Antena Căutare

Articole despre nastere

Imaginea care a împărțit internetul în două tabere! Pilar Rubio, extrem de frumoasă la scurt timp după ce a născut: ”Arată mai bine decât arăt eu, după ce am dormit opt ore!”

Celebra prezentatoare Tv Pilar Rubio, care a devenit mămică pentru a doua oară în urmă cu puțin timp, a stârnit isterie pe rețelele de socializare, după ce a făcut publică o imagine surprinsă la scurt timp după ce născuse. 

Vineri, 30.03.2018, 12:19
Naștere în stradă! Câțiva polițiștii din Arad au fost moașe. Oamenii legii au de gând să boteze fetița

Un bebeluş din Arad s-a născut azi-noapte cu ajutorul unor poliţişti. Chiar pe stradă, în faţa agenţilor de la ordine publică. Au găsit-o pe mamă în travaliu, iar fetiţa nu a mai avut răbdare să ajungă ambulanţa.

Joi, 29.03.2018, 19:17
Naștere în stradă! Câțiva polițiștii din Arad au fost moașe

Joi, 29.03.2018, 19:13
Ligia, "Prinţesa Youtube-ului", a născut în mare secret

Mare bucurie în lumea muzicii româneşti. O cântăreaţă de la noi a adus pe lume un băieţel, iar soţul a fost alături de ea în sala de naşteri. Înainte de a deveni mămică, Ligia a amenajat şi camera celui mic.

Miercuri, 28.03.2018, 13:36
Cum a arătat momentul nașterii pentru Klaus Iohannis

Priviți cum a arătat momentul nașterii pentru cele mai mari celebrități din România.

Duminica, 25.03.2018, 21:04
Cum a arătat momentul nașterii pentru  Carla's Dreams

Cum a arătat momentul nașterii pentru Carla's Dreams

Priviți cum a arătat momentul nașterii pentru cele mai mari celebrități din România.

Duminica, 25.03.2018, 21:02
Cum a arătat momentul nașterii pentru Gheorghe Hagi

Cum a arătat momentul nașterii pentru Gheorghe Hagi

Priviți cum a arătat momentul nașterii pentru cele mai mari celebrități din România.

Duminica, 25.03.2018, 21:01
Cum a arătat momentul nașterii pentru stand-up-rul Costel

Cum a arătat momentul nașterii pentru stand-up-rul Costel

Priviți cum a arătat momentul nașterii pentru cele mai mari celebrități din România.

Duminica, 25.03.2018, 20:59
Cum a arătat momentul nașterii pentru Giovanni Becali

Cum a arătat momentul nașterii pentru Giovanni Becali

Priviți cum a arătat momentul nașterii pentru cele mai mari celebrități din România.

Duminica, 25.03.2018, 20:57
Cum a arătat momentul nașterii pentru câteva celebrități autohtone

Cum a arătat momentul nașterii pentru câteva celebrități autohtone

Priviți cum a arătat momentul nașterii pentru cele mai mari celebrități din România.

Duminica, 25.03.2018, 20:35
Sorinel Copilul de Aur nu se uită la bani când vine vorba de fiica lui! Petrecere demenţială la un an de la naştere!

Mare petrecere în familia lui Sorinel Copilul de Aur! Fetiţa celebrului manelist a împlinit un an, iar petrecerea a fost demenţială!

Joi, 22.03.2018, 23:06
Soțul își dorea un băiat ,dar femeia din imagine a adus pe lume tot o fetiţă. Și a plătit pentru asta! Ce i-a făcut bărbatul este...

Când venirea unui copil pe lume declanşează calvarul pentru o femeie, nu mai poate fi vorba de iubire la mijloc. Mai ales când, proaspăta mămică, este pedepsită că a născut o fetiţă.

Luni, 19.03.2018, 19:06
Totul pentru dragoste -  Și-a salvat fiul cu prețul căsniciei! Băiatul cel mic al Nicoletei s-a născut cu o malformație de cord!

Nicoleta are 47 de ani, este economist de profesie și mândră mamă a doi băieți. După o căsnicie care a durat fericită mai mulți ani s-a schimbat totul! Momentul care a dus la ruptura a fost atunci când fiul cel mic, Ștefan, i/a fost...

Miercuri, 14.03.2018, 15:44
Simona Halep, viitoare mămică? Anunțul făcut, în PREMIERĂ, de tenismenă, la Indian Wells: "Voi naşte în Constanţa"

Simona Halep, locul I WTA, a învis-o, marţi, cu scorul de 7-5, 6-1, pe chinezoaica Qiang Wang, locul 55 WTA, calificându-se pentru a patra oară în ultimii cinci ani în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells. 

