Ramona și Stelian s-au declarat, din nou, într-o cunoaștere și încearcă să se cunoască mai bine. Ce propunere neașteptată i-a făcut acesta fetei.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. La primele ore ale dimineții, fetele au primit prin intermediul unui telefon o provocare cu un premiu de invidiat. Cine s-a ridicat prima din pat.
AdrenaLinia a sunat pentru prima dată în casa fetelor. Încă de la prima oră, Mireasa Săptămânii a avut de luat o decizie importantă. Cum au reacționat fetele.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Dacă tot s-au deschis ușile, în jurul Ralucăi și al Andradei s-au adunat băieții dornici să le descopere mai bine. Ce dezvăluiri au făcut cele două concurente.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ușile s-au deschis miercuri seara, iar Mihai era nerăbdător să o întâlnească pe Ana. Ce mesaje au primit de la susținători.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Tess parcă se chinuie să îi găsească defecte lui Robert, iar băieții au fost curioși să afle ce se întâmplă între cei doi. Iată ce au aflat.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Doamna Ioana a început să le dea dreptate băieților în privința atituduniilui Gabriel. mai ales după ce a mers în inspecție și a văzut cum arată lucrurile personale ale fiului.
Doamna Ioana l-a ajutat pe Gabriel să își aranjeze hainele, dar a fost uimită de dezordinea din dulapul lui. Ce dezvăluiri din viața personală a făcut mama concurentului de la Mireasa.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După neînțelegeri apărute între Ramona și Stelian, cei doi pare că au găsit calea comunicării, iar până la săruturi nu a fost decât un pas.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ionela era deranjată de atitudinea lu Raul față de ea și își dorea să discute, însă el s-a lăsat cu greu. În urma conversațiilor avute, tânăra a spus că are în continuare o...
După ce a întrerupt categoric cunoasterea cu Ramona, Stelian a spus că începe să aibă sentimente pentru ea. Cum a răspuns întrebat dacă este ispita din casa Mireasa.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Între Ionela și Raul au curs un șir de reproșuri, iat tânăra crede că a fost pusă într-o lumină proastă. În lumina celor discutate, cei doi au afirmat că vor face un pas înapoi.
Mihai a anunțat că a pregătit o surpriză și a plecat din emisia live, imediat ce a început emisiunea. Tânărul a făcut un gest emoționant pentru fata pe care o place.
Ediția din data de 22 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Daiana a lăsat un mesaj pe AntenaPLAY despre suspiciunile pe care le are în raport cu Alexandru, iar mai târziu a discutat chiar cu el despre acest lucru.
Cristian, fostul concurent al sezonului 9 Mireasa, a avut un schimb de replici în online cu Maria Lungu, fosta lui iubită.
Doamna Adriana, mama Andradei, a intrat în direct la Mireasa. Capriciile Iubirii. Aceasta a încercat să își încurajeze fiica și a amintit și de conflictul fetei cu doamna Ioana.
Stelian a încălcat regulamentul și a primit o penalizare, chiar înainte de a merge la Mireasa. Capriciile Iubirii.
Ana, fosta conucurentă a sezonului 8 Mireasa, se relaxează la Monaco, la aproximativ 2 luni de când ea și Daniel nu mai formează un cuplu. Tânăra s-a pozat zâmbind, spre încântarea fanilor emisiunii.
O mireasă a rămas bulversată atunci când și-a văzut cumnata îmbrăcată în rochie albă de mireasă la nunta ei. Când a aflat care este motivul pentru care a recurs la un asemenea gest, mireasa a iertat-o și a simțit doar milă pentru ea.
Miercuri, 21.08.2024, 17:19
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ionuț a avut un moment de vulnerabilitate despre care a simțit să discute cu fetele.
AdrenaLinia a sunat, din nou, în casa băieților, iar Mihai a avut de luat o hotărâre importantă. Trei băieți au avut ocazia să meargă în casa fetelor și toți au profitat la maxim de timpul petrecut acolo.
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Adrenalinia a sunat în casa băieților. Mirelele săptămânii, Mihai, trebuie să aleagă trei băieți să petreacă timp cu fetele.
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Stelian a găsit cheia roșie, iar premiul său a fost un date în afara casei Mireasa. Concurentul a ales-o pe Andrada.
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Speculațiile cum că Ionela și Raul s-ar cunoaște au circulat în casa Mireasa, iar între Ionela și Tess au apărut contradicții.
Stelian și Andrada au avut primul date în afara casei de la Mireasa sezon 10. Conversația lor s-a bazat mai mult pe Ramona, care a făcut un gest complet neașteptat chiar înainte de întâlnirea celor doi. Ce i-a transmis băiatului de care se apropiase.
