Începutul emisiei live de Mireasa de pe 20 august 2024 a găsit-o pe doamna Ioana plângând. Mirela Vaida a aflat motivele suferinței sale.
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ștefan a presupus că Raul și Ionela se cunosc din afara casei Mireasa, însă ea a negat acuzațiile. După discuțiile apărute în emisia live, Ionela părea afectată și a simțit...
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul i-a furat Ionelei un pupic și i-a dat un inel la petrecerea din weekend. Tânăra a povestit în casa fetelor despre interacțiunile pe care le-au avut.
După petrecere băieții au ajuns să facă o comparație între Raluca și Ramona, ambele fiind mame. Psihologul Eduard Puiu le-a atras atența concurenților că băieții au coalizat împotriva fetelor și invers.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. La party, Daiana era puțin cam supărată, iar Alexandru îi ținea companie ascultând-o și dezvoltând apoi diverse subiecte de discuție.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Influențat de aburii lui Bachus, Ionuț i-a reproșat puțin lui Raul la petrecere că a vorbit cu Ionela.
Raul și Ionela s-au apropiat la petrecerea din casa Mireasa. Cei doi ieșeni au fost suspectați de colegi că s-ar cunoaște din afara competiției.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Deși a interacționat cu Ramona la party, Raul a spus că defapt ar evita-o.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul își dorește să o cunoască pe Ionela și și-a manifestat dorința de a merge la un date cu ea, Cei doi s-au apropiat mai multe în timpul petrecerii din weekend.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Mihai se arăta cam neliniștit în prezența Anei, iar pe ringul de dans și-a dorit să o sărute. Tânăra a ezitat, iar motivul era că s-ar fi rușinat: „Nu o să mai insist prea...
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Robert a menționat în prezentarea să că i-ar fi atras atenția o blondă și o brunetă. La petrecerea din weekend, noul concurent se găsea mai mult în preajma lui Tess, cu care a...
După ce Bogdan a fost eliminat din casa Mireasa și Gabriel a rămas. Băieții și-au exprimat dezamăgirea.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În gală, publicul a decis ca Bogdan să fie cel care să plece din competiție. Această eliminare, însă, a stârnit o serie comentarii în casa băieților, mai ales cu privire la...
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Stelian a decis să pună puct cunoașterii dintre el și Ramona, iar gestul de a se ridica brusc de lângă el a stârnit comentarii în casă. Concurentul s-a simțit jignit: „Nicio...
Ramona a plâns în hohote, iar un cadru medical a intervenit pentru a se asigura că se simte bine. Concurenta Mireasa a fost foarte afectată după observațiile lui Stelian de la Mireasa, Capriciile Iubirii.
Laura a apelat la o schimbare de look. Fosta concurentă a sezonului 9 Mireasa le-a arătat noua ei înfățișare celor care o urmăresc pe rețelele sociale.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Mirela Vaida, în urma voturilor telespectatorilor, a citit primul topul al săptămânii din acest sezon. Astfel, doamna Ana este Mama Săptămânii, Ana este Mireasa Săptămânii, iar...
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Publicul a votat intens și a decid ce băiat părăsește competiția Mireasa. Dorința telespectatorilor a fost ca Bogdan să plece din Casa Mireasa
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Robert are 26 de ani, vine din Iași, și este antrenor de fitness și ospătar. Trăsătura concurentului de nota zece este loialitatea.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ionuț a vorbit cu Mihai despre plecarea Casandrei, menționând că aceasta i-a recomandat să o cunoască pe Tess. ”Aș încerca să vorbesc eu ea”, a spus concurentul.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Fetele au sesizat o indispoziție a Ionelei și astfel a urmat o discuție despre ispite și noul concurent. ”Mi-ați stricat planul!”, a spus Ionela.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Stelian și Ramona au avut date, ocazie care a adus o serie de clarificări după contradicțiile apărute între ei. ”Eu am pus punct relației”, a spus Stelian.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După remarca jignitoare adresată de Raul, Ralucăi, băieții au luat atitudine. ”Ea te-a făcut copil în urma reacțiilor tale”, i-a spus unul dintre băieți.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ramona i-a spus doamnei Petronela că nu suportă pe Raluca pentru că pozează în victimă și de aici a pornit o întreagă discuție. ”Are un mod de a se victimiza”, a spus concurenta.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurenții au criticat remarca jignitoare pe care Raul i-a adresat-o Ralucăi. În tot acest timp Raul a încercat să-și justifice comportamentul.
