Guvernul a accesat Fondul de Rezervă pentru ca instituțiile statului să își poată plăti angajații! Iată care sunt instituțiile care au rămas fără buget pentru anul 2024!
Luni, 05.08.2024, 17:08A fost aglomeraţie ca-n vremurile bune în prima zi în care instituţiile statului s-au deschis. Sute de oameni din toată ţara au luat drumul caselor de pensii imediat ce au scăpat de restricţii. Cei mai mulţi s-au expus pericolelor fără să...
Luni, 18.05.2020, 19:04Consilierul PNL Iaşi Răzvan Timofciuc solicită reducerea cu 50 la sută a salariilor directorilor din societăţile subordonate primăriei Iaşi: ”Au venituri indecente, în timp ce angajaţii sunt trimişi în şomaj tehnic”.
Duminica, 29.03.2020, 17:37Premierul Ludovic Orban spune că este nevoie de măsuri care să întărească toate instituţiile care sunt în prima linie a bătăliei împotriva coronavirusului şi acestea pot fi luate în cadrul stării de urgenţă. Primul ministru a precizat că alte măsuri vizează achiziţii prin negociere directă pentru echipamente şi materiale sanitare.
Duminica, 15.03.2020, 19:19Primăria Craiova a anunţat, marţi, că a decis suspendarea tuturor activităţilor culturale ale instituţiilor din subordine până în 22 martie, fiind afectate, printre altele, Opera Română Craiova, Filarmonica Oltenia sau Casa de Cultură. Măsura a fost luată pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Marti, 10.03.2020, 14:07Anul Nou a început cu cozi la paşapoarte pentru românii care lucrează în străinătate. De sărbători, toate instituţiile din ţară au un program special pentru a putea face faţă numărului mare de cereri.
Duminica, 05.01.2020, 09:08Zilele de 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020 ar putea fi declarate zile libere, pentru angajaţii din instituţiile şi autorităţile publice, acestea urmând a fi recuperate până la 31 ianuarie 2020, potrivit unui proiect de Hotărâre.
Joi, 19.12.2019, 13:13Klaus Iohannis a convocat, pentru marţi, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru a discuta despre bugetul instituţiilor din domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Marti, 17.12.2019, 07:00Guvernul ungar a transmis luni Parlamentului o propunere de lege prin care vrea să aibă mai mult control asupra teatrelor, fapt care a stârnit un val de revolte, actorii şi publicul considerând că libertatea artistică este ameninţată, scrie Reuters.
Marti, 10.12.2019, 10:31Eugen Iancu, tatăl tânărului mort în incendiul din clubul Colectiv și președintele Asociației Colectiv, a declarat, la comemorarea a patru ani de la tragedie, că la conducerea instituţiilor statului stau ''aproape aceleaşi personaje care au dovedit că în cei 30 de ani de la comunism nu au schimbat absolut nimic", iar Justiţia nu se grăbeşte să găsească vinovaţi în ceea ce priveşte tragedia petrecută la Clubul Colectiv în urmă cu patru ani.
Miercuri, 30.10.2019, 14:16Cazul de la Caracal este departe de a fi rezolvat și, în ciuda faptului că a stârnit numeroase reacții din partea oamenilor, n-au existat mulți oameni care să fie demiși ori care să fi ales să plece.
Duminica, 27.10.2019, 18:47Un sistem informatic performant poate asigura operativitatea şi trasabilitatea desfăşurării activităţii Instituţiilor Supreme de Audit într-o abordare obiectivă, asigurând astfel acurateţea datelor verificate în misiunile de audit şi creşterea calităţii rapoartelor transmise către Parlament şi societatea civilă, consideră prreşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc.
Vineri, 25.10.2019, 18:00Cristian Buchiu, şef interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a declarat marţi, după ce Comisia Europeană a publicat raportul MCV, că CE este încrezătoare că autorităţile române vor da un nou impuls în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor Mecanismului de cooperare şi verificare.
Marti, 22.10.2019, 16:53Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a declarat, vineri, că, după trecerea moţiunii de cenzură, mai multe ministere autorităţi şi companii publice ”au intrat în febra concursurilor făcute de ochii lumii pentru angajarea pe posturi”. ”Este greu de crezut că aceste concursuri vor fi ocupate pe criterii corecte”, susţine Turcan, care solicită PSD ”să oprească imediat colonizarea instituţiilor cu fideli de partid”.
Vineri, 18.10.2019, 15:40Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, solicită instituţiilor statului să se sesizeze şi să ia măsuri în urma declaraţiilor făcute de Viorica Dăncilă în cadrul reuniunii pe care a avut-o cu social-democraţii. Turcan a menţionat că prin acele afirmaţii Dăncilă a spus că prioritatea ei la guvernare a constituit-o protejarea infractorilor, iar deciziile luate au avut ca scop salvarea corupţilor din puşcărie.
