Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. O noutate a acestui sezon este felul în care se petrec blind date-urile. Ștefan a avut ocazia să vorbească și să afle câteva informații chiar de la ele.
Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ștefan avut ocazia să cunoască fetele în platoul emisiunii. Tânărul locuiește în Italia de la vârsta de 3 ani și se gândește serios să se mute în România dacă își va...
Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Cum s-au instalat băieții în noua casă Mireasa și ce au aflat unii despre alții la primele interacțiuni.
Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Fiecare pasăre își laudă puiul, iar doamna Ana, mama lui Sorin, nu a ratat ocazia de a-i povesti Andradei care sunt intențiile fiului în această competiție.
Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Studiile superioare par a fi un criteriu esențial în alegerea unui partener după unele opinii.
Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. O altă noutate a acestui sezon este felul în care se petrec blind date-urile. Alexandru a avut ocazia să vorbească cu toatele fetele, deși nu a putut să le și vadă.
Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Alexandru este primul băiat care are ocazia să cunoască fetele din acest sezon.
Ediția din data de 30 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Fetele încearcă să deslușească misterele începutului de sezon. Ce discuții au avut concurentele.
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurenții au intrat rând pe rând în platou și au fost întâmpinați de Mirela Vaida. Iată ce a declarat Stelian!
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurenții au intrat rând pe rând în platou și au fost întâmpinați de Mirela Vaida. Iată ce au declarat Bogdan și Gabriel!
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Sorin a venit împreună cu mama sa, doamna Ana. Concurentul are 30 de ani și vine din Drobeta Turnu Severin. La bază, el este inginer auto.
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurenții au intrat rând pe rând în platou și au fost întâmpinați de Mirela Vaida. Iată ce au declarat Ionuț și Mihai.
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurenții au intrat rând pe rând în platou și au fost întâmpinați de Mirela Vaida. Iată ce au declarat Ștefan și Alexandru.
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurentele au intrat rând pe rând în platou și au fost întâmpinate de Mirela Vaida. Iată ce au declarat Ana, Ramona, Casandra și Andrada.
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurentele au intrat rând pe rând în platou și au fost întâmpinate de Mirela Vaida. Iată ce au declarat Ionela, Raluca, Daiana și Tess.
Ediția din data de 29 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Cel mai iubit show matrimonial din România debutează într-o noua casă și cu noi reguli. ”Se schimă tot!”, a spus Mirela Vaida.
Adriana și Khaled au participat împreună la interviul de la Mireasa: Confesiuni. Cei doi au povestit că sunt prieteni foarte buni. Cei doi au precizat că în prezent nu au parteneri.
Laura și Albert au fost protagoniștii episodului 4 de la Mireasa: Confesiuni. Cei doi au vorbit deschis despre ceea ce au simțit și ceea ce au făcut în raport cu alți concurenți.
În episodul 4 de Mireasa: Confesiuni Laura și Albert au vorbit despre parcurusul lor în sezonul 9 Mireasa. După ce au ieșit din casa Mireasa, cei doi au primit mesaje de la admiratori, însă atât Laura cât și Albert spun că nu-și doresc o relație în viitorul foarte apropiat.
Mireasa, sezonul 9. Mai mulți foști concurenți s-au reunit pentru o zi de distracție la piscină. Cine a lipsit de la întâlnire
În episodul 3 al sezonului 5 de Mireasa: Confesiuni au fost invitați Cristina și Alexandru, ocupanții locului al treilea în Finala sezonului 9 Mireasa.
Adriana și Eliza din seoznul 9 Mireasa au rămas prietene după emisiune. Cele două au publicat imeagini realizate împreună.
Delia și Liviu, câștigătorii sezonului 9 Mireasa, au fost primii intervievați la Mireasa: Confesiuni. Cei doi soți au avut un moment în care nu au putut pica de acord.
Delia și Liviu, câștigătorii sezonului 9 Mireasa, au vorbit la Mireasa: Confesiuni despre experiența lor din casa în care și-au petrecut 6 luni din viață.
Daiana s-a pozat cu burtica de gravidă la vedere și cu ecografia bebelușului din burtică. „Băiețelul meu”, a scris soția lui Dani în dreptul imaginii înuioșătoare.
Laura a devenit activă pe rețelele sociale imediat după ce a părăsit emisiunea Mireasa. Fosta concurentă a sezonului 9 Mireasa a transmis în online un mesaj pentru susținători, dar și unul pentru o persoană dragă pe care a cunoscut-o în emisiune.
Antonia și Cristian au precizat că au petrecut timp împreună pe tot parcursul perioadei de la Finală și până pe 15 iulie 2024.
Cristian a realizat un clip video prin care le-a transmis un mesaj susținătorilor. Iubitul Antoniei s-a bucurat să își poată utiliza telefonul, după 6 luni în care nu a avut acces la el.
