Noul antrenor al echipei de handbal feminin Rapid Bucureşti este, de miercuri, Carmen Amariei, care a şi condus primul antrenament.
Miercuri, 25.09.2019, 16:47Ca simbolistică a celor 96 de ani împliniţi de Rapid pe 25 iunie, primii 96 de abonaţi vor beneficia de un discount de 5 la sută.
Joi, 18.07.2019, 11:12Dan Coe a fost un jucător de fotbal român, membru al echipei naționale de fotbal la Campionatul Mondial din Mexic 1970 și un simbol al clubului Rapid București. Acesta a evoluat pe postul de fundaș central și a fost supranumit „Ministrul Apărării”.
Vineri, 07.09.2018, 10:30Rapidul a venit pe lume într-o zi de luni, semn că lucrurile au început ca la carte. Muncitorii de la ”Rampa Militari”, fotbaliștii de la Excelsior, băieți de cartier, plus cei de la Atlelierele Grivița au semnat procesul verbal de naștere. Și-au tras președinte, au ”uns” un căpitan, au croit faimoasele tricouri vișinii, au închiriat ”C.A.B.”-ul, terenul de la Șosea, și-au dat drumul istoriei: 25 iunie 1923. La mulți ani, iubire fără sfârșit!
Luni, 25.06.2018, 13:45Rapid București revine cu drepturi depline în fotbalul românesc, deocamdată în ligile inferioare. În cursul zilei de marți, 12 iuni, Academia Rapid, echipa calificată la baraj pentru Liga a 3-a, a...
Marti, 12.06.2018, 11:42Este cea mai sexy suporteră din toate timpurile şi îi înnebuneşte pe fotbalişti! O focoasă blondină e mare admiratoare a echipei Rapid, iar dragostea pentru echipă este şi mai mare atunci când se gândeşte la un jucător anume.
Joi, 16.10.2014, 12:4725 iunie 1923. Câţiva muncitori de la Atelierele Griviţa pasionaţi de fotbal au pus bazele "Asociaţiei Culturale şi Sportive CFR". La distanţă de 58 de ani, în 1981, fix în aceeaşi zi, apărea pe lume Irina, cea care avea să devină una dintre cele mai sexy şi înfocate rapidiste
Miercuri, 25.06.2014, 12:49Rapid îşi schimbă şefii pentru a doua oară în mai puţin de un an. Cristescu şi Zamfir s-au înţeles cu omul de afaceri din Gorj, Nicolae Sarcină.
Marti, 11.02.2014, 16:42Antena 1 a transmis astazi, de la ora 14:00, partida dintre FC Brasov si Rapid Bucuresti.
Sambata, 04.05.2013, 18:45Marti s-au tras la sorti meciurile din sferturile de finala ale Cupei Romaniei. Cea mai importanta partida a acestei faze o reprezinta confruntarea dintre CFR Cluj si Dinamo Bucuresti.
Marti, 06.11.2012, 16:55''Suntem peste tot acasa, dar nu avem unde sa ne antrenam''. Asa ar putea fi readaptat imnul giulestenilor din cauza problemelor cu care se confrunta.
Joi, 04.10.2012, 12:48Colosul care apara pentru Ciorogarla a trecut chiar si pe la Rapid. Dar nu a stat in poarta, a jucat pe postul de fundas.
Joi, 04.10.2012, 11:51Rapid Bucuresti a fost umilita de olandezii de la Heerenveen, scor 4-0, in prima mansa din cadrul turului 3 preliminar al Europa League. Djuricici ('9, '64), De Roon ('69) si Fazli '89 au marcat golurile gazdelor care sunt ca si calificate in faza urmatoare a competitiei.
Joi, 02.08.2012, 23:11Otelul Galati si Rapid Bucuresti au remizat, in direct la Antena 1, scor 1-1, in ultima partida contand pentru etapa a 2-a din Liga 1! Viglianti a deschis scorul pentru gazde in minutul 27, iar Grigore a egalat pentru giulesteni in minutul 74.
