El este internat la Spitalul Floreasca, in stop cardio-respirator. Se află la secția de terapie intesivă unde este intubat
Miercuri, 01.03.2017, 14:01Tânărul de 25 de ani cu handicap şi bolnav de diabet, a aşteptat timp de două ore până s-a eliberat un pat, spune conducerea spitalului. Însă fotografia cu pacientul întins pe patul improvizat a stârnit revoltă printre localnici şi pe...
Marti, 31.01.2017, 19:22Republicanul, în vârstă de 92 de ani, a fost spitalizat pentru o insuficiență respiratorie acută cauzată de pneumonie. El se află acum, sub tratament, la secţia de terapie intensivă a spitalul din Houston. Soţia sa, Barbara, a fost şi ea...
Joi, 19.01.2017, 07:53În urmă cu puţin timp, a apărut o informaţie că fostul acționar dinamovist ar fi fost operat din nou pe cord, la Spitalul Floreasca din Capitală.
Joi, 15.12.2016, 14:15Cristian Borcea a ajuns la Spitalul Floreasca, din Capitală, din cauza unor probleme la picior. A fost adus astăzi, de la penitenciarul Jilava. Surse medicale susţin că fostul acţionar la Dinamo va fi operat, în perioada următoare
Marti, 29.11.2016, 19:24Un băiat de 7 ani din Bistriţa-Năsăud a ajuns la spitalul din Târgu Mureş după ce a fost rănit de un cal. Animalul l-a lovit cu copita în abdomen. Copilul fost dus la Urgenţe, cu dureri mari de burtă. Din fericire, viaţa nu-i este în pericol.
Joi, 03.11.2016, 13:17Cunoscutul artist a dezvăluit amănunte pe pagina sa de Facebook, însă s-a limitat să spună doar că a fost nevoit să meargă la o clinică privată din Sibiu
Miercuri, 26.10.2016, 19:39Un sucevean de 46 de ani din Fălticeni acuză medicii că nu l-au internat în spitalul din oraş pe motiv că este prea gras și nu au pat. Într-adevăr, bărbatul are 260 kilograme şi suferă de obezitate morbidă
Joi, 06.10.2016, 13:29Spitalul Tel HaShomer a anunţat miercuri dimineaţă că fostul preşedinte israelian şi laureat al premiului Nobel pentru Pace, Shimon Peres, rămâne ”stabil, dar într-o stare gravă”, după ce a suferit un accident vascular cerebral major. Shimon Peres, în vârstă de 93 de ani, a fost spitalizat marţi seara şi plasat sub anestezie
Miercuri, 14.09.2016, 19:13Clipe de cumpănă pentru actorul Sebastian Papaiani. Zilele trecute, a fost internat de urgenţă la spitalul Universitar după ce i s-a făcut rău. Medicii au bănuiala că a suferit un accident vascular cerebral.
Joi, 26.05.2016, 16:12Emoţii pentru fanii lui Prince. Avionul în care era cântăreţul american a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pe un aeroport din Illinois, pentru că artistul se simţea foarte rău.
Sambata, 16.04.2016, 07:49Liviu, soţul Israelei Vodovăz, încearcă să-şi facă dreptate după ce a petrecut o noapte în secţia de Psihiatrie a spitalului din Sighet, unde susţine că a fost bătut de mai mulţi infirmieri
Miercuri, 06.04.2016, 01:05Israelei Vodovăz susţine că soţul ei are şi acum coşmaruri după suferinţele la care a fost supus în secţia de Psihiatrie a spitalului din Sighet.
Miercuri, 06.04.2016, 00:42Liviu, soţul Israelei, are războiul lui cu personalul medical din Secţia de Psihiatrie a Spitalului din Sighet unde, susţine el, a fost bătut crunt. Drept urmare, reporterii Un Show Păcătos au realizat o anchetă pe marginea acestor afirmaţii...
Marti, 05.04.2016, 23:58Un copil de doi ani cu infecţie respiratorie acută şi suspiciune de sindrom hemolitic uremic este transferat de la Braşov la Spitalul Marie Curie din Bucureşti. Medicii spun că un diagnostic final în cazul lui urmează să fie stabilit, după...
Sambata, 19.03.2016, 14:55Bebeluşul român internat într-un spital din Florenţa cu sindrom hemolitic-uremic s-a îmbolnăvit de la brânza Brădet. Autorităţile italiene au confirmat acest lucru, în urma analizelor de laborator efectuate pe sortimentul românesc de...
Vineri, 18.03.2016, 13:05Panica E.coli de la brânza românească a ajuns în Italia! Acolo unde autorităţile sunt în alertă după ce un copil de un an şi două luni, dintr-o familie de români, a ajuns la spital cu sindrom hemolitic-uremic.
