Ediția din data de 15 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Dediș parcă trăiește în extreme. Un triunghi între el, Eliza și Delia. Concurentul și-a prezentat scuzele în fața Elizei.
Ediția din data de 15 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Antonia și Valentin au primit o întreagă colecție de poze, însă unele devin un adevărat motiv de măr al discordiei.
Ediția din data de 15 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Tensiunea o prindea pe doamna Daniela și parcă se încerca îndepărtarea lui Cristian de lângă Laura.
Ediția din data de 15 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Nefericirea asta spune multă lume că se vede între Cristian și Laura. Doamna Daniela a adus niște acuzații la adresa Laurei.
Gabriela Pițigoiu din sezonul 6 Mireasa a publicat un videoclip în care face exerciții fizice alături de fiul său. Fanii Mireasa sunt încântați să o vadă pe fosta concurentă în prezența micuțului Tudor.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Laura și Cristian povesteau despre câteva conversații pe care le-au avut pe o rețea de socializare cu o vreme înainte de a fi concurenți în cadrul emisiunii, deși anterior au...
Simona Gherghe a anunțat că doi concurenți, care au vorbit în afara casei, acum formează un cuplu la Mireasa. Iată despre cine e vorba și ce spun ei.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Adriana are 23 de ani și a terminat Facultatea de Marketing. Tinerei îi plac călătoriile și să petreacă timp alături de familie.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Doamna Mariana, Delia și Albert au ieșit la cafea și o prăjitură. Cei trei au vorbit despre parcursul lor în emisiune și ce își doresc de la potențialii parteneri.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Antonia și Valentin au împlinit o lună de când formează o relație, iar tânărul a pregătit o surpriză pentru iubita lui. Antonia nu s-a lăsat nici ea mai prejos.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Într-un dialog de cuplu, Laura i-a spus lui Cristian din nou cam ce vrea sau așteaptă de la el.
Aron, fostul concurent al sezonului 5 Mireasa, iubește, este iubit, se bucură de sfertul de secol abia împlinit și așteaptă cu nerăbdare să devină tată.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După ce la task se arătau destul de apropiați și drăgăstoși unul cu altul, a început cunoașterea oficială între Ștefan și Maria.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După ce s-au difuzat imagini cu cea mai recentă provocare din competiție, au apărut și unele speculații cu privire la Delia și Valentin.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Dediș i-a spus Elizei că o place și vrea să o cucerească. Așa că, iată-l în acțiune.
Ediția din data de 14 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. La task-ul ce le-a pus tuturor nervii la încercare, Khaled l-a provocat pe Cristian. Cei doi au avut un schimb de replici mai acide.
În fiecare joi, a1.ro aduce imagini exclusive de la petrecerea concurenților Mireasa. La ultima party, Alex Velea a fost invitatul special, iar distracția a fost în toi.
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În timpul task-ului care i-a provocat să stea toți închiși în aceeași cameră, s-a cerut sporirea gradul de dificultate. Concurenții au început să renunțe unul câte unul.
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Antonia și Valentin au câștigat un task, drept pentru care au avut partea de o activitate plăcută, echitație.
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristina a fost afectată de criticile primite din partea surorii ei vizavi de dansul văzut din afară a fi obscen. Tânăra este îngrijorată că familia ar putea fi afectată de...
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Antonia simte că s-a îndrăgostit și i-a spus-o clar și răspicat lui Valentin. Tânăra simte că pe zi ce trece descoperă din ce în ce mai multe lucruri care îi plac la iubitul...
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După noaptea petrecută de Ștefan în casa fetelor, el și Maria au stat de vorbă pe terasă dezvăluindu-i din nou câteva aspecte despre el.
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Valentin și Liviu au avut un dialog codat. Cei doi concurenți vor fi sancționați.
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Unii concurenți erau mai pregătiți decât allții să facă față acestei provocări. Ce și-au spus concurenții unii altora.
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Concurenții din casa Mireasa au participat la o provocare ce avea să le pună nervii la încercare.
Ediția din data de 13 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. La petrecerea de sâmbătă, Dediș i-a căutat atenția Elizei. Concurentul susține că o place și și-ar dori să o cunoască mai bine.
