Administratia Fondului pentru Mediu a inceput sa distribuie cea de-a treia serie de tichete din programul de stimulare a innoirii parcului auto national.
Marti, 18.05.2010, 00:00
Statisticile politiei demonstreaza ca, mai nou, hotii bucuresteni s-au reprofilat. Acestia au ales o cale mai putin riscanta sa faca bani usor. Fura componente de masini, pe care le vand apoi in targurile de specialitate.
Marti, 18.05.2010, 00:00
In ciuda crizei, cele mai scumpe masini se vand bine, in continuare, in Romania. Toate cele 26 de automobile Ferrari alocate pentru anul acesta, in valoare totala de 6,5 milioane de euro, s-au vandut! Si doritori, mai sunt.
Luni, 17.05.2010, 00:00
Constructorul american General Motors a raportat in primul trimestru un profit net de 865 milioane de dolari, dupa pierderi de 5,98 miliarde dolari in intervalul similar din 2009. Rezultatul a fost calculat dupa deducerea dividendelor de 203 milioane dolari platite guvernelor american si canadian, precum si principalului sindicat din GM, pentru actiuni preferentiale.
Luni, 17.05.2010, 00:00
Criza-criza, dar sunt si destui romani care nu o simt. De la inceputul anului, romanii au dat peste 5 milioane de euro. atentie, pe 40 de masini de lux. Vorbim de cele mai scumpe automobile, pentru care romanii au asteptat luni bune sa ajunga in Romania.
Sambata, 15.05.2010, 19:22
Sute de cai putere struniti de maestrii volanului. Drifturi spectaculoase si multa adrenalina. Asa a debutat Campionatul European de Drift de la Cluj Napoca. Piloti din toata lumea si-au demonstrat talentul pe circuitul improvizat in parcarea unui mall...
Sambata, 15.05.2010, 16:15
Revenind la ce a fost aseara, doua ore de furtuna si ploaie torentiala au transformat strazile Capitalei in canale navigabile. Nu doar suvoaiele de apa au fost o provocare pentru bucuresteni. Vijelia a doborat mai multi copaci si panouri publicitare...
Vineri, 14.05.2010, 19:12
Weekend special pentru pasionatii de masini! Duminica, in centrul Bucurestiului, va avea loc Antebellum, o expozitie si o parada de vehicule istorice, fabricate in perioada 1912 - 1948. Printre "vedete": un Ford T Speedster si un Aero 30 Roadster.
Vineri, 14.05.2010, 00:00
Dan Boanta a prezentat traficul zilei de 13 mai
Joi, 13.05.2010, 08:16
Tot vremea nefavorabila a dus la un accident in Venezuela, accident care, din fericire, nu a facut victime. In timpul unei ploi torentiale, o portiune dintr-un zid de sprijin s-a prabusit peste cateva masini parcate. Un cineast amator a avut norocul...
Miercuri, 12.05.2010, 08:12
Porsche Romania a lansat astazi cele 5 variante ale noului model Cayenne, la preturi cuprinse intre 50.353 euro si 102.449 euro, fara TVA. In versiunile disponibile intra si prima masina hibrid produsa de marca germana, Cayenne S Hybrid.
Miercuri, 12.05.2010, 00:00
Vremea nefavorabila a dus la un accident spectaculos in Venezuela, accident care, din fericire, nu a facut victime. In timpul unei ploi torentiale, o portiune dintr-un zid de sprijin s-a prabusit peste cateva masini parcate.
Miercuri, 12.05.2010, 00:00
Dan Boanta a prezentat traficul zilei de 11 mai
Marti, 11.05.2010, 08:04
Subcomisarul Catalin Bocai a prezentat traficul zilei de 09 mai.
Duminica, 09.05.2010, 11:02
Tulcea se organizeaza un concurs automobilistic de mare viteza de la care nu ar trebui sa lipsiti, mai ales in calitate de participant.
Duminica, 09.05.2010, 10:55
Subinspectorul Adrian Creanga a intervenit la Observator si a vorbit despre traficul zilei de 8 mai
Sambata, 08.05.2010, 11:37
Putem sa ne imaginam brandurile auto ca pe niste prieteni buni care ies din cand in cand la o bere si isi povestesc aventurile. Fiecare se lauda cu cifrele de vanzari, cu urcarile in clasamentele de fiabilitate sau cu cele mai noi modele aparute. Niciunul, insa, nu vrea sa se faca prea mult caz despre problemele care necesita rechemarea in service. Este subiectul tabu pe care toti asteapta sa-l devoreze ca niste pescarusi infometati.
