul de 10 ani a fost la un pas să fie muşcat de...
Vineri, 26.09.2014, 16:21
Invitată la Agentul VIP, Carmen Brumă a vorbit despre cum i s-a schimbat viaţa de când a venit pe lume primul său copil!
Vineri, 26.09.2014, 08:38
Invitată la Agentul VIP, Carmen Brumă a vorbit despre cum i s-a schimbat viaţa de când a venit pe lume primul său copil!
Joi, 25.09.2014, 23:47
Invitată la Agentul VIP, Carmen Brumă a vorbit despre cum i s-a schimbat viaţa de când a venit pe lume primul său copil!
Joi, 25.09.2014, 23:43
A fost arsă cu acid, bătută, înfometată şi aruncată de la etaj. Kassandra, fetiţa care a fost abandonată de mamă şi chinuită, de propria bunică, e fiica adoptivă a fostului internaţional Iosif Rotariu. Dragostea părinţilor este pentru...
Joi, 25.09.2014, 19:04
A fost panică totală astăzi, într-o şcoală din Piteşti! Un băiat de şase ani, elev în clasa zero, a alunecat şi a rămas prins cu un picior în WC-ul turcesc al şcolii. Însoţitorul lui a alertat pompierii. A fost nevoie însă de o...
Joi, 25.09.2014, 16:19
De câţiva ani, Cosmina Păsărin trăieşte o poveste de dragoste alături de Nemer, iubitul ei de origine arabă. Totuşi, parcă ar mai trebui ceva ca fericirea să fie deplină! Un copil, evident! Iată care este motivul pentru care vedeta pe care...
Miercuri, 24.09.2014, 19:50
Durere fără margini pentru un bărbat din Colorado, SUA, care timp de şapte ani a mers zilnic la mormântul altui copil crezând că este al fiului ei.
Miercuri, 24.09.2014, 08:50
Anna Lesko iubeşte la nebunie rolul de mămică. Vedeta spune că este foarte fericită şi nu vrea ca Adam să fie singur. De aceea, se gândeşte serios să mai aducă pe lume un copil.
Miercuri, 24.09.2014, 08:06
Anna Lesko iubeşte la nebunie rolul de mămică. Vedeta spune că este foarte fericită şi nu vrea ca Adam să fie singur. De aceea, se gândeşte serios să mai aducă pe lume un copil. Chiar dacă şi-a reluat concertele, Anna nu şi-a neglijat...
Miercuri, 24.09.2014, 07:50
Un copil de doi ani dintr-o comună vasluiană a trecut prin chinuri groaznice. Într-o clipă de neatenţie a părinţilor, băiatul a vărsat peste el o oală cu lapte fierbinte. Arsurile i-au afectat o mare parte din corp, iar gravitatea lor i-a...
Luni, 22.09.2014, 06:42
La vârsta la care alţi copii "fac sport" doar pe calculator, Dan e gata să treacă înot Canalul Mânecii. Are doar 15 ani şi o voinţă de fier. În fiecare săptămână, înoată câte 30 de kilometri, în ocean, în Australia, ţara care l-a...
Duminica, 21.09.2014, 19:42
Marcel Pavel declară că își dorește din tot sufletul ca fiica mea să aibă fizicul soției mele.
Sambata, 20.09.2014, 17:43
Sute de copii bolnavi din Romania au nevoie de ajutorul nostru. Le putem da o sansa la viata sanatoasa printr-un SMS la 8848. Unul dintre acesti copii este si Ioana. Are doi ani si in urma cu trei luni i-a fost descoperita o tumoare la colon.
Sambata, 20.09.2014, 17:09
Sorin Oprescu a trăit momente deosebit de emoţionante în această dimineaţă, când a fost invitat în platoul emisiunii "Neatza", cu ocazia aniversării a 555 de ani de la prima atestare documentara a orasului.
Vineri, 19.09.2014, 10:34