Marti, 15.03.2016, 19:09Un copil de 8 ani din Călăraşi riscă să rămână cu sechele toată viaţa, după ce a fost bătut crunt de un coleg de şcoală. Şi în loc să-l trimită la spital, învăţătoarea l-a curăţat de sânge şi l-a pus să stea în banca lui, până la finalul orelor. Dascălul nu înţelege nici acum unde a greşit, chiar dacă băiatul e de trei săptămâni internat. Iar în tot acest timp, conducerea şcolii nu a luat nicio măsură
Sambata, 12.03.2016, 09:30Mama fetițelor bolnăvioare și-a părăsit fiicele în spital pentru că nu a vrut să doarmă pe scaun, deșii pruncii ei aveau nevoi de ea. Mama Claudia a preferat să plece de lângă ele, să nu se chinuiască prea tare.
Marti, 08.03.2016, 17:46Întreaga ţară aşteaptă noi veşti despre starea de sănătate a Regelui Mihai. Majestatea Sa e în continuare internat într-o clinică din Lausanne, după intervenţia chirurgicală suferită la Londra. Pericolul nu a trecut, spun surse apropiate...
Luni, 07.03.2016, 19:13A fost scandal seara trecută în Drobeta Turnu Severin. Un bărbat de 26 de ani a ajuns la spital după ce a fost snopit în bătaie de mai mulţi indivizi. În timp ce el era lovit, tatăl lui era ameninţat, ca să nu intervină.
Miercuri, 10.02.2016, 13:17Oraşul Brăila este terorizat de vestea că un tânăr atacă pe străzi, cu o furie nebună. Patru dintre cele cinci femei lovite crunt şi mutilate au depus deja plângeri penale împotriva lui.
Miercuri, 03.02.2016, 19:19Un bărbat internat la Spitalul Elias a atacat trei asistente medicale, pe una a încercat să o strângă de gât şi a muşcat-o, iar o alta a fost îmbrâncită şi a suferit o fractură de tibie, fiind dusă direct în sala de operaţie.
Joi, 17.12.2015, 16:36Fundatia Mereu Aproape si Fundatia Vodafone Romania au lansat programul „Licuricii”, prin care Internatul Scolii Gimnaziale Lunca Cernii de Jos din judetul Hunedoara a fost modernizat si reamenajat. Programul „Licuricii” se desfasoara in cadrul proiectului „Ajuta un sat. Schimba o tara”, dezvoltat de Fundatia Mereu Aproape si Fundatia Vodafone Romania si are ca scop crearea unor conditii mai bune pentru copiii care locuiesc in internatul scolii.
Luni, 14.12.2015, 13:17Cu şase luni de iarnă grea, în care trebuie să meargă pe jos 8, 10 sau chiar 12 kilometri până la şcoală, mulţi copii ar fi tentaţi să renunţe la educaţie. Nu si copiii din Lunca Cernii care au ales sa stea in internat.
Vineri, 11.12.2015, 07:16Lucian Bute a primit o nouă lovitură. Doi oameni au murit după ce s-au prăbuşit cu tot cu balconul apartamentului deţinut de campion. Un al treilea e internat în stare gravă.
Duminica, 06.12.2015, 19:10Sorin Oprescu află dacă judecătorii îi dau voie să se interneze pentru operaţia la plămâni. Cercetat în arest la domiciliu, primarul suspendat al Capitalei aşteaptă decizia Curţii de Apel Bucureşti pentru a şti dacă îşi poate părăsi...
Miercuri, 25.11.2015, 13:20În spitalele din străinătate, 28 de răniţi în incendiul de la Colectiv se luptă în continuare pentru viaţa lor. În ţară, 76 sunt încă în grija medicilor.
Marti, 10.11.2015, 13:2532 de oameni morţi, alţi peste o sută internaţi în spitalele din România. La exact o săptămână de la tragedia din Colectiv, vieţile a 65 de oameni atârnă în balanţă. Starea lor e foarte gravă, iar fiecare minut care trece e, de fapt, o...
Vineri, 06.11.2015, 19:25Dependenţa de mâncare l-a adus în stradă pe Steven Assanti, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Cranston, Statele Unite ale Americii, căci şi-a comandat o pizza şi a fost dat afară din spitalul în care era internat.
Joi, 08.10.2015, 13:57Sorin Oprescu rămâne internat la Spitalul Universitar! Poliţiştii fac cu schimbul de pază la uşa salonului! Astăzi, doctorii au vrut să vadă ce se întâmplă cu boala sa veche - diabetul
Duminica, 27.09.2015, 19:16Sorin Oprescu rămâne după gratii. Judecătorii i-au respins cererea prin care a cerut să fie cercetat sub control judiciar. Asta deşi Avocatul Poporului trage semnalul de alarmă: Oprescu trebuie internat la spital, la o secţie de cardiologie!
Vineri, 25.09.2015, 19:12Nu este pentru prima dată când liderul PRM are nevoie de intervenţia medicilor, acesta suferind de mai mulţi ani şi de diabet. În 2013, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a fost internat de urgenţă, tot la Spitalul Militar, în urma unei căderi...