Vineri, 07.05.2010, 00:00
La aceasta ora se circula in conditii foarte bune pe toate drumurile nationale dar si pe A1, A2 si A3. Avand in vedere experienta zilei de ieri, din cauza unor lucrari la partea carosabila, se va circula cu dificultate pe DN7 Pitesti - Ramnicu Valcea,...
Joi, 06.05.2010, 07:20
Compania Indigen Armor a prezentat un prototip de camioneta blindata, usoara si rapida, care protejeaza ocupantii chiar si in cazul unui atac cu pistoale automate de tip AK-47. Daca avem in vedere insa cresterea numarului de altercatii in traficul din Romania, in care s-a facut uz de bate sau pistoale cu gaze, NSTT ar putea avea piata de desfacere si la noi.
Joi, 06.05.2010, 00:00
Revista Top Gear a implinit 5 ani de existenta! Ce-au facut reporterii in toti acesti ani? Au scos pe piata 55 de numere, au testat 721 de masini si au distrus 51 de cauciucuri. Asta pentru ca s-au straduit din rasputeri sa iasa din nisa auto si sa se...
Miercuri, 05.05.2010, 23:35
Noris Margean organizator raliu Transfagarasan a venit la Neatza
"Sa geama toti astia cu Q7", si-a savurat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, in ziarul Gandul ideea de a creste impozitarea la masinile considerate de lux, cu capacitatea cilindrica mai mare de 1.999 cm3. "Sa geama..."
Miercuri, 05.05.2010, 00:00
Dupa Toyota, Honda, Porsche si alte marci auto, iata ca vine randul companiei Nissan sa cheme in service masini. Astfel, Nissan Motor a chemat in SUA 134.000 de vehicule Infiniti G35, sedan si coupe.
Miercuri, 05.05.2010, 00:00
Intr-o interventie telefonica in direct la Un Show Pacatos, Oana Zavoranu a povestit despre cum a ramas fara masina
Miercuri, 05.05.2010, 00:00
Mircea Badea stie de nu dispar masinile pe Litoralul Romanesc "nu avem strazi" si nu intelege de ce se duce lumea la mare in Bulgaria sau in Romania.
Marti, 04.05.2010, 11:00
Mircea Badea despre taxele si impozitele la masinile de lux propuse de ministru Adriean Videanu
Marti, 04.05.2010, 10:26
Si la un asa numar de autovehicule inregistrate numai pe DN1, era imposibil sa nu apara si probleme. Accidentele s-au tinut lant desi politistii rutieri au facut numeroase apeluri cu mult timp inainte.
Luni, 03.05.2010, 07:00
Si daca pe litoralul nostru a fost aglomeratie mare, aflati ca nici hotelierii bulgari nu au dus lipsa de clienti de 1 mai. Romanii au petrecut cu miile la vecini si cei mai multi nu prea au avut motive de nemultumire.
Luni, 03.05.2010, 06:53
Incendiu de proportii in apropierea orasului Buzau! Cel mai mare parc de dezmembrari auto din zona s-a facut scrum. Flacarile inalte de cativa metri se vedeau de la kilometri departare. Cele 10 echipaje de pompieri sosite la fata locului au facut tot ce-au putut pentru a diminua pagubele.
Luni, 03.05.2010, 00:00
Exact asa cum unii au nevoie de un medicament digestiv dupa o masa copioasa, simteam cu totii nevoia unei masini noi cu adevarat interesante, dupa Salonul Auto de la Beijing.
Luni, 03.05.2010, 00:00
Noul clip al lui Beyonce, "Why don`t you love me", din care sunt extrase si aceste imagini, va avea premiera in scurt timp.
Luni, 03.05.2010, 00:00
Romanii care au ramas fara masini in Bulgaria, in minivacanta de 1 Mai, s-au intors duminica in tara. Nu cu masinile lor, fiindca acestea nu au fost gasite deocamdata.
Duminica, 02.05.2010, 00:00
Scandalul masinilor romanesti disparute in acest weekend la Nisipurile de Aur ia amploare. Hotelierii bulgari ii acuza pe romani ca duc o campanie menita sa discrediteze turismul bulgaresc in ajunul sezonului. Pe de alta parte, politia bulgara si presa spun ca este posibil ca masinile sa fi fost furate chiar de o banda de romani.
Duminica, 02.05.2010, 00:00
Cativa soferi norocosi din Bucuresti nu si-au crezut ochilor, azi, cand au intrat intr-o spalatorie. Masinile lor au fost luate in primire de cinci domnisoare atragatoare, care le-au spalat cum au stiut ele mai bine.