Zain, fostul concurent al sezonului 7 Mieasa, a publicat o fotografie în care apare alături de iubita sa. Tânărul a spus în cadrul emisiunii Familia Mireasa. Povestea continuă că este într-o relație cu o cântăreață.
La scurt timp după ce s-a căsătorit, Denisa a publicat imagini cu ea alături de proaspătul său soț. Fosta concurentă Mireasa a primit o mulțime de urări și de felicitări.
Invitații au rămas muți de uimire atunci când au văzut cu ce a putut să se încalțe un mire la propria lui nuntă. Unii au crezut că nu văd bine sau că e vorba despre o glumă.
Marti, 12.03.2024, 18:49
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. La party-ul de sâmbătă seara, Maria și-a dorit să se lămurească în privința cunoașterii sale cu Albert. După ce a încheiat cunoașterea cu Albert, concurenta a stat de...
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Sora Cristinei a intervenit telefonic într-o notă ușor critică.
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Dediș i-a făcut un cadou Elizei, iar mai apoi îl analizau împreună. Ce reacție a avut concurenta când a primit cadoul.
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Albert și mama lui au avut parte de o surpriză. Familia concurentului a venit în vizită cu mari emoții, dar și cu sfaturi.
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Laura și Cristian au împlinit prima lună de când sunt împreună. Cum au sărbătorit cei doi concurenți.
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Ștefan a fost la cină în casa fetelor, prilej pentru concurente ca să-l ia la întrebări.
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În weekend fetele au făcut curățenie la băieți, iar băieții la fete. Ce a găsit Antonia printre lucrurile lui Valentin.
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Băieții au vorbit fără lavaliere, motiv pentru care au fost sancționați. Ce se întâmplă cu bugetul lor.
Ediția din data de 12 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În bucătăria fetelor, chiuveta era plină cu vase nespălate, iar bunica Maria a decis să le atragă atenția. Cine face risipă alimentară.
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După petrecere, fetele erau curioase să afle cum a fost seara Mariei, ținând cont de cunoașterea cu Albert: „Mă simt oribil! Nu știu dacă caracterul lui este potrivit pentru...
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Câteva lucruri au rămas în aer între Cristina și Alexandru, iar petrecerea din weekend le-a dat ocazia potrivită pentru a discuta.
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. La petrecere, Antonia a dansat de zor cu Dediș, lucru care l-a enervat pe Valentin pentru că o discuție între cei doi nu a avut loc așa cum spera. Concurentul a tras-o de mână...
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cu puțin timp înainte de a începe petrecerea o problemă vestimentară aproape că devenea o mare problemă.
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Ștefan și Maria au discutat la petrecerea de sâmbătă. După aceste interacțiuni, concurenta a decis să pună stop cunoașterii cu Albert!
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Sâmbătă seara, Albert și Maria au avut multe aspecte de clarificat. ”Eu simt că sunt într-o cunoaștere cu tine, însă tu cu mine, nu!”, i-a spus Maria lui Albert.
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În gala de vineri un nou concurent a intrat în competiție. Ce au discutat fetele despre Ștefan.
Ediția din data de 11 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Încă de săptămâna trecută, între Laura și Cristian a apărut o răceală. Concurenta a vrut să afle dacă partenerul ei este cuprins de temeri.
Zain a fost prezent în emisiunea Familia Mireasa. Povestea continuă, unde s-a întâlnit cu foști colegi din sezonul 7 Mireasa și a povestit fericit despre viața sa sentimentală. Tânărul are o iubită pe nume Iulia.
Mihai și Hatice au putut fi văzuți la Familia Mireasa. Povestea continuă de pe Antena Stars. Cei doi au povestit cum arată viața lor la un an de când au format un cuplu în casa Mireasa.
Denisa Răileanu, care a participat atât în sezonul 7 Mireasa, cât și în sezonul 2, s-a cununat civil pe 9 martie 2024.
Vlad și Cătălina și-au mărit familia. Cei doi foști concurenți ai sezonului 7 Mireasa sunt acum stăpânii unui patruped adorabil.