Miercuri, 14.03.2018, 13:51
Frumoasa Alessia, probleme de sănătate după naștere: ”Așa tare nu m-a durut niciodată!”. Artista, superbă în prima poză cu bebelușul

Alessia se confruntă cu probleme grave de sănătate după ce a dat naştere micuţului său, Alvin. Artista a mers la medic, a făcut o serie de investigaţii în urma cărora a aflat că se confruntă cu probleme grave de sănătate.

Duminica, 11.03.2018, 13:57

Duminica, 11.03.2018, 12:35
Cum a slăbit Elena Gheorghe, după ce a născut: „Încer să mănânc sănătos și să fac sport”

Elena Gheorghe este o mămică model. Cântăreaţa are doi copii și arată mai bine ca niciodată. Care este secretul?

Duminica, 04.03.2018, 11:19
Caz cutremurător în Argeş! O mamă îşi caută copilul pe care l-a născut acum 26 de ani!  În spital i s-a spus că bebeluşul a murit, dar femeia a descoperit că actele medicale i-au fost falsificate

Caz cutremurător în Argeş! O mamă îşi caută copilul pe care l-a născut acum 26 de ani, dar pe care nu l-a văzut niciodată. În spital i s-a spus că bebeluşul a murit, dar femeia a descoperit că actele medicale i-au fost falsificate.

Joi, 01.03.2018, 13:44
Caz cutremurător în Argeş! O mamă îşi caută copilul pe care l-a născut acum 26 de ani

Joi, 01.03.2018, 13:15
De ziua ei de naștere, Delia primește un tort din partea echipei

Pentru că nu este machiată în timp ce primește tortul de la colegi, Delia încearcă să regizeze momentul, iar Bendeac se oferă să o ajute.

Duminica, 25.02.2018, 13:59
Exercițiile pe care orice viitoare mămică trebuie să le facă

Vezi aici care sunt exercițiile pe care orice viitoare mămică trebuie să le facă!

Vineri, 23.02.2018, 21:34
Elena Băsescu mai are doar trei luni până va naște al treilea copil al său!

Elena Băsescu mai are doar trei luni până va naște al treilea copil al său! Iar dacă până acum fiica fostului președinte a ținut ascunsă sarcina, ia să vedeți și cine a dat-o de gol.

Luni, 19.02.2018, 17:17
Simona Gherghe și-a revenit complet după naștere. Prezentatoarea s-a întors pe pârtie

Simona Gherghe și-a revenit complet după naștere și s-a întors pe pârtie. Prezentatoare este pasionată de schiat.

Duminica, 11.02.2018, 10:31
Totul despre nașterea în apă. Vania Limban, moașă: ”Este necesar să aibă loc în spital pentru că trebuie să respecte niște condiții de siguranță”

Dornice să nască natural, dar speriate de dureri, tot mai multe mame decid să-și aducă bebelușul pe lume în apă.

Vineri, 09.02.2018, 10:07
Galerie foto pentru cei tari de inimă! Momentul şocant în care o femeie îşi naşte copilul în picioare, pe holul unui spital: "Prinde-l!"

Dacă nu stai bine cu tensiunea, ţine-te departe de imaginile din galeria foto de mai sus! Pozele, care fac înconjurul lumii, au fost surprinse într-un spital din Statele Unite ale Americii şi prezintă o femeie care nu reuşeşte să ajungă în sala de naşteri la timp

Joi, 08.02.2018, 14:03
Dan Bălan, sărbătoritul zilei. Mama acestuia povestește prin ce momente de panică a trecut la naștere

Ludmila Bălan, mama lui Dan Bălan, se află în legătură telefonică directă în emisiunea Răi da buni și ne povestește prin ce momente de panică a trecut atunci când l-a născut pe fiul ei.

Marti, 06.02.2018, 21:06
Tot mai multe mămici decid să-şi aducă bebeluşul pe lume în apă

Dornice să nască natural, dar speriate de dureri, tot mai multe mămici decid să-şi aducă bebeluşul pe lume în apă. Subiectul a devenit controversat, iar specialiştii s-au împărţit în două tabere.

Luni, 05.02.2018, 19:24
Adelina Pestriţu este însărcinată în trei luni!

Are admiratori cu duiumul, e celebră şi râvinită de mulţi crai, iar acum. a dat vestea bombă chiar de ziua ei: Adelina Pestriţu este însărcinată în 3 luni!

