Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe în urma atacului terorist comis la Kabul, Afganistan, soldat cu decesul unui militar român. Şeful statului precizează că militarul a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un dispozitiv exploziv improvizat. ”Armata României este şi va continua să fie o instituţie fundamentală a naţiunii noastre, care merită recunoştinţa şi preţuirea tuturor românilor”, a transmis Iohannis.
Joi, 05.09.2019, 12:45
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 24 – 26 septembrie, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Adunarea va avea loc la New York, iar şeful statului va susţine un discurs şi va participa la Forumul Politic cu tema „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”.
Miercuri, 04.09.2019, 12:23
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a ordonat manevre militare la graniţa cu ţara vecină Columbia, notează DPA.
Miercuri, 04.09.2019, 11:20
România a sprijinit întotdeauna politica de extindere a Uniunii Europene în Balcani şi va rămâne un susţinător ferm al politicii „uşilor deschise” a Alianţei Nord-Atlantice, a precizat preşedintele Klaus Iohannis în mesajul transmis la deschiderea conferinţei CHODs Balcani, subliniind că România este preocupată de climatul de securitate din regiunea Balcanilor de Vest şi doreşte stabilizarea ireversibilă a acestei zone.
Miercuri, 04.09.2019, 09:58
Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat marţi că bugetul pentru securitate va creşte anul viitor, aceasta fiind o măsură în încercarea de a reduce nivelul criminalităţii.
Marti, 03.09.2019, 17:23
Premierul Viorica Dăncilă afirmă, îngtr-o postare pe Facebook, că aşteaptă răspunsul preşedintelui Klaus Iohannis privind propunerile de miniştri interimari pentru Energie, Mediu şi relaţia cu Parlamentul, spunând că încă mai speră ca preşedintele să dezvolte capacitatea de a înţelege că blocarea Executivului nu ajută guvernarea şi stabilitatea ţării şi să îşi dea seama că ”vendetele cu care ne-a obişnuit fac rău în primul rând oamenilor, şi nu adversarilor dumnealui politici”.
Marti, 03.09.2019, 13:37
Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat, luni, demisia de la conducerea Senatului, spunând că nu s-a cramponat de această funcţie. "Am ajuns în această funcţie, trebuie să dau o explicaţie, în această postură de prestigiu, din partea unei alianţe politice şi mi se pare firesc să mă despart de această funcţie odată ce respectivă alianţă şi-a încheiat existenţa. Din respect fac acest lucru pentru democraţie, pentru normele statului de drept şi nu în ultimul rând şi în numele bunului simţ", a spus Tăriceanu.
Luni, 02.09.2019, 17:27Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, că social-democraţii au decis să susţină candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului pentru că postul a fost al acestui partid. ”Am vrut să arătăm că suntem corecţi până la capăt”, a spus Dăncilă.
Luni, 02.09.2019, 16:43
Senatatoul ALDE, Teodor Meşeşcanu, va fi susţinut de PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, după o decizie luată de socia-democraţi în acest sens. Teodor Meşeşcanu discută în prezent cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, această propunere.
Luni, 02.09.2019, 16:12
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a precizat luni că îşi va anunţa în plenul Senatului, la ora 16:00, demisia de la conducerea acestei Camere.
Luni, 02.09.2019, 15:50
Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, luni, pe preşedintele Klaus Iohannis şi au discutat despre propunerile de interimari pentru ministerele care au aparţinut ALDE, iar şeful statului a precizat că va da un răspuns într-un timp scurt. Dăncilă a declarat, pentru Digi 24, că până atunci activitatea Guvernului nu este blocată.
Luni, 02.09.2019, 13:09
Este scandal la cel mai înalt nivel! Premierul Viorica Dăncilă vrea să depună plângere penală împotriva lui Klaus Iohannis, după ce preşedintele a numit Guvernul "corupt". Prim-ministrul a făcut anunţul de la malul mării, unde are loc...
Sambata, 31.08.2019, 19:06
Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a dezvăluit, în premieră, că a avut o discuție telefonică cu Președintele Klaus Iohannis. Ce i-a transmis acesta despre cazul de la Caracal? Există vreo legătură între această convorbire și decizia lui Cumpănașu de a candida la viitoarele alegeri prezidențiale?
Vineri, 30.08.2019, 19:16
Liderul Partidului Social Democrat Viorica Dăncilă speră ca preşedintele Klaus Iohannis să nu înţeleagă că normalitatea nu este blocarea Guvernului şi că blocarea Executivului înseamnă blocarea tuturor deciziilor care trebuie luate pentru România. Dăncilă a declarat jurnaliştilor vineri, la Mamaia, la Şcoala de Vară a femeilor din PSD, că speră ca preşedintele Klaus Iohannis să semneze interimatele la ministerele care au aparţinut ALDE.
Vineri, 30.08.2019, 14:51
Preşedintele Boliviei, Evo Morales, care ajuta pompierii la stingerea incendiilor care devastează pădurea amazoniană, s-a pierdut timp de o oră în junglă, scrie AFP.