Delia și Liviu sunt câștigătorii sezonului 9 Mireasa. După ce au primit cecul de 40.000 de euro, cei doi le-au mulțumit oamenilor care i-au votat.
Maria și Ștefan au avut parte de o petrecere de pomină, cu toată familia. Înainte de a ajunge la Măgureni, cei doi soți au împărtășit câteva impresii despre Finală și despre povestea lor, la Mireasa Capricile Iubirii.
Simona Gherghe a anunțat cine sunt câștigătorii sezonului 9 Mireasa - Ritmul Inimii. Finala de pe 12 iulie 2024 s-a încheiat și un singur cuplu a ridicat cecul de 40.000 euro.
Ediția din data de 12 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cuplurile care au spus „Da” în marea finală au intrat, automat, și în cursa pentru marele premiu. Simona Gherghe a anunțat cine sunt câștigătorii premiului de 40.000 de euro...
Ediția din data de 12 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Vlad și Iuliana au luat decizia de a se căsători civil în fața ofițerului Stării Civile în marea finală! Cei doi și-au spus jurămintele și și-au unit, oficial, destinele.
Ediția din data de 12 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Liviu și Delia au ales să facă marele pas în finală și să spună „da” în fața ofițerului Stării Civile! Cu mari emoții, cei doi și-au jurat să fie alătături unul de...
Iuliana și Vlad au trăit clipe emoționate în fața primarului în Finala Mireasa sezon 9 din 12 iulie 2024. Înainte de a spune „Da”, cei doi și-au făcut jurăminte pentru o viață împreună.
Ediția din data de 12 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Ștefan și Maria au ales să fie alături unul de celălalt, iar, cu mari emoții, cei doi și-au făcut promisiuni unul, altuia. Cuplul s-a căsătorit civil în marea finală a...
Maria și Ștefan au spus „Da” în Finala Mireasa, sezon 9 și și-au jurat iubire pentru tot restul vieții. Cei doi tineri s-au cununat civil sub ochii înlăcrimați ai celor dragi.
Delia și Liviu s-au cununat civil în Finala sezonului 9 Mireasa. Cei doi tineri și-au făcut jurăminte emoționante înainte de a spune „Da” în fața primarului.
Ediția din data de 12 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Alexandru și Cristina au ales să fie alături unul de celălalt, la bine și la rău. Cu mari emoții, cei doi au spus „da” cu zâmbetul pe buze și s-au căsătorit civil în...
Cristina și Alexandru s-au căsătorit civil în Finala Mireasa sezon 9 din 12 iulie 2024. Mirii și-au făcut jurăminte emoționante înainte de a spune „Da”.
Finala sezonului 9 Mireasa a avut un dans al mirilor superb. Paula Seling a cântat live o piesă de dragoste, iar mirii au avut o coregrafie spectaculoasă.
Ediția din data de 12 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Concurenții participă la dansul mirilor. Paula Seling ne încântă cu vocea sa.
Mirii și miresele sezonului 9 Mireasa au strălucit în Marea Finală. Îmbrăcați în ținute alese, Ștefan, Alexandru, Vlad și Liviu au pășit emoționați în fața telespectatorilor și și-au așteptat miresele. Iată cum au reacționat.
Ediția din data de 12 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Mari emoții pentru cuplurile finaliste, în ziua finalei sezonului 9 Mireasa. Se pregătesc să-și spună DA în ritmul inimii.
Simona Gherghe a apărut în Finala Mireasa sezon 9, de pe 12 iulie 2024, purtând o ținută spectaculoasă. De această dată prezentatoarea Mireasa a optat pentru o rochie lungă, de culoare galbenă.
Ediția din data de 11 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În ultimele zile, Elena a stat în tensiune din cauza lui Valentin. Afirmațiile Elenei nu i-au picat bine lui Valentin.
Ediția din data de 11 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Fetele au îmbrăcat rochiile de mireasă și au defilat în fața familiilor. Delia și Iuliana au fost întâmpinate și de părinți, unii mai emoționați decât alții.
Ediția din data de 11 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Fetele au îmbrăcat rochiile de mireasă și au defilat în fața familiilor. Maria și Cristina au fost întâmpinate și de părinți, unii mai emoționați decât alții.
Ediția din data de 11 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Băieții au îmbrăcat costumele de mire și au defilat în fața părinților prezenți. Mama lui Vlad, profund emoționată, a izbucnit în lacrimi atunci când și-a văzut fiul.
Ediția din data de 11 iulie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Băieții au îmbrăcat costumele de mire și au defilat în fața părinților prezenți. Tatăl lui Ștefan, al lui Alex și mama lui Vlad au venit și ei să își vadă fiii.