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Acum câteva zile, Casandra își ridica unele semne de întrebare în privința lui Ionuț. După eliminarea acesteia, Ionuț se gândește să își îndrepte atenția spre Tess!
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ieri au expirat cele 24 de ore pe care Mihai le-a avut pentru a se decide dacă să plece sau nu Casandra din competiție.
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Doamna Petronela a plâns după ce Raul s-a întâlnit cu Raluca, Andrada și Alexandra și aduce acuzații la adresa unor fete că ar fi ispite. ”Cine este ispita din această emisiune?!...
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Alexandru și Daiana au avut parte de un nou date de cunoaștere. ”Am emoții de fiecare dată când urmează să am un date cu el”, a spus concurenta.
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După întâlnirea cu Raluca, Andrada și Alexandra, Raul a venit în casa băieților vizibil dezamăgit de întâlnirea cu cele trei fete. ”Cel mai prost date de până acum. Nu...
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul a avut parte de un triplu date cu scântei, alături de Raluca, Andrada și Alexandra. ”Ați făcut o strategie?!”, le-a întrebat concurentul.
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Miercuri seară târziu, în curtea fetelor, cele mai recente afirmații și reacții ale doamnei Ioana au fost atent analizate. ”A jignit-o!”, a spus una dintre fete.
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. De câteva zile, între Andrada și doamna Ioana există un conflict fără final. ”Este deranjant. Eu nu i-am jignit băiatul”, a spus Andrada.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Mihai are de luat o decizie foarte grea. Concurentul trebuie să decidă dacă concurenta Cassandra va părăsi competiția sau nu.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Cassandra nu vrea să lase tristețe în sufletul lui Ionuț și caută parcă să se asigure că el este bine prin gesturi prietenești.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. La întâlnirea de aseară, Ștefan avea ceva de clarificat cu Ionela. A abordat subiectul chiar din primele momente.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. O nouă întâlnire s-a petrecut între Ana și Mihai și au avut parte de o conversație directă și un mic dejun dulce în împreună.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ionuț este deranjat de modul în care Gabriel a vorbit despre comportamentul băieților din competiție. ”Cine a râs de tine?”, a fost întrebat Gabriel.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După ce a înțeles că nu mai este loc de tatonări cu Andrada, Raul vrea să se orienteze spre o altă concurentă și s-a consultat cu Stelian. Pe cine place Raul.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În timpul emisiunii de marți, Stelian a simțit să-i spună câteva cuvinte lui Raul, cuvinte care nu au fost tocmai bine primite. Iată ce au discutat cei doi concurenți după acest...
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul a vorbit cu băieții despre Andrada, acesta fiind nemulțumit de discuția purtată de el cu Andrada. După această discuție, doamna Petronela nu înțelegea de ce doamna Mariana...
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Andrada a fost foarte revoltată de comentariile apărute, considerând că ea se va mărita doar dacă va simți acest lucru. ”Nu am să mă mărit că spune X sau Y”, a spus concurenta.
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. AdrenaLinia Mireasa este noutatea sezonului 10. Telefonul va suna, iar mirele și mireasa săptămânii vor avea ocazia să răspundă.
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Sâmbătă seara în timpul petrecerii, Raul s-a retras cu Andrada la o discuție directă.
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Cassandra are îndoieli în privința a ceea ce simte, iar Ionuț o ascultă cu atenție dorind să o înțeleagă.
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În seara primei petreceri din acest sezon între Stelian și Ramona a apărut primul sărut. Concurenta a cerut și opinia fetelor în privința situației dintre ea și Stelian.
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După întâlnirea cu Bogdan, Tess a stat de vorbă cu fetele. ”Simt că mi-am luat o piatră de pe inimă! Mă simt mult mai bine”, a spus concurenta.
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Înainte de întâlnirea cu Bogdan, Tess nu era bine dispusă, fapt ce anunța, într-un fel, ceea ce urmează. Concurenta a decis să pună punct cunoașterii cu Bogdan!
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Sorin bănuiește că Ionela îl place pe Raul, fapt pe care l-a menționat într-o discuție cu Ștefan. ”Cred că-l simpatizează. Prea multe priviri i-a aruncat...”, a spus concurentul.
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Doamna Mariana și doamna Ioana și-au spus nemulțumirile. ”Au venit pentru experiență fetele și ca să se facă vedete!”, a spus doamna Ioana.