Ajunși de pe insula pustie în satul Sakalava, în urma luptei pentru teritoriu, Cameleonii s-au delcarat încântați, ba chiar fascinați de condițiile și oamenii de aici.
Joi, 04.10.2018, 21:07De câteva luni, sătenii nu mai dorm noaptea de frică. Motivul? Un strigoi ar bântui satul lor, se plâng oamenii îngroziţi. Iar dacă reuşesc să pună geană pe geană, pentru câteva clipe, spun că sunt treziţi de sunetele ciudate pe care le...
Marti, 25.09.2018, 17:48Eveniment inedit în Miercurea Ciuc! Sute de familii au învăţat sau şi-au reamintit cum este să trăieşti la ţară. Au avut tot ce le trebuie ca să facă asta. De la tot felul de animale domestice şi până la plimbări cu căruţa.
Luni, 24.09.2018, 16:53Popularitatea lui Dorian Popa crește în satul în care a fost repartizată echipa Lemurilor, după ce efervescentul artist o vconvinge pe cea care conduce destinele tribului din Madagascar să rostească un cuvânt în limba română.
Joi, 20.09.2018, 20:50Tribul vedetelor a luat primul contact cu noua lor casă. Într-un sat condus de marea șefă Vula, Lemurii sunt primiți așa cum li se întâmplă și atunci când se află în România
Joi, 20.09.2018, 20:23Un sat din judeţul Hunedoara a devenit un adevărat loc de creaţie pentru sculptori şi pictori din întreaga lume! Anual, acolo se adună artişti din Statele Unite, Japonia, China sau Franţa.
Marti, 18.09.2018, 16:36Un sat din judeţul Hunedoara este la un pas de a rămâne pustiu! Ultima familie care mai trăieşte acolo se gândeşte să se mute.
Vineri, 14.09.2018, 21:21Un sat din judeţul Hunedoara este la un pas de a rămâne pustiu! Ultima familie care mai trăieşte acolo se gândeşte să se mute. Oamenii stau în vârf de munte şi au un copil mic. Iar iernile sunt cumplit de grele.
Vineri, 14.09.2018, 16:37Parcursul în Madagascar al celor 21 de concurenți care s-au înscris în ”Ultimul Trib”, emisiune ce va fi difuzată începând de săptămâna viitoare, în fiecare joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, va depinde extrem de mult de lupta săptămânală pentru Teritoriu. Atunci se va decide unde va locui în continuare fiecare trib, iar variantele sunt cât se poate de diferite.
Vineri, 14.09.2018, 11:40Locuitorii unui sat din Elveția sunt în culmea fericirii, întrucât indiferent că lucrează ori nu, vor primi peste 10.000 de lei, în urma unui proiect inedit.
Joi, 13.09.2018, 14:50Dacă în marile oraşe, a fost ziua festivităţilor şcolare, a discursurilor oficiale şi a promisiunilor de început de an şcolar, la sate, atmosfera a fost alta. Cei patru copii din Hilişteu-Horia, Botoşani, pe care echipa Observator i-a...
Luni, 10.09.2018, 19:39Locuitorii comunei vasluiene Lipovăţ s-au săturat! Oamenii nu mai au linişte de când o femeie a cumpărat o casă şi un teren, pe care l-a transformat într-un fel de "crescătorie de câini". A strâns maidanezi din tot judeţul şi - fără să...
Miercuri, 05.09.2018, 16:08Ultimele zile au fost, fără îndoială, de foc pentru milioane de oameni din vestul Europei, care s-au confruntat cu temperaturi record, ce au trecut de 40 de grade. De curând au fost 38 de grade în Olanda, 44 în Rusia eurpeană, iar în Grecia erau anunțate aproape 50 de grade. Totuși, de când sunt măsurate temperaturile, și România a înregistrat un record.
Luni, 06.08.2018, 14:29Secretul longevităţii pare că a fost descoperit într-un cătun în vârf de munte în Bistriţa-Năsăud! În Poiana Cătunenilor, un sat în care toţi locuitorii au aceiaşi străbunici, mulţi dintre oamenii de acolo trăiesc peste 100 de ani.
Sambata, 04.08.2018, 13:37Satul în care oricine și-ar dori să locuiască, La Perthus, se află la granița franco-spaniolă cu o populație de 586 de locuitor, iar autoritățile au decis că nu vor mai percepe taxe și impozite de la cetățeni pentru că este deja “prea bogat”, având surplusul veniturilor peste cheltuielile bugetului public mai mare de un milion de euro.
Miercuri, 25.07.2018, 10:30Colectezi selectiv, plăteşti la jumătate! Ideea aparţine unui primar tânăr dintr-o comună bihoreană. Perseverent, edilul a reuşit să-i convingă pe localnici că e în avantajul lor să recicleze. Iar în doar trei luni, planul lui s-a...