Sambata, 01.05.2010, 19:53
La pomul laudat sa nu te duci cu sacul, spune o vorba veche! Din pacate e cat se poate de valabila, pentru cateva familii de romani, plecati in vacanta la vecinii bulgari. Oamenii au ramas fara masinile de lux, parcate in fata hotelului de 5 stele.
Sambata, 01.05.2010, 19:03
Indiferenta ucide. Un barbat a stat in agonie ore bune, pe marginea unui drum din Arges si, in cele din urma, si-a dat si ultima suflare, fara ca cineva sa-l bage in seama. Zeci de masini au trecut pe langa el fara sa opreasca.
Joi, 29.04.2010, 13:04
Reprezentantii guvernului au anuntat la inceputul sedintei de miercuri ca bugetul alocat programului auto "Rabla" va fi suplimentat pentru acordarea a inca 50.000 de tichete de casare a masinilor uzate.
Miercuri, 28.04.2010, 00:00
Piata auto din Romania merge in carje. Doar una din patru masini cumparate de romani e noua. Restul sunt aduse de peste hotare, la mana a doua. Iar dealerii se plang de vanzari mici. Intre timp, ce face premierul Boc? Viseaza sa bage masinile in priza....
Marti, 27.04.2010, 19:26
Soferii care ascultau astazi in trafic radio Zu au avut parte de o surpriza inedita. Politiste sexy i-au oprit pentru cateva secunde si le-au recompensat fidelitatea. Ei, nu erau chiar politiste, dar toti soferii au fost fericiti sa le dea socoteala.
Marti, 27.04.2010, 16:39
Ce nu iau altii, ajunge la noi. 24 de troleibuze scoase din uz in regiunea elvetiana Lausanne, din cauza ca, atentie - pot lua foc in mers - sunt foarte utile acum la Ploiesti, unde regia de transport public locala se pregatea sa le cumpere. Informatia...
Marti, 27.04.2010, 12:20
Salonul auto de la Geneva a oferit un bun prilej de trecere in revista a preocuparilor constructorilor si autoritatilor in materie de siguranta circulatiei pentru soferi, pasageri si pentru ceilalti participanti la trafic. Ameliorarile tin desigur de...
Marti, 27.04.2010, 07:54
Infrastructura rutiera a Romaniei seamana cu cea a unei tari din lumea a treia, somajul creste continuu iar in spitale se moare din lipsa de medicamente si conditii. Ideea automobilului electric produs in Romania nu a fost insa o gluma a premierului.
Marti, 27.04.2010, 00:00
Dan Boanta a prezentat traficul zilei de 26 aprilie
Luni, 26.04.2010, 07:49
Premierul Emil Boc a declarat luni seara la emisiunea "Nasul"(B1 TV) ca programele initiate de Guvern sunt un succes spunand ca pana in prezent s-au dat aproape 19.000 de locuinte prin programul "Prima casa".
Luni, 26.04.2010, 00:00
Cand va cumparati o masina, ganditi-va ca, poate, o si vindeti! E posibil ca, in cativa ani, sa nu luati mare lucru pe ea Iata si cu cat poate scadea valoarea unui autoturism.
Luni, 26.04.2010, 00:00
45 de masini de epoca au participat la Retro Parada Primaverii. Totul spre incantarea celorlati soferi, care au admirat unele dintre cele mai vechi si frumoase autoturisme din lume.
Duminica, 25.04.2010, 09:50
Un cal a bulversat astazi circulatia in Capitala. A scapat de la Facultatea de Medicina Veterinara si a traversat orasul, printre masini. Dupa ore intregi de galop pe strazile aglomerate, animalul a fost prins si predat proprietarului.
Sambata, 24.04.2010, 19:20
Cel mai mare salon auto organizat vreodata in China si-a deschis astazi portile la Beijing. Gigantul Mercedes si-a prezentat cu mare fast ultima limuzina, in timp ce BMW a anuntat ca va realiza un nou X5 numai pentru piata din China.
Vineri, 23.04.2010, 16:31
Premierul Emil Boc vrea ca Romania sa produca masini electrice. Seful Guvernului va constitui un grup de specialisti care sa faca pregatrile pentru ca Romania sa produca astfel de autoturisme.
Vineri, 23.04.2010, 00:00
Citroën DS3 este disponibil incepand cu acest sfarsit de saptamana si in showroom-urile din Romania, la un pret incepand de la 14.790 euro, TVA inclus, valabil pentru DS3 Chic 1,4 VTi 95 CP.
Vineri, 23.04.2010, 00:00