Antena Căutare

Povestea secolului în presa din Africa: Un bebeluș s-a transformat în adult, în câteva secunde!

Un ziar din Africa a publicat ceea ce pare a fi povestea secolului, cel puțin pe continentul negru. Jurnaliștii de la Daily Observer au povestit cum un băiețel în vârstă de numai două luni a devenit adult în câteva clipe și s-a făcut nevăzut.

| Hepta

Un ziar din Africa a publicat ceea ce pare a fi povestea secolului, cel puțin pe continentul negru. Jurnaliștii de la Daily Observer au povestit cum un băiețel în vârstă de numai două luni a devenit adult în câteva clipe și s-a făcut nevăzut.

Smith Freeman este numele bebelușului care a crescut în câteva minute cât alții într-o viață. Lorpu Kollie, mama lui, în vârstă de 16 ani, a povestit că mergea cu micuțul în brațe, către o fermă, iar la un moment dat, acesta a început să vorbească și i-a cerut să îl pună jos.

”Imediat ce l-a pus pe Smith jos, băiatul în vârstă de două luni a crescut instantaneu și s-a transformat într-un bărbat în toată firea”, a scris Marcus N Malayea, autorul articolului din publicația liberiană.

Se pare că micuțul era nemulțumit de faptul că bunica lui îl înjura, așa că imediat ce transformarea a fost completă, a fugit printr-un tufiș și, de atunci, nu mai știe nimeni nimic despre el.

Articolul continuă după reclamă

Mama lui Smith susține că fiul ei ”nu avea nicio cicatrice sau malformație care să-i convingă pe membrii comunității că bebelușul aparținea, într-o oarecare măsură, unei părți întunecate a lumii”.

Deși nu mai știu nimic despre Smith, membrii familiei sale nu sunt preocupați de soarta lui, ci de faptul că Lorpu va avea dificultăți în găsire aunui nou soț, după ce s-a întâmplat cu fiul ei.

Povestea celei mai MARI FEMEI! 36 de ore de travaliu şi un copil uriaş... Mai rar asculți și vezi așa ceva: Iată cum un singur artist cântă un duet cu vocile lui Freddie Mercury și Luciano Pavar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din țară
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x