Marti, 24.07.2018, 16:32Viaţa la ţară atrage ca un magnet din ce în ce mai mulţi tineri! Traiul agitat şi zgomotos din oraşe nu mai este o opţiune, aşa se face că tot mai mulţi aleg să-şi construiască o viaţă în inima naturii. Peisajele desprinse parcă din...
Luni, 16.07.2018, 16:40Câte 30 de turişti pe cap de locuitor. Este succesul de care se bucură localitatea maramureşană Breb, unde peisajele şi tradiţiile româneşti i-au fermecat pe străini. Aproape fiecare casă de aici s-a transformat în pensiune. Printre...
Joi, 28.06.2018, 19:27Oamenii au restaurat o casă veche şi au mizat pe interesul turiştilor străini sau români pentru tot ce înseamnă tradiţie. Şi nu au greşit. Acum, satul ascuns de ochii lumii a devenit o destinaţie din ce în ce mai căutată!
Miercuri, 27.06.2018, 13:28Acolo îşi găseşte inspiraţia şi liniştea. Are masterat şi doctorat şi. planuri mari. Nu vrea să vândă lucrări pe bani buni în străinătate ci să îşi deschidă un atelier în comuna natală. Haideţi să-l cunoaştem pe Daniel. Cel...
Marti, 26.06.2018, 13:33Un parc unde se joacă un singur copil. Un stadion cu gazonul distrus şi 30 de fântâni construite într-un sat fără apă potabilă. Nu sunt bancuri, este realitatea din satele româneşti, dezvăluită de colegii noştri de la În premieră.
Luni, 18.06.2018, 19:28Oamenilor le este frică să mai iasă din curţi şi nici la muncile câmpului nu mai merg de teamă să nu fie atacaţi. După ce ar fi fost abandonată de stăpân, fiara le-a intrat de mai multe ori în curţi pentru a le vâna animalele.
Joi, 07.06.2018, 07:31A fost 1 iunie şi departe de forfota oraşelor. Într-un sat de la capătul ţării, în Botoşani, copiii s-au bucurat de sărbătoare doar după ce au ajutat la treburile din gospodărie.
Sambata, 02.06.2018, 10:50Animalul s-a plimbat în voie printre case şi prin grădini, fără să-i pese că era urmărit şi filmat de aproape toţi sătenii. Chiar dacă le-a mai stricat plantaţiile, oamenii nu s-au supărat deoarece nu au prea des ocazia de a vedea, de...
Vineri, 01.06.2018, 07:34Panică şi teroare într-un sat din județul Buzău! Totul a început vineri, de la o femeie care şi-a vărsat furia pe tot ce a găsit în cale și a distrus mai multe geamuri și grãdini, iar duminică, tatăl său l-a bătut cu rangă pe un...
Marti, 29.05.2018, 17:56Panică şi teroare într-un sat din județul Buzău! Totul a început vineri, de la o femeie care şi-a vărsat furia pe tot ce a găsit în cale și a distrus mai multe geamuri și grãdini, iar duminică, tatăl său l-a bătut cu rangă pe un...
Marti, 29.05.2018, 17:46Peste 100.000 mai exact, cei mai mulţi din Capitală, s-au mutat anul trecut în mediul rural. Sunt aproape la fel de mulţi ca cei care se mută de la sat la oraş. În paralel, continuă exodul românilor în străinătate. Ţara noastră este pe...
Joi, 24.05.2018, 08:07Pasărea îşi făcuse adăpost într-un canal de irigaţii de lângă Prut. Avea aripa fracturată, aşa că nu mai putea să zboare şi trăia doar din ce reuşea să culeagă din preajma ei.
Miercuri, 23.05.2018, 16:30Vama Veche - destinaţia atipică de vacanţă căutată de tinerii liberi - s-ar putea schimba cu totul. Asta în cazul în care va deveni staţiune turistică până la sfârşitul sezonului estival. Noul statut le permite autorităţilor locale să...
Duminica, 13.05.2018, 19:17Cu atâtea opţiuni pentru minivacanţă, alegerea destinaţiei se dovedeşte o adevărată încercare pentru turişti!
Marti, 01.05.2018, 16:14Cu atâtea opţiuni pentru minivacanţă, alegerea destinaţiei se dovedeşte o adevărată încercare pentru turişti! Însă cei care au dorit să se relaxeze într-un peisaj mirific au ales un sat din judeţul Alba.
Marti, 01.05.2018, 13:37Patru case, anexele aferente dar şi două adăposturi de animale din Asău au fost distruse de flăcări. Intervenţia pompierilor, care au acţionat cu cinci autospeciale, a fost mult îngreunată din cauza suprafeţei mari pe care s-a propagat...
Miercuri, 25.04.2018, 07:55Basarabeanul împuşcat cu şase gloanţe într-un sat din Bistriţa, într-o reglare de conturi, a fost externat! Medicii au reuşit să extragă cele trei goanţe care au rămas în corp, după ce l-au trimis de la un spital la altul. Cel care ar fi încercat să-l execute este în arestul poliţiei. Însă neagă că ar fi comis fapta.