Vineri, 30.08.2019, 14:07
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele prin care ia act de demisiile miniştrilor ALDE - Graţiela Gavrilescu, Anton Anton şi Viorel Ilie.
Vineri, 30.08.2019, 11:12
Madeleine Westerhout, asistenta persoanală a lui Donald Trump de la preluarea mandatului de preşedinte, a demisionat joi, informeză New York Times, care citează două surse.
Vineri, 30.08.2019, 10:28
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a propus, joi, Parlamentului pe avocatul şi politicianul Oleksi Honcharuk pentru funcţia de prim-ministru, scrie Reuters.
Joi, 29.08.2019, 15:24
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) susţine că motivarea prezentată public de preşedintele Klaus Iohannis pentru respingerea numirii Danei Gârbovan în funcţia de ministru al Justiţiei reprezintă „un vădit atac la adresa independenţei şi prestigiului justiţiei”.
Joi, 29.08.2019, 13:01
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a mandatat pe premierul Giuseppe Conte să formeze noul Guvern care cuprinde Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Partidul Democrat (PD) din opoziţie, a transmis, joi, un oficial al preşedinţiei, citat de Reuters.
Joi, 29.08.2019, 12:00
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a făcut apel la unitate pentru a învinge în „războiul economic” impus ţării sale de Statele Unite, scrie Reuters.
Miercuri, 28.08.2019, 17:06
Preşedintele statului Honduras, Juan Orlando Hernandez, va inaugura „un birou diplomatic” în Ierusalim pe 1 septembrie, a anunţat guvernul hondurian, citat de Reuters.
Miercuri, 28.08.2019, 09:19
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un bilanţ al activităţii sale în domeniul politicii externe, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români. El a spus că, în ultimii cinci ani, a acţionat permanent pentru a securiza stabilitatea şi predictibilitatea politicii externe a României, esenţiale pentru credibilitatea ţării noastre, ca actor extern.
Marti, 27.08.2019, 14:08
Fostul internaţional francez Eric Cantona va primi, joi, la Monaco, Premiul Preşedintelui UEFA, a anunţat forul continental.
Marti, 27.08.2019, 12:47Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români, că mâine va face o declaraţie despre criza politică internă şi a dat asigurări că România este o democraţie consolidată, iar orice se va întâmpla în continuare va fi în limitele constituţionale.
Marti, 27.08.2019, 12:31
Ferdinand Piech, fost preşedinte şi director general al Volkswagen, care a transformat constructorul auto german dintr-un producător regional într-un conglomerat global, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, potrivit publicaţiei Bild, citată de Reuters.
Marti, 27.08.2019, 09:26
Liderii Braziliei şi Franţei au, de câteva zile, o dispută publică ce a ajuns până acolo unde Jair Bolsonaro a publicat o fotografie cu Brigitte Macron, legat de care a făcut comentarii „sexiste” şi „lipsite de respect”. Macron a declarat luni că braziliencele se simt ruşinate, probabil, că au un astfel de preşedinte.
Luni, 26.08.2019, 17:05
Viorica Dăncilă este aşteptată să trimită, astăzi, propunerile de remaniere preşedintelui Klaus Iohannis. Ea a anunţat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, nominalizările de miniştri şi a spus că luni îi va trimite preşedintelui solicitările în acest sens.
Luni, 26.08.2019, 07:19
Preşedintele american Donald Trump a afirmat la summitul G7 de la Biarritz că a avut îndoieli legate de escaladarea războiului comercial cu China referindu-se la faptul că ar fi vrut să majoreze tarifele şi mai mult, a precizat Casa Albă duminică, transmite Reuters.
Luni, 26.08.2019, 07:00
Delegaţii social-democraţi au votat-o azi, în unanimitate candidatul PSD pentru Palatul Cotroceni. Dăncilă şi-a făcut aparaţia pe melodia "Eye of the tiger" şi a spus că este mai puternică decât bărbaţii care, citez, ţipă de pe margine....
Sambata, 24.08.2019, 19:22
Viorica Dăncilă este candidatul PSD pentru preşedinţia României. Delegaţii social-democraţi au validat astăzi, prin votul lor, candidatura şefei de partid la alegerile care vor avea loc peste 3 luni.
Sambata, 24.08.2019, 13:58
Cinci miniştri noi au fost votaţi în Comitetul Executiv al PSD iar propunerile vor fi prezentate Preşedintelui Klaus Iohannis.
Vineri, 23.08.2019, 19:36
Dana Gârbovan spune că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă şi că a acceptat de principiu propunerea de a fi ministru al Justiţiei, cu condiţia de a-i fi asigurată independenţa deplină şi ca preşedintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu.