Luni, 30.07.2012, 20:32Stiati ca intr-o zi de 25 iunie a anului 1923 s-a infiintat clubul Rapid Bucuresti, initial numit CFR Bucuresti? Sau ca in 1950 a inceput Razboiul din Coreea prin atacul fortelor comuniste din nord asupra sudului tarii, tot intr-o zi de 25 iunie? Ori ca celebrul cantaret american Michael Jackson a incetat din viata tot la aceasta data in 2009? Mari batalii, decizii capitale pentru omenire, crime, mari descoperiri, catastrofe, nasterea sau moartea unor personalitati care au schimbat lumea, toate s-au petrecut intr-o asemenea zi. Aflati mai jos mai multe despre evenimentele care au influentat fata Terrei si s-au intamplat intr-o zi de 25 iunie!
Luni, 25.06.2012, 00:00Una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din Romania, Rapid Bucuresti, a aparut pe 25 iunie 1923, intr-o sala a unei scoli primare din cartierul Grivita
Luni, 25.06.2012, 00:00Rapid -a luat adio de la titlu dupa ce a remizat, scor 2-2, pe terenul echipei Gaz Metan Medias. In acest moment, giulestenii sunt la 4 puncte distanta de primul loc, in conditiile in care rezultatul partidei dintre Universitatea Cluj si CFR Cluj ramane a fi stabilit.
Vineri, 11.05.2012, 00:00Antrenorul Brasovului l-a atacat voalat pe Razvan Lucescu dupa infrangerea giulestenilor cu Ceahlaul.
Vineri, 23.03.2012, 00:00Dupa infrangerea cu Concordia Chiajna, Copos l-a sunat pe fostul antrenor al Vasluiului.
Duminica, 18.03.2012, 00:00Echipa lui Laurentiu Reghecampf a dat o noua lovitura, dupa victoria cu Galati, reusind sa invinga pe teren propriu si Rapidul lui Razvan Lucescu.
Vineri, 16.03.2012, 00:00Vineri s-au tras la sorti meciurile penultimei faze ale competitiei KO.
Vineri, 16.03.2012, 00:00Adrian Porumboiu a dezvaluit ca actualul mijlocas al Rapidului putea ajunge la Vaslui, insa a renuntat la el pentru a-l ajuta pe Dinu Gheorghe.
Miercuri, 07.03.2012, 00:00Razvan Lucescu nu va putea conta pentru meciul cu U Cluj din prima etapa a returului pe 5 jucatori decisivi.
Duminica, 26.02.2012, 00:00Jucatorul venit gratis de la Steaua a dat o pasa decisiva si a obtinut un penalty prin care giulestenii au intors rezultatul.
Duminica, 12.02.2012, 00:00Mijlocasul central a amenintat ca nu are de gand sa renunte la suma pe care o mai are de incasat, prin urmare vrea sa se antreneze cu giulestenii.
Sambata, 11.02.2012, 00:00Echipa lui Razvan Lucescu a terminat la egalitate cu sarbii de la Radnicki intr-un meci in care mai important decat scorul a fost revenirea pe gazon a lui Ovidiu Herea.
Joi, 09.02.2012, 00:00Nu este vorba de Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, ci de Cristiano Moraes de Oliveira de la Beira Mar.
Luni, 30.01.2012, 00:00Giulestenii au trecut cu 2-1 de norvegienii de la Brann Bergen, dupa un meci la finalul caruia Razvan Lucescu le-a reamintit conducatorilor ca are nevoie de un al doilea portar inca din tur.
Miercuri, 25.01.2012, 00:00Pe langa aceasta, finantatorul Vasluiului a cerut Ligii si amendarea clubului giulestean cu jumatate de milion de euro, dar si suspendarea lui Zotta.