Miercuri, 09.10.2019, 14:50Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după şedinţa CSAT în care s-a discutat cazul Caracal că una dintre cauzele principale de deprofesionalizare a instituţiilor este reprezentată de numirile în funcţii făcute pe criterii politice, nu pe criterii de performanţă. (Vom reveni)
Marti, 30.07.2019, 16:03Românii au ales să meargă la toate obiectivele culturale din țară, în Noatea Muzeelor, mai ales că intrarea a fost gratuită.
Marti, 21.05.2019, 09:19Românii ar putea scăpa de drumurile la ghişee. Se pregăteşte revoluţia documentelor. Certificatele de naştere, de căsătorie sau alte documente de stare civilă vor fi stocate într-o bază de date la care vor avea acees mai multe instituţii.
Joi, 04.04.2019, 19:36Agenţia de Credite şi Burse de Studii, Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Sunt doar două dintre instituţiile de care nu aţi auzit vreodată, dar care funcţionează de ani buni și au angajaţi care pot fi consideraţi, fără ezitare, bugetari de lux.
Miercuri, 05.12.2018, 16:38Agenţia de Credite şi Burse de Studii! Autoritatea pentru Reformă Feroviară! Sunt doar două dintre instituţiile de care nu aţi auzit vreodată, dar ele funcţionează de ani buni. Şi au angajaţi care pot fi consideraţi, fără ezitare,...
Miercuri, 05.12.2018, 16:18Deşi economia are alocat doar un procent din atenţia publică, este singurul instrument prin care ţara noastră se poate dezvolta, iar cetăţenii să rămână acasă. Un aspect pus în dezbatere de Florin Dănescu, preşedintele al Asociaţiei...
Vineri, 16.11.2018, 07:30Mii de şcoli, spitale şi instituţii din ţară ar putea fi închise de pompieri, începând de astăzi. Motivul: nu au autorizaţie de securitate de incendiu, iar termenul pentru obţinerea documentului a expirat.
Luni, 02.10.2017, 19:35Un exerciţiu de apărare împotriva atacurilor cibernetice a fost organizat de Serviciul Român de Informaţii timp de trei zile pentru a pregăti instituţiile statului să facă faţă unor asemenea incidente.
Miercuri, 17.05.2017, 19:51Un exerciţiu de apărare împotriva atacurilor cibernetice a fost organizat de Serviciul Român de Informaţii timp de trei zile pentru a pregăti instituţiile statului să facă faţă unor asemenea incidente.
Miercuri, 17.05.2017, 19:39Jurnalista Andreea Ţopan şi profesorul Dumitru Borţun, sociolog, vorbesc la Observator despre protestele din aceste zile.
Joi, 02.02.2017, 19:16William Delannoy, primarul comunei Saint-Ouene, aflată la periferia Parisului, refuză şcolarizarea copiilor romi în şcolile din localitatea care se află sub directiva sa, poziţie considerată ilegală în legislaţia franceză, informează site-ul canalului BFM TV.
Luni, 19.09.2016, 22:46Orele pierdute pentru obţinerea unui act vor deveni în curând doar o tristă amintire. Este promisiunea Guvernului, care a pus tunurile pe hăţişul birocratic. Românii petrec în instituţiile statului şi de câteva zeci de ori mai mult timp...
Marti, 28.06.2016, 19:38Avem instituţii de stat câtă frunză şi iarbă, cu denumiri care mai de care mai pompoase. După denumiri şi banii pe care-i primesc de la bugetul de stat ai zice că singura lor misiune e să ne facă viaţa mai uşoară.
Miercuri, 08.06.2016, 19:38Angajaţii mai multor instituţii din Hârlău, judeţul Iaşi, au simţit că li se face brusc cald în clipa în care poliţiştii au dat buzna peste ei. Sunt acuzaţi că au primit sau au dat mită lemne pentru foc
Joi, 21.01.2016, 13:22Instituţii ale statului au sediul în clădiri pericol-public. Teatre care funcţionează în construcţii cu risc seismic ridicat, primării care stau să se dărâme şi săli de spectacole care nu au mai fost renovate de zeci de ani.
Duminica, 08.11.2015, 19:38După trei săptămâni, băncile greceşti îşi redeschid, luni, porţile, chiar dacă restricţiile la retragerea de fonduri se vor menţine o vreme. Instituţiile europene reiau asistenţa financiară pentru Grecia după ce parlamentul elen a...