Vineri, 23.08.2019, 16:44
Liderul USR, Dan Barna, precizează că Dana Gârbovan, propusă de Viorica Dăncilă în postul de ministru al Justiţiei, a fost unul dintre cei mai vocali susţinători ai „reformei” iniţiate de Dragnea şi Iordache în Justiţie, în favoarea penalilor din politică. Dan Barna subliniază că numirea Danei Gârbovan în Guvern este un semnal extrem de îngrijorător că PSD va relua eforturile de a-şi subordona Justiţia şi îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu accepte această numire.
Vineri, 23.08.2019, 16:04
Preşedintele Parlamentului din Noua Zeelandă, Trevor Mallard, a fost surprins de fotoreporteri în timp ce hrănea cu biberonul bebeluşul unui coleg ocupat cu o şedinţă iar fotografia a devenit virală pe internet.
Joi, 22.08.2019, 11:12
"România are un viitor strălucit". Acesta este mesajul pe care l-a transmis cel mai puternic om al lumii, în urma întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis. În cele 90 de minute de discuţii oficiale, la Casa Albă, ţara noastră nu a primit...
Miercuri, 21.08.2019, 19:10
Preşedintele SUA Donald Trump i-a oferit cadou lui Klaus Iohannis o şapcă având sloganul ”Make România great again!” - ”Să facem România măreaţă din nou!”, aluzie la sloganul cu care Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din 2016, ”Make America great again”.
Miercuri, 21.08.2019, 06:30
Alpinistul Zsolt Torok, care a fost găsit decedat în Munţii Făgăraş, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, pentru determinarea şi pasiunea cu care şi-a desăvârşit poziţia de alpinist la nivel naţional şi internaţional, precum şi pentru contribuţia semnificativă adusă sportului românesc.
Marti, 20.08.2019, 10:07
Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit, marţi, la ora 21.00, ora României, de preşedintele SUA Donald Trump, la Casa Albă.
Marti, 20.08.2019, 06:00Preşedintele american Donald Trump îşi confirmă interesul de a cumpăra Groenlanda de la Danemarca, o eventualitate pe care a catalogat-o drept o ”mare tranzacţie imobiliară”, precizând că nu este vorba despre o prioritate a Statelor Unite, relatează AFP.
Luni, 19.08.2019, 11:34
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, într-o conferinţă la Iaşi, că nominalizările pentru funcţiile de vicepremier şi de miniştri care sunt vacante vor fi discutate într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional şi că vor fi trimise săptămâna viitoare preşedintelui Klaus Iohannis.
Vineri, 16.08.2019, 14:45
FC Hermannstadt a anunțat, vineri, că preşedintele clubului, Teodor Birţ, şi-a încheiat mandatul.
Vineri, 16.08.2019, 11:13
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut baie de mulţime joi, la plecarea de la ceremoniile de Ziua Marinei desfăşurate pe faleza din Constanţa.
Joi, 15.08.2019, 12:47
Toate evenimentele organizate la Constanţa de Ziua Marinei sunt dedicate navei-şcoală Mircea. Despre care ştim că a împlinit, în acest an, o "vârstă onorabilă", să îi spunem. 80 de ani! Iar nava a fost decorată tot astăzi cu Ordinul...
Joi, 15.08.2019, 12:31Preşedintele Camerei Comunelor John Bercow intenţionează să-l împiedice pe premierul Boris Johnson să ocolească Parlamentul şi să scoată Regatul Unit din Uniunea Europeană (UE) fără acord (”no deal”), scria în ediţia de miercuri The Telegraph, relatează Reuters.
Miercuri, 14.08.2019, 16:26
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la Constanţa, la manifestările de Ziua Marinei României.
Miercuri, 14.08.2019, 12:09Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi un decret ce simplifică acordarea naţionalităţii ucrainene ruşilor ”persecutaţi” în ţara lor, o măsură ce urmează distribuirii de paşapoarte ruse locuitorilor din estul separatist al Ucrainei devastat de război, relatează AFP.
Marti, 13.08.2019, 17:23
Preşedintele american Donald Trump vrea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană cu succes, va susţine cu entuziasm un Brexit fără acord, dacă guvernul britanic va decide acest lucru, şi va sprijini un acord de liber schimb între Statele Unite şi Regtatul Unit, a spus luni consilierul pentru securitate naţională John Bolton oficialilor britanici, transmite Reuters.
Marti, 13.08.2019, 08:00
Klaus Iohannis şi-a lansat oficial candidatura pentru un nou mandat la Cotroceni, la Romexpo, în faţa a 3.500 de membri PNL. Şeful statului le-a cerut liberalilor să-l susţină în reconstrucţia statului român!
Joi, 08.08.2019, 19:37
Întânirea dintre Klaus Iohannis şi Donald Trump va avea loc peste două săptămâni, în perioada 19-20 august. Cei doi vor discuta despre dezvoltarea parteneriatului strategic, cu accent pe dimensiunile economice şi de securitate. Preşedintele...
Miercuri, 07.08.2019, 19:43