Joi, 19.01.2012, 00:00Fotbalistii lui Razvan Lucescu au refuzat sa se antreneze miercuri, ei fiind nemultumiti din cauza restantelor financiare care nu au fost achitate.
Miercuri, 18.01.2012, 00:00Costin Curelea, atacantul lui Sportul, vrea neaparat sa ajunga in aceasta iarna la o echipa importanta din Liga 1.
Marti, 27.12.2011, 00:00Rapid s-a impus la Vaslui cu 3-2 printr-un gol marcat de Nicolae Grigore in prelungiri.
Marti, 20.12.2011, 00:00Inchizatoruui moldovenilor i-au cedat nervii dupa ce a primit cartonasul rosu in partida cu Rapid.
Marti, 20.12.2011, 00:00Antrenorul Pandurilor vrea sa repete performanta din etapa trecuta, cand a invins Rapidul cu 3-0.
Marti, 06.12.2011, 00:00Dupa ce au revenit spectaculos cu Gaz Metan Medias in Giulesti, rapidistii au fost nevoiti sa se recunoasca invinsi in fata unui adversar superior la toate capitolele.
Sambata, 26.11.2011, 00:00FRF a stabilit astazi programul sferturilor de finala din Cupa Romaniei.
Joi, 24.11.2011, 00:00Gigi Becali pare sa-si schimbe strategia fata de antrenor de la un minut la altul. Nu demult promitea ca nu mai discuta despre inlocuitorii lui Ilie Stan, dar astazi ne-a oferit alte nume aflate pe lista sa.
Joi, 24.11.2011, 00:00Daca ar fi dupa antrenorul Stale Solbakken, l-ar vinde pe ex-giulesteanul Ionita si maine. Desi are probleme in atac, el nu l-a convocat deloc in acest sezon.
Marti, 22.11.2011, 00:00Mijlocasul nu si-a prelungit contractul cu Rapid, scadent in vara anului viitor si in ianuarie va semna cu trupa antrenata de Ladislau Boloni.
Sambata, 19.11.2011, 00:00Joi a avut loc la Casa Fotbalului tragerea la sorti a sferturilor Cupei Romaniei, editia 2010 - 2011.
Joi, 17.11.2011, 00:00Dupa ce a pierdut primul meci pe banca Astrei in optimile Cupei Romaniei, cu Petrolul, Marius Sumudica a suferit cel dintai esec si in campionat de cand a preluat conducerea tehnica a ploiestenilor, scor 2-3, chiar impotriva Rapidului, echipa pe care a antrenat-o in sezonul trecut.
Duminica, 30.10.2011, 00:00Rapid a pierdut pe teren propriu un meci pe care l-a abordat cu teama si cu o lipsa de daruire demna de o cauza mai buna.
Joi, 20.10.2011, 00:00Razvan Lucescu si-a pus Sibiul in cap, dupa victoria Rapidului cu Vointa. Cel mai tare s-a enervat presedintele sibienilor. "De-aia l-au dat afara de la nationala, nu se pricepe la fotbal", a zis Ioan Hambasan despre fostul selectioner.
Luni, 03.10.2011, 00:00Marius Constantin a dat Bucurestiul pe Vaslui. Fostul rapidist a semnat un contract pe trei sezoane cu echipa patronata de Adrian Porumboiu si a fost prezentat oficial in cadrul unei conferinte de presa sustinuta joi.
Joi, 08.09.2011, 00:00"Un nenorocit de la Federatie a facut demersuri la UEFA ca sa nu primim licenta. Din cauza celor din FRF am pierdut un milion si jumatate de euro", a precizat Marian Iancu, patronul Timisoarei, in legatura cu situatia echipei de pe Dan Paltinisanu. In conditiile in care forul fotbalistic european le-ar interzice banatenilor participarea in viitorul sezon al cupelor europene, FC Vaslui ar urma sa evolueze in preliminariile Champions League, iar Gaz Metan Medias in Europa League.
Luni, 30.05.2011, 00:00