Vineri, 17.07.2015, 07:40Trei statui de patrimoniu, care au dispărut din faţa unor instituţii din Timişoara, au fost găsite în curtea unui localnic.
Marti, 16.06.2015, 16:24Echipa Observator s-a dus cu uratul pe la Ministere. Dar în prima zi lucrătoare după Crăciun, instituţiile statului şi-au deschis cu greu porţile. Miniştrii n-au venit la prima oră la muncă.
Luni, 29.12.2014, 19:26Împrumuţi 10 mii de euro şi dai înapoi de trei ori mai mult. Nu vorbim de afacerile cămătarilor, ci de creditele oferite de instituţiile financiare nebancare.
Sambata, 05.07.2014, 19:39Mai mulţi senatori PSD propun ca fumatul să fie interzis complet în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor centrale şi locale.
Luni, 30.06.2014, 19:01Adrian Măniuţiu a prezentat în cadrul emisiunii Income Magazine, un sondaj realizat la nivel european care arată percepţia românului faţă de starea economiei, dar şi ce încredere au în instituţii.
Luni, 19.05.2014, 10:05În seara aceasta, muzeele au prins viaţă. Oamenii au fost primiţi cu braţele deschise de personajele trecutului şi introduse în tainele istoriei. Muzeele din ţară au fost deschise până spre dimineaţă, iar intrarea a fost gratuită.
Duminica, 18.05.2014, 10:05Discuţia privind numirea lui Klaus Iohannis ca vicepremier trebuie privită „în cheie electorală”, consideră analistul Bogdan Chirieac, care consideră că PNL şi Crin Antonescu îşi doresc să deţină instituţiile de forţă, ca o...
Luni, 10.02.2014, 19:11Răzvan Dumitrescu a prezentat, în ediţia de vineri a emisiunii "Subiectiv", schema responsabilităţilor instituţiilor din România, în caz de urgenţă, aşa cum a fost ea alcătuită prin Hotărârea de Guvern 741/2008.
Vineri, 24.01.2014, 21:27Incompetenţa instituţiilor statului pare să nu aibă limite. La două zile de la accident, autorităţile încă nu ştiau coordonatele locului în care a avut loc accidentul!!! Doi angajaţi de la cadastru au fost trimişi pe munte să facă...
Joi, 23.01.2014, 14:21Instituţiile de forţă ale regimului Băsescu
Miercuri, 15.01.2014, 21:51Corpul de control al premierului a făcut 35 de sesizari la DNA, Parchet si la Directia de Investigare a Crimei Organizate în 2013. S-au sesizat peste 230 de posibile fapte penale. Au fost descoperite nereguli la Complexul Energetic Oltenia, CNADNR,...
Vineri, 10.01.2014, 13:24In timp ce educatia din Romania se poticneste de asa-zisul “examen de maturitate”, alte universitati din lume se intrec la un nivel de cultura pe care nu-l vom atinge vreodata.
Joi, 10.10.2013, 15:04Românii nu au încredere în bănci. Cele mai frecvente reclamaţii sunt legate de taxele şi comisioanele prea mari percepute de acestea, dar şi de clauzele abuzive din contractele de credit.
Marti, 24.09.2013, 09:24Învăţământul românesc mai primeşte o lovitură. Cele patru universităţi româneşti care se află în topul 800 al celor mai bune instituţii de învăţământ superior din lume au ajuns cu 100 de poziţii mai jos faţă de anul trecut.
Miercuri, 11.09.2013, 10:05Bugetarele sexy pun stăpânire pe instituţiile publice dacă ne luăm după pozele pe care le postează pe facebook, scriu jurnaliştii de la Ziarul Ring.
Joi, 29.08.2013, 10:51Fiul generalului de Securitate Bordea, care semna note informative în dosarul regelui Mihai, este membru în CSM, a declarat jurnalistul Răzvan Savaliuc, senior editor la Lumea justiţiei, în ediţia de miercuri a emisiunii "Sinteza zilei". "Nu spun...
Miercuri, 07.08.2013, 21:54Doar patru din cele 18 ministere din România publică pe internet veniturile salariaţilor şi achiziţiile publice la zi. În celelalte cazuri, fie aceste informaţii lipsesc cu desăvârşire, fie sunt neactualizate, cu toate că legea spune clar...
Marti, 23.04.2013, 10:37Arhiepiscopiile si Mitropoliile din tara detin averi uriase, de la cladiri, terenuri, mii de hectare de padure pana la trusturi de presa.
Marti, 23.04.2013, 07:28Mircea Badea crede ca in Romania exista o ineficienta totala privitor la lupta anticoruptie a institutiilor abilitate.
Miercuri, 30.01.2013, 11:35