Luni, 14.09.2015, 13:31Turiştii care n-au ajuns la spital şi-au petrecut noaptea într-un internat din Brăila. Vizibil afectaţi de tragedie sunt recunoscători că au scăpat cu viaţă. Autocarul gonea cu o sută de kilometri pe oră, iar în opinia lor şoferul turc e...
Joi, 20.08.2015, 07:38Un italian descoperă România. Şi nu în sensul bun. Abia venit în ţara noastră, a fost internat într-un spital de stat. Iar aici, a învăţat cel mai bine cum stau lucrurile.
Miercuri, 12.08.2015, 19:34Despre problemele din spitale vorbesc pacienţii îngroziţi de mizerie. Lifturile nu merg, pereţii cad peste ei, iar toaletele sunt, în unele cazuri, adevărate bombe biologice. În duşuri şi peste chiuvete stau aruncate seringi folosite şi...
Joi, 16.07.2015, 19:23Mircea Badea a comentat în cadrul emisiunii ”În Gura Presei” despre cazul lui Gabriel Cotabiță, care se află internat în spital în stare gravă!
Miercuri, 13.05.2015, 12:02Artistul Gabriel Cotabiţă trece prin momente critice. Cântăreţului i s-a făcut rău în urmă cu câteva ore şi a avut nevoie să fie resuscitat. Acum, artistul este în sala de operaţie. Medicii urmează să-i monteze un cateter.
Vineri, 08.05.2015, 16:11O femeie din Suceava îi acuză pe medicii de la Spitalul din Rădăuţi că i-au ucis soţul. Bărbatul a ajuns acolo cu o banală răceală şi a plecat în sicriu după ce i-ar fi fost făcute două injecţii cu antibiotic, fără să fie testat...
Luni, 23.03.2015, 19:21Oana Zăvoranu e puţin mai liniştită. Mama ei se simte mai bine. Marioara Zăvoranu a ajuns în stare gravă la Spitalul Fundeni. A fost intubată şi sedată şi câteva zile a fost inconştientă.
Marti, 27.01.2015, 19:12Emoţii pentru familia Bush, după ce George Bush senior a fost internat de urgenţă în această noapte
Miercuri, 24.12.2014, 13:32Momente dificile pentru îndrăgitul actor Mircea Albulescu. În această dimineaţă el a ajuns la Spitalul Judeţean din Timişoara cu dureri puternice în zona inimii. Potrivit unor surse medicale, actorul a fost la un pas de infarct.
Marti, 25.11.2014, 13:05De la poliţie la spital! Narcisa a ajuns azi pe mâna medicilor, după ce ieri a fost eliberă sub control judiciar. A avut o zi încărcată care a început dimineaţa devreme. Asta după ce noaptea trecută, Guţă a preferat să stea cu ea în loc...
Miercuri, 29.10.2014, 17:05Şi-a dus copilul răcit la doctor şi a aflat că are SIDA. Câteva zile mai târziu, avea să îi moară în braţe. Îl chema Daniel, ca pe tânărul din Segarcea care a pus pe jar tot oraşul. Şi ar fi fost infectat cu HIV, tot la naştere,...
Vineri, 24.10.2014, 19:14Mai mulţi elevi din Timişoara au ajuns, ieri, la spital, cu toxiinfecţie alimentară. Problemele au început imediat după ce copiii au luat prânzul la cantina internatului unde sunt cazaţi.
Vineri, 10.10.2014, 13:09Momente grele pentru Sorin Ovidiu Vîntu. Omul de afaceri a fost internat de urgenţă la Spitalul Penitenciarului Rahova. Ar avea nevoie să fie operat pentru extirparea unei tumori la plămâni, după cum scrie în cererea lui de eliberare...
Joi, 09.10.2014, 13:21De patru zile, actorul Jean Paler este internat la Spitalul Judeţean Braşov. A ajuns în stare gravă, după un concert în aer liber.De patru zile, actorul Jean Paler este internat la spitalul judeţean Braşov. A ajuns în stare gravă, după un spectacol în aer liber.
Miercuri, 17.09.2014, 13:38De patru zile, actorul Jean Paler este internat la spitalul judeţean Braşov. A ajuns în stare gravă după un concert în aer liber
Miercuri, 17.09.2014, 13:23Noapte de coşmar pentru Clejani. Viorica şi Ioniţă au fost în pragul infarctului. S-au trezit în miez de noapte şi au plecat de urgenţă la spital
Vineri, 05.09.2014, 13:03Gheorghe Turda se simte mai bine, dar nu scapă de medici. Cel de-al treilea accident vascular pe care l-a suferit e unul cât se poate de serios, aşa că mai are nevoie de câteva zile de monitorizare în spital.
Joi, 28.08.2014, 19:10