Vineri, 02.02.2018, 17:09
VIDEO șocant! Româncă grăvidă, închisă pe nedrept, în Marea Britanie. Femeia a născut în închisoare: ”În lunile în care trebuia să fiu fericită, am plâns cu lacrimi amare!"

Petruţa-Cristina Boşoanca a stat în închisoare timp de 13 luni până când a fost eliberată în urma unor noi informaţii care au apărut în anchetă, iar românca a declarat pentru BBC că speră ca cei responsabili să fie pedepsiţi pentru ce i s-a întâmplat, ea fiind nevoită să nască în închisoare.

Vineri, 02.02.2018, 09:40
Andra Ghiță, cea mai sexy bunică din România: "Nu am față de bunică"

Emoţii şi bucurie cât cuprinde în familia Andei Ghiţă! Astăzi a devenit bunică pentru prima oară! Lacrimi de fericire, dar şi alte surprize, în câteva momente, la Agenţia Vip!

Joi, 01.02.2018, 23:35
Alessia, cea mai proaspătă mămică trece prin momente grele. Micuțul nou născut nu o lasă pe vedetă să înghidă un ochi

Alessia vorbește despre micuțul acesteia și despre naștere. Vedeta susține că nu poate să doarmă din cauza micuțului, dar urmează să își reînceapă cariera.

Miercuri, 31.01.2018, 21:37
Ovidiu Lipan Țăndărică își sărbătorește ziua de naștere: "Nu primesc cadouri, nu primesc nimic"

Ovidiu Lipan Țăndărică, celebrul toboșar, își sărbătorește ziua de naștere în platoul Acces Direct. Artistul împlinește 65 de ani.

Miercuri, 31.01.2018, 17:21
1 FEBRUARIE, în istorie. Nașterea lui Ion Luca Caragiale, matinalul ”Neatza cu Răzvan și Dani” împlinește 10 ani

Deși era sărbătorit de toți la 30 ianuarie, în certificatul de naștere al lui Ion Luca Caragiale figurează data de 1 feburarie 1852.

Miercuri, 31.01.2018, 11:46
Loviturile crunte ale soțului i-au provocat nașterea unei femei din Iași

O femeie însărcinată în şapte luni ar fi fost bătută cu bestialitate chiar de soţul ei. Loviturile au fost atât de crunte încât i-au declanşat naşterea. Iar bebelușul, venit prematur pe lume, este în pericol. Bărbatul are însă are o...

Sambata, 27.01.2018, 13:30
Semnificații istorice, 26 ianuarie. Ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu

26 ianuarie. Semnificații istorice. În 1918, s-a născut fostul președinte al României, (în perioada 1965-1989), Nicolae Ceaușescu.

Vineri, 26.01.2018, 08:43
Caz șocant la Constanța! O femeie de 35 de ani a murit la scurt timp după ce a adus un copil pe lume

Femeia a născut la un spital privat, însă în timpul operaţiei, a suferit o ruptură de uter, care a dus la hemoragie internă. Pacienta a intrat în stop cardio-respirator. A fost transferată la Spitalul Județean Constanța, unde a fost...

Joi, 25.01.2018, 13:12
Riscurile naşterii prin cezariană. Doctor Radu Botezatu: ”Gravidele vin și ne solicită operații cezariană fără să știe ce înseamnă acest lucru”

Explicaţia detaliată a naşterii prin cezariană. Numărul de operații de cezariană este foarte mare în România, față de restul Europei. Medicul Radu Botezatu a fost invitatul Dianei Munteanu și al lui Florin Ristei, la "Prietenii de la 11" și a oferit toate detaliile pe care orice viitoare mamă trebuie să le știe.

Marti, 23.01.2018, 12:38
Explicaţia detaliată a naşterii prin cezariană. Doctor Radu Botezatu: ”Gravidele vin și ne solicită operații cezariană fără să știe ce înseamnă acest lucru”

Explicaţia detaliată a naşterii prin cezariană. Numărul de operații de cezariană este foarte mre în România, față de restul Europei.

Marti, 23.01.2018, 12:09
O femeie din judeţul Vaslui a născut în zăpadă, pentru că nu a mai avut răbdare să aştepte ambulanţa. Starea bebelușului este bună!

În zăpadă, pe drum, puţin după ora 4 dimineaţa! Aşa a venit pe lume un băieţel din Vaslui. Şi ca prin minune e teafăr. La fel şi mama lui. Bebeluşul s-a născut înainte de termen, de aceea, iniţial, mama nu s-a alarmat când au început durerile. Ulterior, însă, a chemat ambulanţa şi, însoţită de tatăl copilaşului, au ieşit în întâmpinarea medicilor. Au apucat să meargă doar câteva sute de metri.