După o discuție codată dintre Daiana și mai multe fete, Mirela Vaida a răbufnit. Ce i-a reproșat fetei care susține că o concurentă misterioasă în aruncă priviri lui Alexandru.
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Daiana are îndoieli cu privire la sentimentele lui Alexandru față de ea și își împărtășea gândurile alături de Tess. Tânăra are impresia că Alexandru i-ar arunca priviri și...
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Băieții l-au atenționat pe Stelian să fie atent cu Ramona, ca să nu îi dea speranțe în cazul în care el nu o mai vede decât ca pe o colegă de competiție. Stelian a spus că ea...
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Băieții au criticat atitudinea adoptată de Gabriel în momentul în care mama sa, doamna Ioana, i-a făcut observații la adresa comportamentului pe care îl are casa băieților:...
Ediția din data de 21 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Doamna Ioana s-a simțit tensionată în urma discuțiilor avute cu fiul ei în emisia live și a declarat că ar prefera să plece din competiție, dacă Gabriel nu reușește să se...
Doamna Ioana s-a simțit rău și a avut nevoie de ajutorul medicilor, după emisia de ieri. Ce a urmmat în platoul Mireasa după ce Mirela Vaida a citit din cazierul judiciar al lui Gabriel.
Valentin și Gabriela au fost împreună la un botez, iar fostul concurent al sezonului 6 Mireasa a publicat o imagine superbă cu ei.
O mireasă i-a luat pe toți prin surprindere atunci când a spus că i-a interzis surorii sale, în vârstă de doar cinci ani, să vină la nunta ei. Mulți i-au dat dreptate când au aflat motivul.
Marti, 20.08.2024, 17:55
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Într-o discuție avută cu Daiana la party, Alexandru aducea în discuție ispita din casa Mireasa.
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Stelian a găsit aseară cheia roșie la task și a decis că va ieși cu Andrada la întâlnire, veste ce ajungea și în casa fetelor. Uite cum au reacționat acestea.
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. La task-ul cheilor, Robert a câștigat două ore în casa fetelor, iar Ștefan una, așa că și-au primit premiul foarte repede.
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În casa băieților s-a desfășurat un prim task care are să aducă câștigătorilor câte un date în afara casei.
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După eliminarea lui Bogdan, considerată nedreaptă de către băieți, Gabriel și atitudinea sa deveneau subiectul principal al discuțiilor dintre ei: „Are 30 de ani și nu știe pe...
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. La petrecere Mihai s-a apropiat de Ana, că dorința de a o săruta. Tânăra a ezitat, iar sărutul nu s-a întâmplat. Cei doi au discutat după emisia live, deoarece Ana s-a simțit...
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Ștefan a presupus că Raul și Ionela se cunosc din afara casei Mireasa, însă ea a negat acuzațiile. După discuțiile apărute în emisia live, Ionela părea afectată și a simțit...
Ediția din data de 20 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul i-a furat Ionelei un pupic și i-a dat un inel la petrecerea din weekend. Tânăra a povestit în casa fetelor despre interacțiunile pe care le-au avut.
O femeie a dezvăluit care este motivul pentru care a ajuns să își părăsească soțul, la doar 12 ore după nuntă. Mireasa a explicat ce anume a determinat-o să facă un gest atât de radical.
Luni, 19.08.2024, 17:09
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. La party, Daiana era puțin cam supărată, iar Alexandru îi ținea companie ascultând-o și dezvoltând apoi diverse subiecte de discuție.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Influențat de aburii lui Bachus, Ionuț i-a reproșat puțin lui Raul la petrecere că a vorbit cu Ionela.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Deși a interacționat cu Ramona la party, Raul a spus că defapt ar evita-o.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul își dorește să o cunoască pe Ionela și și-a manifestat dorința de a merge la un date cu ea, Cei doi s-au apropiat mai multe în timpul petrecerii din weekend.
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Mihai se arăta cam neliniștit în prezența Anei, iar pe ringul de dans și-a dorit să o sărute. Tânăra a ezitat, iar motivul era că s-ar fi rușinat: „Nu o să mai insist prea...
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Robert a menționat în prezentarea să că i-ar fi atras atenția o blondă și o brunetă. La petrecerea din weekend, noul concurent se găsea mai mult în preajma lui Tess, cu care a...
O mireasă a trăit surpriza vieții ei atunci când a văzut cum a putut să apară sora ei la nuntă. A dat-o afară de la petrecere, de față cu toți invitații.
Luni, 19.08.2024, 14:54
Ediția din data de 19 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În gală, publicul a decis ca Bogdan să fie cel care să plece din competiție. Această eliminare, însă, a stârnit o serie comentarii în casa băieților, mai ales cu privire la...