Celebra actriță Oana Pellea a devenit din nou ținta internauților după o postare de-a sa pe rețelele de socializare.
Marti, 19.11.2024, 12:10Alina Ceușan s-a pozat cu picioarele pe balustradă, în interiorul Teatrului Odeon. Imaginea cu tocurile ei d ela balcon a strânit racții aspre. Influencerul a venit cu un răspuns amplu, prezentându-și scuzele și precizând contextul în care a făcut acea poză.
Joi, 24.10.2024, 11:56Alina Ceușan a fost aspru criticată de celebra actriță Oana Pellea.
Joi, 24.10.2024, 10:49Regizorul Andrei Şerban a protestat public, în cadrul unei dezbateri organizate în Festivalul Naţional de Teatru, faţă de marginalizarea creatorilor în timpul vieţii şi "sanctificarea" lor după moarte. Afirmaţia lui "Nu mai aprindeţi lumânări în holul teatrului pentru Ducu Darie. Nu a fost un sfânt, ci un om ca noi", pe care a făcut-o în cadrul dezbaterii organizate miercuri, la Teatrul "Bulandra", pe tema dimensiunii politice în cele două spectacole "Richard al III-lea", a stârnit polemici în mediul teatral.
Joi, 24.10.2019, 14:54Moartea omului de radio și de televiziune Andrei Gheorghe a șocat o mulțime de persoane, iar la scurt timp în mediul virtual n-au apărut doar mesaj de condoleanțe, ci și de revoltă. Printre persoanele care și-au exprimat dezamăgirea cu privire la decesul acestuia a fost Amza Pellea.
Miercuri, 21.03.2018, 15:35Astăzi, 12 decembrie, s-au împlinit 34 de ani de când marele Amza Pellea nu mai este printre noi, dar rolurile sale continuă să fie preferatele românilor. Într-o ediţie specială din luna decembrie, în 2015, Mihai Bendeac, juratul "iUmor" , s-a transformat în cel mai îndrăgit personaj al legendarului actor.
Marti, 12.12.2017, 15:08Oana Pellea a publicat, marţi, pe platforma de socializare Facebook, un mesaj adresat tatălui ei, actorul Amza Pellea, la împlinirea a 34 de ani de la moartea lui. Actriţa a scris că dorul pe care îl simte este din ce în ce mai mare.
Marti, 12.12.2017, 15:06Amza Pellea a primit astazi o stea pe Bulevardul Celebritatilor, din Capitala. Este ziua in care marele actor ar fi implinit 80 de ani. Steaua a fost dezvelita de fiica maestrului, Oana Pellea, in prezenta primarului orasului Bailesti, locul de nastere...
Joi, 07.04.2011, 16:53Amza Pellea a primit astazi o stea pe Bulevardul Celebritatilor, din Capitala. Este ziua in care marele actor ar fi implinit 80 de ani.
Joi, 07.04.2011, 00:00Actrita Oana Pellea a castigat in instanta 5.000 de euro, daune pentru suferintele indurate de mama ei in timpul comunismului.
Joi, 24.02.2011, 00:00Filmul "Bibliotheque Pascal", cu Oana Pellea si Andi Vasluianu este propunerea Ungariei la premiile Oscar 2011 la categoria "cel mai bun film intr-o limba straina". Pelicula are in distributie numerosi actori romani printre care Razvan Vasilescu, Andi Vasluianu si Oana Pelea si este regizat de Szabolcs Hajdu
Miercuri, 08.09.2010, 00:00Turneul in care spectacolul „Buzunarul cu paine” de Matei Visniec urma sa fie prezentat in Québec, Montreal si Toronto, programat in perioada 20-25 aprilie, a fost amanat din cauza condițiilor nefavorabile transportului aerian, consecinta a eruptiei vulcanului din Islanda
Miercuri, 28.04.2010, 00:00Cu cateva ore inainte de spectacol, Oana Pellea vine la Bulandra, Sala Toma Caragiu, zambind si radiind bunastare. Marius Manole ajunsese inainte si, cand cei doi se intalnesc, iti dai seama imediat de relatia speciala care s-a legat intre ei de cand au devenit parteneri de scena
Vineri, 09.04.2010, 00:00Surprinzator, actrita Oana Pellea s-a confruntat cu multe greutati de-a lungul anilor. Ea a marturisit ca au existat perioade cumplite cand nu avea ce sa manance.
Miercuri, 07.04.2010, 17:52Piesa de teatru “Buzunarul cu paine” de Matei Visniec, ai carui protagonisti sunt de doi ani incoace, Oana Pellea si Mihai-Gruia Sandu, a trecut granitele europene si intre 20-25 aprilie 2010 va fi prezenta pe scena canadiana.
Miercuri, 07.04.2010, 00:00Surprinzator, actrita Oana Pellea s-a confruntat cu multe greutati de-a lungul anilor.
Miercuri, 07.04.2010, 00:00Oana Pellea vorbeste despre cum a fost tata ei timid, trist si cel mai bun tata din lume
Vineri, 26.03.2010, 17:46Spectacolul “Oscar si Tanti Roz” dupa Eric Emanuel Schmidt marcheaza intoarcerea actritei Oana Pellea pe scena Teatrului Bulandra. Piesa va fi jucata luni, marti, 23 martie, si joi, 25 martie de la ora 19:00 si pe 30 martie de la ora 20:00. Biletele costa 26,50 lei cu reducere la jumatate pentru elevi si studenti si pentru grupurile mai mari de 40 de persoane
Luni, 22.03.2010, 00:00Ministerul Afacerilor Externe organizeaza, in perioada 15 – 23 martie, impreuna cu partenerii sai francofoni, o serie de manifestari cu caracter cultural, artistic si de diplomatie publica, atit in tara, cit si in strainatate, pentru a marca Ziua Internationala a Francofoniei (20 martie). Sarbatoarea de anul acesta are o dubla semnificatie, implinindu-se 40 de ani de la crearea Organizatiei Internationale a Francofoniei
Duminica, 14.03.2010, 00:00Spectacolul "Buzunarul cu paine", dupa Matei Visniec, conceput si interpretat de Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu, va fi prezentat in Canada, in cadrul unui turneu organizat de Institutul Cultural Roman (ICR) si derulat intre 20 si 25 aprilie in orasele Quebec, Montreal si Toronto
Vineri, 05.03.2010, 00:00