Luni, 22.01.2018, 16:28
O femeie din judeţul Vaslui a născut în zăpadă, pentru că nu a mai avut răbdare să aştepte ambulanţa

În zăpadă, pe drum, puţin după ora 4 dimineaţa! Aşa a venit pe lume un băieţel din Vaslui. Şi ca prin minune e teafăr. La fel şi mama lui. Bebeluşul s-a născut înainte de termen, de aceea, iniţial, mama nu s-a alarmat când au început...

Luni, 22.01.2018, 16:05
Calendar ortodox. Ce rugăciuni i se citesc copilului, imediat după naștere? Avertisment: sunt cele mai importante!

Calendar ortodox. Știați că există o serie de rânduieli bisericești și rugăciuni care se fac imediat după nașterea unui copil?

Luni, 22.01.2018, 10:41
Ştirea momentului! Elena Udrea este însărcinată!

Elena Udrea este însărcinată și urmează să devină mamă peste câteva luni, la vârsta de 44 ani. Tatăl bebelușului este iubitul ei, Adrian Alexandrov.

Duminica, 21.01.2018, 12:15
Caz fără precedent în lume! O femeie a născut în cosciug, la zece zile după ce a murit! Medicii sunt în șoc

Caz fără precedent, în lume. O femeie însărcinată în nouă luni a născut, la zece zile după ce a murit. 

Vineri, 19.01.2018, 20:03
Delia, jurata „X Factor”, primele declarații despre nepoțica ei: „Măcar când îți naște sora, trebuie să ai o emoție! Îi voi da sfaturi Oanei, dar nu o s-o cresc eu pe fetiță!”

De când a venit pe lume, micuţa Jessie este vedeta familiei Matache. Artista a ținut să asiste la nașterea micuței, mai ales pentru a o cunoaște din prima clipă de viață și pentru a-i fi alături Oanei, sora ei.

Vineri, 19.01.2018, 14:44
Delia, în exclusivitate, despre nepoțica ei. Cum a ajuns artista să asiste la nașterea micuței

De când a venit pe lume, micuţa Jessie este vedeta familiei Matache. Ce spune Delia despre sora şi nepoţica sa, dar şi ce a simţit în clipele în care se afla în sala de naşteri alături de sora sa, aflăm chiar de la cântăreaţă.

Vineri, 19.01.2018, 13:46
Sora Deliei, prima apariție după naștere: ”Îmi este dor de timpul petrecut cu soțul meu”

Sora Deliei a vorbit la Răi da Buni despre perioada de după naștere. ”Îmi este dor de timpul petrecut cu soțul meu”, a spus aceasta.

Joi, 18.01.2018, 19:59
Miracol?  O româncă a născut în timp ce se afla la toaleta din curtea casei, scăpând nou-născutul în hazna. Micuţul a fost scos şi e în viaţă!

O femeie din Constanţa a născut chiar în timp ce se afla la toaleta din curtea casei, nou-născutul căzând în hazna. Pompierii au intervenit imediat şi au reuşit scoaterea bebeluşului care a fost transportat cu un elicopter SMURD la spital.

Miercuri, 17.01.2018, 13:13
 Primii SEPTUPLEȚI din lume au împlinit 21 de ani! „Minunea” s-a întâmplat în 1997, iar imaginile cu micuții au făcut înconjorul lumii

În 1997, acum 21 de ani, viața familiei McCaughey din Marea Britanie s-a schimbat complet. Bobbie a născut șapte copii în aceeași zi: patru băieți și trei fete. Cei doi părinți credeau inițial că vor fi binecuvântați cu patru copilași, dar realitatea a bătut orice scenariu medical!

Marti, 16.01.2018, 14:15
Misty a născut departe de ochii lumii. Keo a devenit tătic în mare secret

Este fericire mare în familia lui Keo. Misty a născut în mare secret o fetiţă! Marele eveniment a avut loc pe 27 decembrie 2017.

Marti, 16.01.2018, 09:14
Serena Williams şi-a adus pe lume fiica printr-o operaţie dificilă de cezariană

Serena Williams a făcut o dezvăluire dramatică, legată de naşterea fiicei sale, Alexis Olympia. Sportiva a povestit, pentru revista Vogue, că şi-a adus pe lume fiica printr-o operaţie dificilă de cezariană. Asta după ce, în timpul...

Joi, 11.01.2018, 16:39
x