Marti, 24.04.2018, 16:32Basarabeanul împuşcat cu şase gloanţe într-un sat din Bistriţa, într-o reglare de conturi, a fost externat! Medicii au reuşit să extragă cele trei goanţe care au rămas în corp, după ce l-au trimis de la un spital la altul
Marti, 24.04.2018, 16:07România îşi numără neputincioasă copiii lăsaţi în urmă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Numărul lor a ajuns la un sfert de milion, în timp ce al autorităţilor, plătite să le sară în ajutor, a rămas pe loc.
Joi, 12.04.2018, 19:55Un bărbat din Botoșani a decis să profite de vremea frumoasă și a ieșit în grădină pentru a-și lucra pământul. Doar că, în timp ce săpa, acesta a dat peste ceva de-a dreptul șocant și a alertat imediat autoritățile!
Joi, 12.04.2018, 11:58De ce e mare Săptămâna mare? Iisus Hristos se naşte sau învie de Paşte? Sunt întrebări în faţa cărora mulţi români caută răspunsurile. În aceste zile, religia este un subiect intens dezbătut. Ce cred oamenii, vedeţi într-un reportaj din satul românesc! Iar răspunsurile sunt...memorabile!
Miercuri, 04.04.2018, 19:42Apicultorii vor primi în acest an un sprijin în cuantum de 33,4 milioane lei prin Programul naţional apicol, aceeaşi sumă urmând a fi virată şi anul viitor, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat de Ministerul Agriculturii.
Miercuri, 04.04.2018, 08:25Mai sunt câteva zile până la Paşte, dar Iepuraşul a venit deja în judeţul Maramureş! Iar cadoul este pe cât de inedit, pe atât de necesar. O grădiniţă de câteva sute de metri pătraţi a fost adusă tocmai din Olanda pentru copiii din satul Coltău. Preţul a fost simbolic.
Joi, 29.03.2018, 17:13Mai sunt câteva zile până la Paşte, dar Iepuraşul a venit deja în judeţul Maramureş! Iar cadoul este pe cât de inedit, pe atât de necesar. O grădiniţă de câteva sute de metri pătraţi a fost adusă tocmai din Olanda pentru copiii din...
Joi, 29.03.2018, 16:37Inundatiile au afectat Romania: misiune de salvare.
Vineri, 16.03.2018, 18:48Este alertă şi la această oră în localitatea Căpeni din judeţul Covasna. Viitura a ajuns foarte aproape de casele oamenilor, iar digul care stă în calea ei riscă să se spargă în orice momente. În timpul nopţii, pompierii au încercat...
Joi, 15.03.2018, 13:12Bărbaţii au alergat după flori, iar femeile s-au bucurat de ele. Cam aşa a arătat, pe scurt, ziua de 8 Martie. Domnii au început să numere firele încă de dimineaţă: o floare pentru doamna învăţătoare, câte una pentru colege, un buchet...
Joi, 08.03.2018, 19:17De două săptămâni, un zimbru bântuie printr-un sat din Neamţ. Bestia de o tonă ţine întreaga comunitate pe jar. Deocamdată, a dat iama doar la căpiţele de fân. Însă, localnicii au organizat patrule pentur a pune animalul pe fugă....
Marti, 06.03.2018, 19:20Recent, nişte întreprinzători români au început să exploateze izvorul unei comune sărace din Caraș Severin, dar nu mic le-a fost șocul când au văzut peste ce au dat! Localnicii nu-și mai revin din uimire!
Luni, 19.02.2018, 16:45Recent, nişte întreprinzători români au început să exploateze izvorul respectiv, spre marea bucurie a localnicilor. Ce-i drept, oamenii ştiau de mult timp că apa aceea e cea mai sănătoasă, dar nu credeau să vadă pe cineva care să...
Luni, 19.02.2018, 16:20Locuitorii din cătunul Albinen, în cantonul elveţian Valais, sunt dispuşi să scoată bani din buzunar pentru ca satul lor să nu se depopuleze.
Vineri, 16.02.2018, 12:11Marele său noroc a fost că prin zonă treceau patru tineri care i-au sărit imediat în ajutor. Băieţii au auzit întâmplător strigătele de ajutor ale soţiei bărbatului, care nu reuşise să îl scoată din apă. Tinerii nu au stat pe gânduri...
Luni, 29.01.2018, 07:44Scandal în stil mafiot într-o comună din Vaslui! Spiritele s-au încins după ce o gașcă de tineri a decis să facă iar legea în sat! Imaginile sunt de-a dreptul șocante!
Sambata, 13.01.2018, 10:06Şi-a adus cu el soţia şi copiii. Şi a dat vestea mai departe despre frumuseţea ţării noastre. În pensiunea pe care a ridicat-o aici, tânărul primeşte turişti din toată lumea.
Sambata, 09.12.2017, 19:44